AURA SE PREGĂTEȘTE SĂ SPUNĂ

Nuvelă scrisă de Mădălina Ion, aleasă de Cosmin Perța la atelierul intensiv de scriere creativă din august – octombrie 2023.

 

1.

Nea Petrică a iubit-o pe Prințesa.

Erau de nedespărțit, tot satul îi știa. O vedeai cum bate ulițele, așa șontâc cum mergea ea, cu coada ridicată și mustățile care adulmecau mirosul de grajd, pământ și țuică, în căutarea lui. Se oprea pe la toate porțile, o vedeai cum își ridică gâtlejul, inspectează curtea și pleacă hotărâtă. De cele mai multe ori o găsea cu botul pe labe, în fața crâșmei, așteptându-l să iasă cu mersul lui bălăngănit. Nici să mă băs nu pot de tine, fă, marș acasă, și îi vedeai cum își încrucișează pașii pe drum.

Mă gândesc la povestea asta și îmi vine să mă scarpin ca mamaia de colțul casei, cu borcanele de peltea în mână. Parcă o și văd pe Prințesă cum se târăște în urma lui nea Petrică pe drum, cu blana făcută țepi, de zici c-o frezase la salonul din sat, nu c-o dăduse cu spray de muște.

— Hai, Prințeso, că te rezolvă tata.

Prințesa se pișa pe ea de fericire, se întorcea când pe o parte, când pe aialaltă, așa, tată, așa, acum hai și cu picioarele în sus, îți place pe burtă, futu-i pe ea să fut de cățea, cum să nu-ți placă pe burtă. L-am auzit cum povestea cu Cici la magazin, era vorba ca după tratament să facă împreună o plimbare până pe prundul gârlei și să spele cățeaua de toți puricii morți, că doar nu era să se scuture de ei pe bătătură, printre rândurile de ceapă și cartofi.

— Am văzut-o mai abătută așa, dar mi-am zis că a obosit-o soarele. I-am dat înainte și când să mă uit în urmă, Prințesa mea își dădea ultima suflare în mijlocul drumului.

Mi-am zis mereu că așa trebuie să se simtă iubirea, când celălalt îți oferă tot ce are, cum știe și poate mai bine. Sau cel puțin asta mi-a zis mama când am sunat-o atunci, sugrumată de plâns, hotărâtă să-i spun. N-am apucat să-i dau sărut-mâna că m-au și podidit lacrimile, că tataie, că nu mai suport, că vreau să veniți înapoi acasă, dar până să mă liniștesc, am rămas fără credit. Mi-a băgat-o pe aia cu iubirea și gata, s-au scurs cenții instant, de parcă i-am aruncat în teică la porci, nu că am sunat pe numărul de Spania. Am rămas cu telefonul agățat de ureche și cu mucii la nas, de parcă iadul se deschisese sub privirea mea, în curtea de la găini. Numai eu eram de vină, mama știa asta, mamaie știa asta, tot satul știa asta, iar acum dracul s-a ridicat din centrul pământului să vină să mă pedepsească pentru că n-am purtat sutien când fetele mai mari de la școală mi-au zis că ai face bine să-ți ascunzi sfârcurile alea dacă nu vrei să fii futută.

Eram naivă, habar n-aveam ce înseamnă lucrurile astea. La priveghiul lui tanti Sevastița, nevasta lui nea Marin a lui Lăudatu din Vale, stăteam întinsă pe canapea și mă lingeam pe degete de zahărul rămas de la gogoașa pe care doar ce-o mâncasem. Am simțit că-mi stă sufletul în loc și nu alta când l-am auzit strigând la mine.

— Stai frumos, Auro. Te laudă mă-ta că te-ai făcut domnișoară, nu mai sta crăcănată cu mortul pe masă.

Îmi venea să intru eu mormânt în locul lui tanti Sevastița. Nu știu ce a fost în capul meu, era atunci când cu zăpușeala aia de la final de august, când am zis că tot satul o să se prăpădească din cauza căldurii. Am căutat să iau pe mine ceva în care să nu-mi fie așa cald, dar tot ce-am găsit în culoarea doliului a fost o rochiță care îmi plăcea mult pe vremea când mergeam la grădiniță. Până mi-am dat eu seama că îmi tot vine să trag de ea în jos, eram deja la poarta lui nea Marin. Am zis că nu mă mai întorc nici moartă, nici prin cap nu mi-a trecut că stau crăcănată și că probabil toți ăia de la pomană se uită la chiloții mei. După faza asta, mi-a fost rușine de tataie vreo două zile, îmi venea să mă ascund în gaură de șarpe când dădeam cu ochii de el. Cred că în adâncul sufletului simțeam că avusese dreptate, eram doar o pretinsă domnișoară, dar n-am știut să-mi explic asta atunci.

