Într-o noapte, pe Zâna Mătăluță o apucă hărnicia și plecă într-un ținut îndepărtat, să zicem Berceni. Acolo, surpriză-surpriză, nu era curent, beznă totală dacă mă-nțelegi. Ce să facă zâna, dacă tot bătu atâta drum, se apucă să caute pe nimeritelea, orbecăia practic, ce să mai. Şi uite-așa, după ce se lovi de trei ori în cot și-o dată în aripă de ușa de la lift, ajunse într-un loc călduț cu covor pe jos. Acolo, altă surpriză. Un mirooooos, doamne, ce miros. Înaintă zâna noastră pe pipăitelea, dar mirosul parcă se întețea. Când să facă vraja – nu știu dacă v-am povestit, zânele Mătăluță sclipesc când dau cu bagheta -, puf, în fața ei, nimeni, ba – mai mult – un zid de catifea. Unde credeți voi că nimerise?
