Povestire scrisă de Robert Boeru, remarcată de Horea Sibișteanu la concursul trimestrial de povestiri: „Un text simpatic, amuzant, lucrat mult. E un exercițiu ce mi-a plăcut foarte tare”.
Orice scrii este alcătuit din litere. 31 de litere, ca să fim mai exacți, atât cât are și prima propoziție pe care tocmai ce ai citit-o. Poți să verifici. Sau poți să te concentrezi la ceva mult mai important. La povestea pe care urmează să ți-o spun. Și, așa cum ai ghicit, aceasta este alcătuită din litere. Nu mă refer aici doar la nivel structural, ci și al temei. Personajele de astăzi sunt litere. Știu că sună cam ciudat, dar crede-mă: la finalul ei, vei fi surprins să observi cât de multe au literele în comun cu oamenii.
Până atunci însă, ar trebui să stabilim ceva vital. Relația dintre literele alfabetului. Cele 31. Dacă ai avea câteva secunde să te gândești la asta, cam cum crezi că se înțeleg aceste semne grafice? Probabil îți închipui că destul de bine, din moment ce împreună alcătuiesc cuvinte atât de plăcute din punct de vedere sonor. Însă, la fel ca oamenii, literele au preferințele lor. Un spirit de popularitate înconjoară, de exemplu, litera C, cu care încep cele mai multe cuvinte în limba română. Totodată, și litera A își întărește poziția în hall of fame, asemenea unui adult responsabil și grijuliu, făcându-și apariția de cele mai multe ori în cuvintele din dicționar. El și, desigur, frații săi, Ă și Â. Cei trei muschetari, așa cum li se mai spune. De aici începe și povestea noastră. De la un apel primit de litera A, într-o frumoasă seară de mai, la care răspunde grăbit:
— Alo!
— Inspector I. Inoportunez?
— Am ajuns acum acasă. Ascult.
— Ideal.
O să te scutesc de natura tipică a conversației care a urmat. În cadrul acestui scurt apel telefonic, una dintre cele mai importante litere din alfabet a fost informată cu privire la dispariția uneia dintre colegele ei.
„Cum este posibil să dispară o literă?” te-ai putea întreba. Același gând străbate și mintea literei A, care deja concepe un plan pentru a rezolva această situație unică. După câteva momente, aproape că țipă în telefon:
— Adunare!
— Interesant…, îi replică, gânditor, inspectorul I.
Printr-o adunare generală a literelor, se putea înțelege mai bine situația și, desigur, găsi o rezolvare a problemei. În plus, se excludea posibilitatea ca aceasta să fie doar o alarmă falsă. Așa că, după ce au pus la punct toate detaliile, A și I au început să pregătească locul întâlnirii.
Literele nu au prea des șansa de a-și părăsi poziția și de a se aduna într-un singur loc, în același timp. Așadar, îți poți da seama că vestea a circulat repede printre ele. Prea repede, poate. O vânzoleală generală s-a iscat la finalul Alfabetului, acolo unde toate literele încercau să își facă loc pe avionul cu destinația: ABC. Cea mai liniștită dintre toate era Z care, cu doar câțiva pași până la fereastră, putea să privească tot „spectacolul” de pe partea cealaltă.
Un mic haos se petrecea și pe la mijlocul alfabetului, acolo unde îmbulzeala neobișnuită irita câteva litere, precum J, care, în postura de a interacționa cu atâtea fețe noi, devine irascibil, trăsătură deloc caracteristică. Îmbulzit din toate părțile, acesta se vede nevoit să ceară ajutor. Și cine altcineva să se afle în preajma, decât carismaticul C și bunul B? Impulsionați de aglomerația ce se petrece chiar lângă habitatul lor și de interesul lor cu privire la această situației, cei doi ajută literele să avanseze și să se apropie de zona de interes. Nu trece mult până când C este recunoscut de un grup mai mare, venit de departe, cu care începe să istorisească povești și pe care îi însoțește până la locul stabilit.
În final, cu mic, cu mare, toate literele își fac loc în prima parte a Alfabetului, acolo unde sunt întâmpinați, evident, de capul de hotar, A. Acesta le explică tuturor, în mod amănunțit, cât de important este să lucreze împreună în cadrul acestei situații și că pot face asta, în prima fază, prin semnarea prezenței lor. Fără să știe, literele îi confirmau inspectorului I, care trecea cu tabelul pe la fiecare în parte, că erau în regulă și că alarma cu privire la litera lipsă nu era falsă. Odată semnată, lista îi este adusă lui A, care aruncă o privire de ansamblu asupra acesteia. Răsuflă ușurat când vede că toți s-au semnat. Înainte să îl înștiințeze pe I și să îi anunțe pe toți că pot pleca la locurile lor, ceva îi atrage atenția. Observă că, în dreptul literei B, semnătura este una diferită de cea cu care era obișnuit. În locul unei litere mari, de mână, în căsuță este un „b” mic, de tipar. I se pare puțin ciudat și deloc caracteristic. Și cine să îl cunoască mai bine pe acesta decât propriul său prieten și vecin? Trebuia să facă ceva pentru colegul său, pe care, dacă stă să se gândească, nu l-a văzut astăzi. Deodată, lui A îi vine cu o idee genială:
— Așteptați! strigă el.
După ce a reușit să capteze atenția tuturor, propune să marcheze această ocazie specială cu o poză de grup. Astfel, avea să fie sigur că nimic nu i se întâmplase lui B. Îi vede pe toți cum se adună la un loc. Nimeni nu se află împrejurul cercului imaginar format de poziționarea acestora. Însă nu îl vede nicăieri pe B. Ridică din nou lista și mai privește, încă odată, semnătura lui B. Cu o mișcare rapidă, întoarce foaia pe dos, iar aparentul „b”, devine un „d”. Își întoarce privire spre D, care se hlizește și chicotește alături de C.
De-abia atunci își aduce aminte de o discuție pe care a avut-o, acum ceva timp, cu cel din urmă. Îi propusese să îl aducă pe D, amicul său, mai în față. A i-a explicat că ar fi imposibil să schimbe această „treime” legendară: A, B și C.
Să fi apelat C la alte mijloace și să se fi folosit de popularitatea sa pentru a-și atinge scopul?
Îi face un semn lui P, căruia îi povestește despre suspiciunea sa. Apoi, ambii se îndrepta spre C și D. Probabil îți dai seama care a fost deznodământul având în vedere că, peste câteva minute, cei doi pleacă încătușați spre mașina lui P, care se îndepărtează cu girofarurile aprinse.
Până pe seară și B se întoarce la locul său, eliberat din cuvintele lungi și greu de pronunțat în care a fost prins de către D, cu mârșăvie, în timp ce îi ajuta pe ceilalți. Îmbrățișat cu căldură de A și de noul său vecin din dreapta, exceptionalul E, B revine, gata să compună noi cuvinte alături de bunii săi prieteni.
Deci, care ar fi morala acestei povești? În primul rând, că ar trebui să fii, mai degrabă B(un) decât D(uplicitar). Și, în al doilea rând, să nu uiți că încă există dreptate pentru cei buni. Stai așa, ar trebui să folosesc alt cuvânt, având în vedere că „dreptate” începe cu „d”. Justiție. Așa sună mai bine. Și, că tot veni vorba de J, acesta ascultă, a mia oară, o poveste exagerată cu privire la ce s-a întâmplat astăzi, de la literele care se întorc, pline de viață, la locul lor în Alfabet.