*

Când i-a adus poștărița prima pensie, m-a chemat în atelierul unde își ținea pensele pentru castrare și cârligele de extracție să îmi dea bani să mă duc după înghețată și să sărbătorim. M-a întrebat dacă poate să mă pupe pe burtă, așa cum făcea când eram mică-mică. Mă lua de subțiori, mă ridica la tavan și, după, își gudura buzele de burtica mea, iar asta mă făcea să râd de simțeam că se cutremură casa cu amândoi. M-am apropiat de el ca găina, de mă uitam cu un singur ochi, nu știam ce să cred. Era început de vară, soarele încălzea tot mai mult bătătura și purtam o rochiță cusută de mamaie la mașină. Îi făcuse mamei o rochie așa frumoasă, dintr-un material de culoarea ierbii presărată cu flori de maci. Am sărit în sus de bucurie când m-a întrebat dacă nu vreau să-mi facă o rochiță din bucata rămasă, să mă asortez cu mămica mea la nunta lui Jeni, să zică lumea că suntem ca niște surori. Am leșinat după rochița aia câteva veri la rând, nu mai puteam de nerăbdare să dea câtuși de puțin soarele, să ies afară pe uliță și să mă învârt în porțile vecinilor ca un titirez. Râdeau ăștia de mine când mă vedeau, dar mie nu-mi păsa, făceam cele mai frumoase flori când mă roteam pe loc. A apucat între degetul mare și arătător unul dintre macii ce începuse să-și mai piardă din culoare și mi-a ridicat tivul rochiei până la subțiori, de mi s-au văzut nucșoarele. Mi-a venit să mă dau în spate, dar am rămas agățată cu rochia în degetele lui mai ceva ca într-un cui. Măcar de s-ar fi rupt, dar el m-a ținut strâns și mi-a zis că n-am de ce să mă rușinez, că tataie te știe de când te-ai născut, nu e nimic aici din ce n-am mai văzut înainte, stai să pupe tataie pe ea de burtică grăsună, te faci că nu-ți mai amintești, dar tu știi ce te mai distrai când îți făceam așa? Și-a lipit buzele umede mai jos de buricul meu și am simțit cum mă zgârie ușor cu barba-i crescută de amiază, după care a dat drumul macului și a băgat mâna în buzunarul din față de la pantaloni, de unde mi s-a părut că a întârziat să scoată o hârtie de zece mii.

— Ia la tataie, să te duci să cumperi niște înghețată, din aia bună, învelită în ciocolată și cu alune pe deasupra, nu prostii ieftine de care cumpără mă-ta.

M-am fâstâcit, m-am învârtit și mi-am scărpinat ciupiturile de purici de pe picioare. Deja o vedeam pe Cici cum scoate cheia din sertarul de sub galantar și mă conduce cu pașii ei de balerină care și-a ratat cariera la frigiderul de afară, zăvorât mai ceva ca păsările noaptea. Visam la momentul ăsta de când s-a întors maică-sa lui Vali de la cules de căpșune și au sărbătorit cu o Napoca. Le vedeam cum merg pe uliță, cu o mână o ținea pe maică-sa, iar din cealaltă i se scurgea ciocolata până la cot. Am întins și eu mâna de parcă am băgat-o în gaura de șarpe, am luat banii și am făcut stânga împrejur.

— Cum zici?

— Sărut-mâna!

— Atât? Și eu nu primesc nimic?

Nu mi-a mai venit să mă întorc, am zbughit-o și nu m-am mai uitat înapoi, doar l-am auzit cum boscorodește singur lângă masa de lucru.

— Tu-ți moaș-ta pe gheață, vii tu înapoi!

M-am gândit că poate s-a supărat pe mine, dar nu mi-a făcut nimic atunci, nici nu m-a băgat în seamă când m-am întors cu înghețata aproape topită, erau amândoi afară, dădeau foc la gunoiul din curte și se bălăcăreau între ei. Mi-a făcut semn să i-o las pe masă și să nu mai stau în fum, că o să miros a țigancă după.

*

Era o vreme când nu mă gândeam la chestiile astea. Mă ascundeam sub plapumă când îi vedeam pe câte unii cum se pupă la televizor. Odată a venit unchi-miu cu o gagică nouă, de au rămas la noi peste noapte. Locuiau la oraș, povesteau cum ies la restaurant cu prietenii lor, plănuiau să meargă la mare și ne invitaseră și pe noi cu ei. Îmi plăcea să-i ascult, stăteam lângă ei și îi vedeam cum își plimbă unul altuia mâinile pe spate, se ating pe picioare și se alintă cu „pui”. În dimineața următoare mă trezisem cu așa o poftă să îi ascult cum povestesc despre viața lor de la oraș, că tare bucuroasă am fost când m-a trimis mamaie să-i chem la dejun. Le făcuse patul în camera de la stradă, unde nu aveam voie să intrăm niciodată încălțați sau cu hainele cu care am stat afară. M-am trezit că rămân hipnotizată în fața ușii camerei, nici nu știam la ce mă uitam. Printre găurile perdelei atârnate în geamul de la ușă îi vedeam cum stau unul peste altul, cu plapuma pe ei. Chicoteau și nu puteam să-mi iau ochii de la mișcarea corpurilor lor. M-am trezit când de sub cearșafurile apretate ale lui mamaie au ieșit un sfârc și doi ochi ridicați, de nu știam cum să fug mai repede de acolo.

