Un cronicar apăsat de zile îşi citeşte de pe un pergament prăfuit impresiile din tinereţe despre ceea ce a văzut şi simţit în juru-i. Pe atunci, acum zeci de ani, lumea din ţara lui Faraon privea cu suspiciune moftul stăpânului de a construi un edificiu atât de impunător şi de ciudat, totodată. Din gură în gură circula numele său, Piramida. Unii dintre indignaţii refractari la nou se adunară de-a lungul Nilului, de o parte si de alta, atunci când Faraon era dus lin de valuri cu pluta. Aprinseseră focuri cu flăcări mari vâlvâitoare, dând fiori reci tuturor. Din cazărmi, la un semnal scurt dat dintr-un corn mov, oştenii se iviră în jurul celor care îndrăzniseră să tulbure ziua senină a lui Mij-aaunaki Poneyi II, cel de stirpe aleasă. Finalul nu se mai ştie care a fost, din cauza cariilor şi a rozătoarelor nesătule. Ele au distrus acest episod vechi – pentru noi – de mii de ani.
