Cu Ana Maria Sandu colaborăm de multă vreme la Club Revdepov, cel mai recent pentru atelierul dedicat celor care vor să scrie literatură pentru copii. Avem înscrieri la ediția următoare, profitați dacă aveți o aplecare spre publicul junior. I-am pus Anei câteva întrebări, ca să devină mai transparente activitățile lor de la atelier – ce construiesc, cum șlefuiesc, care e mersul. Interviu realizat de Simina Diaconu. Foto: Robert Petreanu.
Cunoști mulți copii? Ai unii apropiați? Ce te-a atras să scrii cărți pentru ei?
Am lucrat, de-a lungul timpului, cu mulți copii în ateliere, am prieteni și o nepoțică de aproape 7 ani. Ea este, în primă instanță, destinatara mea ideală. Mi-am dorit să pot păstra și transforma timpul petrecut împreună într-o poveste. Așa a apărut această serie a mea, de trei cărți de călătorie și de aventură. Mi-aș dori să ne putem amuza și peste ani. Sophie cea adevărată și-a luat în serios rolul și mi-a fost de mare ajutor. Îi citeam și simțeam ce funcționează și ce nu și asta mi-a dat curaj.
E diferit felul în care participi la promovarea cărților tale pentru copii de felul în care faci asta pentru cele adresate oamenilor mari?
E mult entuziasm cînd vine vorba de întîlnirile cu copiii, cărora le-a plăcut cartea. Chiar te simți un fel de vedetă, căci ei își exprimă direct bucuria și îți dau senzația că ai făcut ceva bun pe lumea asta. Le sînt recunoscătoare pentru toate aceste momente. Apoi, copiilor, cînd le place ceva, vor la infinit să li se citească același lucru. Într-un fel, așa am și ajuns de la un volum la trei, cu aceleași protagoniste. Știam deja textul din În țara vacilor fericite pe dinafară, deci am mai scris și Vacanță în Portocalia iar apoi O croazieră de vis la New York, care o să apară la sfîrșitul anului.
Dar, dorința unui scriitor rămîne aceeași: cartea să ajungă la cît mai mulți cititori, care să se bucure de ea.
Sunt cărți pentru copii scrise de autori români care te-au surprins plăcut în ultimii ani?
Sîntem mulți scriitori care ne-am încercat puterile în zona asta de literatură în ultimii ani, pe lîngă cei „specializați”, cum ar fi Adina Popescu, Adina Rosetti, Alex Moldovan. Și mă gîndesc acum la Ioana Pârvulescu, Andreea Răsuceanu, Cătălin Pavel, Lavinia Braniște, Augustin Cupșa. Desigur, sînt mult mai mulți și fiecare aduce ceva nou și asta înseamnă că și părinții și copiii au de unde alege.
Ai deja la activ câteva ediții ca antrenoare la atelierul de literatură pentru copii adresat adulților. Ce fel de oameni participă?
Atelierele de scris sînt o mică lume, în care se amestecă spații geografice, oameni cu tot felul de meserii și de vieți și pe care altfel nu i-aș fi cunoscut niciodată. Mă emoționează cursanții, căci își doresc să scrie și fac eforturi, teme, își iau notițe. Îmi plac întîlnirile noastre de miercuri seara, mă simt ca și cînd aș fi fost invitată într-un club. Mă gîndesc mereu ce i-ar putea ajuta, cum să dozez informațiile teoretice și cu partea practică. Una dintre participante locuiește în Japonia și la ea e noapte și stă în fiecare săptămînă trează, ca să ne vedem. Mulți dintre cei care participă își doresc să scrie pentru copiii lor sau pentru cei cu care lucrează. Cel mai mult îmi place felul în care se schimbă scrisul lor, după ce ajung să fie conștienți de ce fac în textele lor.
Cu ce idei preconcepute vin cursanții noștri de la Club Revdepov și cum se schimbă ele pe parcurs?
Nu știu dacă vin cu idei preconcepute, dar uneori, la început, mai zic că e greu. Dar fără efort nu evoluăm nici în scris, nici în vreo altă îndeletnicire. Sau se mai plîng că e dificil să scrie într-un interval de timp clar delimitat. După aceea, își dau seama că au reușit să se concentreze mai bine și mai eficient decît dacă ar fi avut o săptămînă întreagă la dispoziție. Sînt multe lucruri pe care le descoperă ei înșiși despre ei.
Ce povești ți-au rămas în minte din toate edițiile? Sau poate personaje deosebite, un fel diferit de a spune povestea?
Fiecare poveste rămîne într-un fel cu mine, pentru că trecem prin nenumărate etape. Trăiesc o vreme cu ele în casă. S-au strîns atît de multe personaje, că avem deja o menajerie întreagă: păduchi, niște stîlpi de telegraf, porcușorul Stafidă și atîtea altele. Încercăm să găsim pentru fiecare dintre protagoniști cea mai bună dintre formele de poveste de a ieși în lume.
La atelier se scriu doar povești mai scurte pentru copii mici sau și proiecte de mai mare amploare pentru copii mai mari?
Ne gîndim și ce segment de vîrstă și-ar dori să acopere. Pentru că, de aceste decizii depind și alte lucruri. Fiecare merge pe culoarul lui și adaptăm povestea în funcție de publicul căruia i se adresează. Deci, nu există un anumit format de text, asta este la alegerea cursanților. Ce mă intersează pe mine este să îi ajut să aibă uneltele să poată să facă cît mai bine și mai expresiv ce-și doresc.
Se țin de treabă cursanții noștri? Termină poveștile? Ce li se pare cel mai greu?
Cred că cel mai des îmi zic că le e greu să scrie fără teme, fără acest motor pe care li-l dă disciplina de atelier. Întîlnirile săptămînale îi setează în mood-ul scris, apoi viața vine peste ei. Dar, sînt și cei determianți, care în ciuda timpului scurt, își fac timp și pentru scris. Munca pe text înseamnă nu doar construcție, dar și reveniri, ajustări, redactări, așa că ține doar de ei să termine ce începem împreună. Dar, pentru că unii dintre participanți și-au dorit să continue, am făcut și un atelier de avansați, ca să aprofundăm noțiunile și pot să zic că îmi place mult cum s-au legat lucrurile și ce am reușit să facem.
Ce opțiuni are cineva care a terminat o poveste pentru copii la atelier? Caută ilustrator, caută o editură?
În primul rînd, cine termină o poveste trebuie să fie sigur că a lucrat la text pînă sună impecabil. Și asta nu doar din exigență, ci pentru că e o așa de mare concurență pe piață, că, dacă ai doar un text corect, șansele să-ți găsești un editor sînt aproape inexistente. Așadar, e nevoie să ne preocupăm de text. Apoi, cînd sîntem mulțumiți de el, încercăm să-i căutăm un editor. Și, dacă are șansa lui, o să găsească. Editura este cea care comisionează ilustratorul, el nu e în grija scriitorului. Scriitorul are o singură obligație: să obțină o poveste impecabilă.