— Vi s-au răcit ouăle, mamă, lasă-le pe alea că le mănâncă tac-tu, vă prăjesc altele. Nu v-a zis Aurica că e gata masa?

Îmi venea să mă ascund sub fața de masă și să las săpunul de casă să mă intoxice. Am înțeles tot când mi-a făcut cu ochiul.

— Am mai stat puțin în pat, m-am trezit cu durere de cap de la vinul de aseară.

N-am văzut marea, deși cred că toată vara m-aș fi dus la brazde nesilită de nimeni dacă ai mei ar fi acceptat invitația atunci, dar nu era un moment bun, ridicaseră fundația la casă și avuseseră epifania că visul ăsta de a construi un loc doar al lor mâncase deja mai mulți bani decât își permiteau. Salariul de suplinitoare la grădiniță al mamei abia dacă ne ajungea de la o lună la alta să trăim, iar tot ce scotea tata din cursele cu autobuzul băga în casă. Treaba asta a mers o perioadă, mai ales la început, când tata ne ținea moralul sus și ne zicea că nu e grabă, că nu ne plouă, că atât timp cât avem un acoperiș deasupra capului nu ne grăbește nimic. Împărțeam toți trei același pat, mie îmi plăcea să mă bag la perete, o simțeam pe mama cum îmi înconjoară spatele și pe tata cum mă apără de dracii care ar fi putut să mă apuce de picioare. Stătea așa, atârnat pe marginea patului, nu se plângea niciodată că plapuma nu-i ajunge sau că se trezește în toiul nopții sub asaltul picioroangelor mele care nu mai încetau să se lungească. Mi se rupea sufletul de el, era greu, dar era și frumos când ne zicea fetele mele frumoase și toate treceau.

Am trăit așa o perioadă până la cearta aia pe care a avut-o tata cu tataie, de ne-a știut tot satul. Se bălăcăreau deja când am ajuns acasă de la școală, nu știu de la ce a început. Țiu minte doar că își aruncau cu vorbe, ba că ia-ți fundația cu totul și cară-te dracului de pe pământul meu, ba că am fost bun când te-am ajutat să-ți repari acoperișul, să nu cadă naibii pe matale, acum mă iei de prost. Aia a fost prima noapte în care i-am auzit pe ai mei cum se ceartă. Își șușoteau unul altuia cuvinte de ocară, tata sieși că nu trebuia să accepte să vină să stea aici, că prost a fost el când s-a lăsat convins să vină să stea cu socrii, iar mama îl boscorodea că n-a putut să-și țină gura, că să se pună în locul ei, însărcinată la șaptișpe ani, el ce ar fi făcut?

— Prost eu că nu l-am ascultat pe taică-miu și uite cum am ajuns la vorba lui, după tren și femei să n-alergi niciodată.

*

Aveam deja unsprezece ani când i-am condus la autobuz. Mi-au promis că nu o să stea mult, doar sezonul ăsta, mamă, cât să strângem niște bănuți să putem să-i dăm înainte cu casa, să ridicăm gardul și să construim pereții, o să ai în sfârșit camera ta, o să vezi ce frumos o să fie, dar că tu nu ai de ce să fii tristă, că mamaie și tataie o să aibă grijă să nu-ți lipsească nimic, că știi ce mult țin la tine. Am rămas blocată în mijlocul drumului, cu ochii la autobuz, nu mi-a venit să plâng, dar nici bine nu pot să zic că-mi era. Mă gândeam că dacă aș avea camera mea, i-aș vopsi pereții în roz, aș umple patul cu jucării de pluș și m-aș simți cel mai fericit copil din univers. Și apoi, nici nu voiam să mă ia cu ei. Plecau la cules de căpșuni, nu la plimbare, aveau să stea aplecați de spate de dimineață până seara, nu vorbeau o iotă de spaniolă, mama hai că mai înțelegea câteva cuvinte de la telenovele, dar taică-miu era paralel. Se speteau săracii să ne facem un rost al nostru, chiar nu-mi doream să merg ca pupăza acolo, pe capul lor. Cu o seară înainte am stat atârnată pe marginea patului și m-am uitat la ei cum se învârt de colo-colo, oare să ne punem și haine groase în bagaj, am auzit că e cald la ei, măcar o bluză cu mânecă lungă să avem la noi, o fi mai răcoare seara, și mi s-a pus așa un dop în gât. M-am fâstâcit, m-am ridicat, am luat două guri de apă, degeaba, dopul ăla n-a mai vrut să se întoarcă în stomac. Asta mai lipsea, să mă pun pe bocit, nu era de ajuns că aveau să plece la cuca măcăii, printre străini. Ne-am pupat pe obraz, ei s-au urcat în autobuz, iar eu mi-am târât papucii înapoi acasă. Aia a fost prima noapte în care am dormit cu mamaie și tataie.

*

Când eram mai mici ne-a venit mie și lui Vali ideea să întindem o sfoară de-a latul uliței, să jucăm volei ca lumea. Am ridicat-o cam la înălțimea noastră de-un metru și-un scuipat, cât aveam pe atunci, și am legat-o bine de stâlpii gardului. Când trecea câte o mașină mică ne opream jocul și ne duceam eu la un capăt, Vali la celălalt și țineam de ață în sus cât să nu ne-o rupă în viteză. Dar eram tembele rău, nu ne-a dus capul că dacă vine vreunul cu căruța, ăla e. Numai bine că a trecut nea Petrică cu Prințesa lui, am strigat vezi sfoara, nea Petrică, lasă capul în jos, bre, dar o fi avut ceva pahare la bord, că a făcut hăis cu reacție întârziată. Am zis că gata, acolo a crăpat, poate să vină popa să-i cânte doamne miluiește și poliția să ne bage la zdup. Până s-a dezmeticit el, noi eram duse deja, fiecare la casa ei, cu nea Petrică strigând în urma noastră.

— Voi nu sunteți întregi la cap, omorâți omul pe stradă!

Am fugit cât de tare m-au ținut picioarele, m-am oprit direct sub cuvertură și m-am pus pe bocit, cu poza lui tataie în uniformă militară în mână. Tocmai atunci s-a găsit să fie plecat cu treabă la oraș, știam că dacă ar fi fost acasă, m-ar fi apărat și cu siguranță n-aș fi ajuns la poliție sau chiar dacă aș fi ajuns, el se avea bine cu toți ăia de la secție, știam că nu o să pățesc nimic.

Era o vreme când îmi plăcea să-i fiu în preajmă. Săream de pe un picior pe altul ca un ied în urma lui de fiecare dată când mă lua cu el la control.

— Hai, fetiță, mergi cu mine să vezi mânzul lui nea Marin?

Vedeam în ochii lui reflexia feței care mă trăda, eram moartă după tot ce e mic și mișcă, iar el știa asta. Și apoi, se simțea ca o sărbătoare de fiecare dată când mergeam în vizite cu el. Își punea cămașa bună, pe care mamaie i-o călca la dungă și i-o lăsa pe umeraș, agățată de colțul șifonierului, că așa e tac-tu mare, îi place să umble elegant, să nu care cumva să-l arate lumea cu degetul prin sat că n-are nevastă care să aibă grijă de el. Când îl vedeam că se bărbierește a doua oară în zi, mă duceam și eu la pompa din spate și mă spălam pe față și pe picioare. După o tuleam în casă și mă îmbrăcam cu hainele bune, cu inima cât un purice. Nu mă lua mereu, mai ales când își punea cârligele de extracție în geantă știam că n-au ce căuta copiii acolo, dar că, dacă totul iese bine, te ia tataie cu el la prima vizită, așa îmi zicea.

Îi eram umbră pe uliță, el răspundea cu bună ziua vecinilor, iar din spate se auzea ecoul meu. Mirosul spumei de ras îmi inunda nările și puteam să jur că era ceva aproape magic în prezența lui, așa îmi explicam de ce toți vecinii erau vrăjiți de el. Cum intram pe bătătura omului, eram primiți cu să trăiți, domnu doctor, vă servesc cu o vișinată? Mă umflam cu dulceață de trandafiri, suc și alune și după începeam să dau din picior pe marginea scaunului. Îmi umpleam timpul cum puteam, număram franjurile feței de masă la care încă se mai distingeau cutele de la cum a stat împachetată în recamier, îmi învârteam ochii pe tablourile de pe pereți și mă minunam în sinea mea cum de oamenii ăștia au fost odată tineri. Îi mai auzeam cum vorbesc despre gheaze, colonei și posturile de la primărie, dar lucrurile astea îmi intrau pe o ureche și-mi ieșea pe alta. Povești cu tataie de când era militar am auzit de când mama m-a făcut și mi se cam luase de ele, nu-mi ardea de ofițeri care beau de seara până dimineața, eu eram acolo pentru scroafa cu purcei.

— Ne apucăm de treabă?

Primul se ridica tataie, își freca mâinile de genunchii ridicați și știam ce înseamnă asta, ba dacă eram pe fază, ajungeam chiar să ne sincronizăm mișcările corpului. Îi făceam să râdă, nu înțelegeam exact de ce, dar nici nu-mi băteam prea mult capul cu asta.

După ce au plecat ai mei mi s-a cam luat cheful să merg cu tataie în vizite, mi se părea așa o chestie pe care o fac doar copiii mici, plus că aveam treabă. O dată pe săptămână făceam casa lună, pe toate le luam la mână, scuturam preșurile și ștergeam praful care se punea de zici că treceau căruțele prin mijlocul casei noastre, schimbam cearceafurile, după care mă luam să spăl rufele la mână, le clăteam în două ape și le întindeam pe culme. Când era vorba de cules, eram prima la înaintare, începeam cu căpșunile și terminam târziu în toamnă, cu gutuile și spartul nucilor până mâna mea devenea una cu ciocanul. Mamaie avea grijă de grădină, de animale și făcea de mâncare cât tataie avea treabă la postul de la primărie sau era în vizite prin sat. Miroseam ciorba și mâncărica de legume de la o poștă și știam că o s-o găsesc deasupra plitei, că iar o să mă certe că tu o să mă bagi în mormânt, fă Aurico, nu te-am auzit când ai venit, cum fuse la școală azi? Câteodată îmi făcea cartofi prăjiți în untură, cu brânză de oaie rasă pe deasupra și un ou ochi lângă, asta se întâmpla mai ales după serile în care întârzia acasă, ba că s-a dat la vorbă cu tanti Anișoara, ba că mai rămânea la câte un priveghi, ba că ajuta la împachetatul sarmalelor pentru pomană.

Într-o seară ca asta, în care mamaie era plecată, mă uitam prin ecranul televizorului și mă visam înger sălbatic într-o viață în care mama și tata nu erau părinții mei adevărați, ba veneam dintr-o familie bogată, cu conac și piscină, unde aveam o cameră doar a mea.

— Ce faci, fetiță, mă-ta mare unde-a mai plecat?

Am sărit de parcă m-a trăsnit fulgerul, nici nu l-am auzit când a intrat de-afară, mereu făcea așa, era ditamai omul, dar se furișa ca o pisică.

— A sunat nea Marin a lui Lăudatu și s-a dus în Vale să-l ajute la sarmale.

— Și ce-i cu Vali de nu-ți ține de urât?

— A tulit-o acasă, îi era frică să n-o ia taică-su la treișpe-paișpe că nu și-a terminat tema la mate.

Stăteam tolănită pe burtă, îmi îndesasem picioarele sub pernele ticsite cu fulgi de la capul patului și mă tot frichineam de pe un genunchi pe altul de parcă aveam mâncărici în fund. Ăia la televizor se pupau de mama focului, pesemne că mă făcusem ca o pătlăgică, de nici pâs nu mai ziceam. Ar fi fost o liniște de mormânt dacă nu erau muștele intrate de afară, care se chinuiau exasperate să se desprindă din lipiciul benzii care atârna din tavan. M-am fâstâcit când m-a întrebat ce fac, fetiță ăștia aici, s-a așezat pe marginea patului, cu-o mână rezemată de cealaltă parte a corpului meu, de parcă ridicase un podeț deasupra mea.

— Nu mai zici nimic?

I-am simțit palma cum îmi acoperă spatele, cum se mișca ușor de jos în sus și apoi de sus în jos pe deasupra tricoului meu, cum cobora dincolo de linia franjurilor, la granița unde bătăturile lui se întâlneau cu pielea mea. Nu-i vedeam fața, dar puteam să-mi imaginez conturul buzelor lui după cuvintele care năvăleau în urechile mele precum buștenii în vâltoarea râului, că așa este firesc să se întâmple când doi oameni se iubesc, corpurile lor se ating, mâinile lor se plimbă de jos în sus și de sus în jos, așa cum mângâi tu pisoii, îi alinți și îi pupi până îi lași fără aer, lasă că te-am văzut și să știi că la fel de tare te iubesc și eu pe tine.

— Îl lași pe tataie să te pupe?

N-am apucat să-i răspund, cu degetul mare a dat la o parte câteva dintre franjurile tricoului care îmi mai acopereau spatele. Arcurile saltelei au scârțâit sub trunchiul care s-a aplecat deasupra mea. I-am simțit buzele cum îmi ating pielea puțin mai sus de elasticul pantalonilor și cum lasă în urma lor o dâră de zgârietură care coboară în jos și nu se mai oprește.

S-a lăsat salteaua cu trei degete când și-a proptit genunchii de-o parte și de alta a corpului meu, am recunoscut zgomotul de metal pe care îl face catarama lui când își lasă pantalonii să atârne de spătarul scaunului, mi-a zis să stau nemișcată, că tataie o să aibă grijă de tine așa cum are grijă de vițel după ce se naște și îl ajută să se pună pe picioarele lui să crească mare, mi-a apucat pantalonii și chiloții deodată, mi i-a tras în jos până dincolo de genunchi și i-am simțit degetele răsfirate cum îmi presează spatele. Și eu am greșit, n-am fost fetiță ascultătoare, m-am zbătut ca un pește pe uscat, am dat să fug, să mă desprind și pentru o clipă am crezut că încheietura mâinii mele este suficient de subțire încât să alunece din strânsoarea lui, dar mi-a prins gâtul așa cum prindea găinile care urmau să devină ciorbă, cu o mână le ținea gâtlejul fix în tocătorul de iarbă și cu alta ridica toporul. Am crezut că o să fiu despicată pe din două, de parcă a înfipt un cuțit în mine și a tras pe interior în sus. Cambio dolor por libertad a fost întrerupt doar de respirația lui sacadată, pe care încă o aud. Știi că dacă faci mâna con în jurul urechii poți să asculți marea? Conul meu s-a stricat pentru că nu aud decât respirația lui în cadență, cu ritm tot mai alert.

Mi-a tras chiloțeii și pantalonii după ce a împroșcat cu lichid pe jos, m-a pupat în același loc și i-am simțit respirația caldă. S-a așezat din nou pe marginea patului, și-a încheiat cureaua la pantaloni și mi-a zis că nu toată lumea înțelege iubirea, că dacă vrei să te mai duc să vezi puii, nu trebuie să spui la nimeni cât de mult te iubește tataie. M-aș fi ridicat, dar tot ce am putut să fac atunci a fost să trag o pernă peste mine și să mă chircesc sub ea. Aveam un nod mare în gât, care s-a auzit ca un icnit când am văzut că pe suprafața pantalonilor de distinge o pată de sânge. Am tras perna peste mine și am așteptat să plece. Se simțea ca atunci când am alunecat de pe marginea caroseriei trasă în fața porții la noi și m-am tăiat între picioare, de m-au ridicat babele de pe la toate casele din jur, m-au întins pe masa din curte și m-au pus să mă crăcănez, ia să vedem, fă, ce e acolo, chemăm ambulanța sau trece până te-oi mărita?

După ce a închis ușa după el, mi-am târât corpul pe marginea patului, acolo unde stătuse el, mi-am lăsat pantalonii în vine, dar eram bine, n-am văzut nici o zgârietură. Când m-am ridicat, am simțit cum mă doare tot corpul, cu greu m-am mișcat până la șifonier, m-am rezemat de ușa lui întredeschisă, mi-am luat o pereche de pantaloni curați și am ieșit la pompa de afară să spăl sângele. Soarele era gata să apună, era momentul meu preferat, în care toată grădina era luminată de apus, era o magie care de obicei mă făcea să dansez, dar din seara aia n-am mai simțit nimic. M-am sprijinit de pompă și am început să frec cu săpun pata roșie de pe pantaloni, am clătit, săpunit și frecat din nou până nu mi-am mai simțit degetele. Când am auzit zăvorul la poartă am știut că e mamaia care se întorcea din Vale. S-a oprit în bătătură și m-a pătruns cu privirea. Puteam să jur că a văzut tăietura din interiorul meu.

— Ce făcuși, Aurico, ori te-ai pișat pe tine?

2.

După ce au plecat, ai mei au reușit să mai ridice doi pereți la casă cu ajutorul oamenilor din sat care veneau și lucrau cu ziua, dar le era greu pentru că nu aveau pe cineva în care să se încreadă că lucrările o să continue așa cum își doresc, că nu ciordesc din materiale sau că nu fac risipă. Tataie era când la postul de la primărie, când mai ajuta o vacă să fete, mamaie era și ea până peste cap cu toate din bătătură, le-a zis că facem și noi tot ce putem, mamă, avem grijă de fată, de-ale gurii, tac-tu știi că nu stă locului, e cu treabă încolo și încoace mereu, ce să facem. Apucam să ne auzim la telefon cam o dată pe săptămână, de obicei sunau ei duminică seara, când știau că suntem toți trei acasă. Vorbea tataie, după, mamaie, care zicea hai că ți-o dau și pe fată, că stă acilea atârnată de fusta mea. Îi smulgeam receptorul de la ureche și mă topeam instant când auzeam vocea mamei, care mă întreba ce faci, mami, cum e la școală, ce ți-a mai făcut mamaie bun, ce vrei să-ți trimitem în pachet? Îmi doream să am puterea să le spun că mi-e dor de ei, că vreau să se întoarcă acasă, că aș da orice să fie ca înainte, dar tataie și mamaie se uitau la mine, iar pe lângă nodul din gât n-a mai avut loc să iasă decât un e bine, am luat un șapte la română, am găsit pe plită cartofi prăjiți în untură, să mai trimiteți napolitane cu ciocolată și vreau și eu o pereche de blugi evazați, cum au fetele de la mine din clasă. Apoi i-o dădeam înapoi pe mamaie, care mă spunea la mama, că s-a făcut domnișoară, să o vezi cum caută să plece cu fiecare ocazie.

Devenise o obișnuință să dorm la Vali ori de câte ori era taică-su de noapte la post, pe motiv că îi e urât singură. Lungeam drumul de la școală înapoi acasă cu orele, mă opream ba pe la colegi să ne facem temele împreună, ba pe la vecinii de pe stradă să mă joc cu puii de pisică. Asta se întâmpla mai ales când știam că mamaie are treabă prin sat sau e plecată la oraș cu una sau alta. Dacă era după mine, i-aș fi devenit umbră, m-aș fi lipit de ea și nu i-aș mai fi dat drumul, dar mă mai și zorea, îmi zicea ești culmea, Aurico, asta nu-i treabă de copii, du-te de-acilea, mă zorea acasă așa cum o izgonea nea Petrică pe Prințesa lui când lua drumul cârciumii. Ajunsă înapoi în curte, mă pitulam pe unde puteam, la început în grajd, știam că nu caută să intre acolo, mai ales dacă-i vaca plecată de acasă, apoi în podul casei, unde stăteam într-un colț până auzeam zăvorul de la poartă.

Când mi-a descoperit prima ascunzătoare l-am văzut cum trage ușa de la grajd după el, cum se apropie de mine, mă mângâie pe cap și-mi spune că mi-a adus un cadou de la oraș, să mă port frumos dacă vreau să mi-l dea. Și-a coborât mâna pe talia mea, nu fără să-mi atingă sânii, m-a rotit cu spatele la el și m-a împins în grămada de fân care începuse deja să prindă miros de balegă. În mâinile lui, corpul meu era ca o marionetă. Încercam să-mi țin respirația și să nu mă mai opun, învățasem deja că cel mai bine îmi e atunci când îl las să se miște în interiorul meu fără să mă împotrivesc, altfel mă durea mai tare. Eram atentă la ritmul respirației lui și așteptam să crească și să crească, știam deja că asta înseamnă că o să se termine curând. Numai că la un moment dat am auzit un scârțâit și parcă o frântură de lumină s-a reflectat în maldărul de fân. A ieșit fulger din mine, s-a încheiat la pantaloni și s-a oprit cu privirea țintă la întredeschizătura ușii de la grajd, și-a întors puțin corpul în lateral și a urmărit fâșia de lumină care cădea acum pe fața mea. Nu mi-a mai zis nimic, era agitat ca un câine slobod de care știi că mai bine te ferești și cauți să treci pe partea cealaltă a drumului.

În seara aia am auzit-o pe mamaie intrând c-o falcă-n cer și cu una în pământ, vorbea șoptit, dar suficient de tare cât să aud frânturi ce veneau din camera de lângă bucătărie, că nea Petrică m-a tras din drum și știi cum e ăsta la băutură, o să te bată Dumnezeu cu năravurile tale proaste. Vorbea numai ea sau cel puțin n-am auzit nimic din ce-a zis el. După a venit la mine, s-a așezat pe marginea patului și m-a mângâiat pe cap.

— Știi și tu cum e tataie când mai bea și el o țuică, dar el glumește cu tine, mamaie, că el ține la tine.

*

Am iubit blugii ăia pe care mi i-au trimis ai mei cadou de la Moș Crăciun, îmi veneau ca turnați, iar clopotul de la bază îmi acoperea laba piciorului care începuseră să-mi crească în ciuda rugăciunilor pe care le-am făcut să semăn cu mama și nu cu tata. La petrecerea de Crăciun ne-am adunat toate clasele de gimnaziu într-o sală, am pus fiecare cât a putut, am cumpărat suc și alune, iar unul dintre băieți a venit cu combina lui de acasă, cărată în căruțul de piață. Se uitau toți la mine, fetele mă invidiau pentru cât de mișto erau blugii mei, iar băieții mișunau pe lângă mine și mă invitau la dans. Nu mă dădeam eu în vânt după manele, dar mă luau de mână și mă ridicau cu forța de pe scaun, de simțeam că n-am nicio șansă să mă opun, mai ales că nu voiam să-mi aud vorbe că fac pe simandicoasa. M-am învârtit ca făcălețul în mămăligă, nu prea le aveam cu mișcările din șold, dar a venit Vali și m-a întrebat la ureche vrei să le dai la ăștia un motiv să bălească, am mustăcit și am lăsat-o pe ea să conducă, m-a apucat de șolduri și ne-am unduit ca un tot până am atins podeaua cu fundul, de au început băieții să fluiere prin clasă de față cu toții profii. M-am surprins pe mine însămi de cât de bestial s-a simțit momentul ăla, mai ales că nu prea-mi stătea în fire să fiu moț, de obicei eu eram aia din ultima bancă pentru că eram cea mai înaltă dintre fete și cumva mereu mă puneau profii la coada grupului.

După faza aia, m-am rugat de Vali să vină cu mine la veceu, mă umflasem cu suc și începusem să dansez pe lângă melodie.

— Nu vin, fată, e prea frig și mi-e lene să-mi iau geaca pe mine.

A rămas că mă așteaptă să plecăm împreună acasă, că eu să mă duc să fac pipi și ne vedem la intrarea profesorilor. Nu era nici țipenie de elev în curtea școlii și poate că ar fi dat să ningă dacă n-ar fi fost gerul de pe pământ. Mergeam ca o pisică, mă feream de bucățile de gheață, de frică să nu mi-o iau, și mai să-mi sară sufletul din piept când am dat colțul la veceuri și m-am trezit nas în nas cu Pandele.

— Auro, ce faci, tată, te dai la mine?

Cu o mână se ținea de pantaloni și cu cealaltă își trăgea șlițul, iar lichidul se scurgea pe ușa exterioară a veceului până la gheața care începuse să se topească ușor dedesubt. Mi-am cerut scuze, că puteam să jur că nu mai e nimeni afară, mă grăbeam că am nevoie la toaletă. S-a oferit să mă ajute, dacă vrei, stau eu de pază. Știam că ușile alea nu se închideau niciodată cum trebuie, dar mai bine mă lipseam. Am dat din cap că nu, am închis ușa după mine, m-am proptit cu spatele de ea și mi-am văzut de treabă cum am putut. Numai că am ieșit și el tot acolo era, își aprinse o țigară.

— Aura, Aura, mereu mi-a plăcut de tine că ești fată deșteaptă.

M-am fâstâcit, i-am mulțumit cu un zâmbet și am dat să plec, dar s-a apropiat de mine până m-a lipit cu spatele de unul dintre pereții veceului. A tras adânc din țigară și mi-a zis să deschid gura, dar am dat din cap că nu. Tot fumul ăla mi-a venit în față. Își ținea mâna bară în dreptul corpului meu, în timp ce îmi adulmeca sânii și gâtul.

— Am auzit că-ți place pula, vrei să ne-o tragem?

M-a țintuit cu privirea și am înghețat în timp ce obrajii îmi ardeau. Mi-am dorit să mă topesc acolo, pe loc, până la inexistență, ca gheața sub pișatul lui Pandele, și nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost Vali, să strige după mine, hai fată, te mai aștept mult, că m-am făcut țurțure.

— Salvată de clopoțel. Știi unde mă găsești dacă vrei să încerci și altceva în afară de pulă bătrână.

A coborât bariera, dar n-am putut să mă mișc. A aruncat mucul de țigară și a plecat fără să-l stingă, iar eu am rămas mască, lipită de peretele veceului, fixată pe fumul care încă mai ieșea din chiștocul de la picioarele mele.

— Nu lua, fată, seama la Pandele, știi că ăsta e dus cu pluta.

Am vrut să-i spun atunci lui Vali, dar n-am putut, de parcă tot fumul ăla de țigară făcuse lanț în jurul gâtului meu. N-am putut să scot decât un abia aștept să se întoarcă ai mei sugrumat și m-am lăsat moale în brațele ei, până când toată gheața de sub noi s-a topit.

*

S-au întors și ai mei, dar nu de Crăciun, nu de tot și nu împreună. Primul a venit tata pe când se trecuseră caisele în grădină. De fiecare dată când ne auzeam la telefon mă întreba ce cred, am șanse să mai găsesc vreuna? Îmi făcusem obiceiul ăsta, să mă duc să văd caisul de cum făceam ochi, nici n-apucam să înghit bine gălbenușul că-i și număram roadele. Stăteam cu sufletul cât un purice în nopțile cu furtună, plângeam de disperare la rădăcinile lui, cu fiecare caisă verde pe care o culegeam de pe jos și mă rugam la Sfânta Fecioară să mai potolească puțin norii, cât să mai prindă și tata o caisă cărnoasă, dulce și zemoasă cum numai la noi se găsesc.

A rămas cu pofta, dar nici că a mai adus vorba de caise odată întors. În ziua aia am stat călare pe poartă, cu mici pauze de pipi, dar și atunci trăgeam ușa după mine și strigam din fundul curții la mamaie, a venit? L-am văzut când a intrat pe ulița noastră, m-am frecat la ochi și mi-am zis că n-are cum să fie el. De la șapte case distanță îmi părea ca o stinghie de lemn care dă să plesnească sub presiunea bagajelor din mâini și din spate. Cum stăteam eu atârnată pe gard așa stăteau și blugii pe el, iar pe măsură ce se apropia mai că-mi venea să zic că și-a lăsat mustață să crească, ăsta sigur nu e tata. Și poate că aș fi rămas călare pe gard până în ziua de azi dacă n-ar fi fost lentoarea cu care l-am auzit că dă bună ziua la vecini, care aproape că m-a făcut să scot poarta din țâțâni și să o zbughesc cu brațele deschise spre el, de mai să-l dărâm cu tot cu bagaje.

Dacă n-ar fi fost să-i ajung până la umeri, poate că nu m-aș fi dezlipit de pe genunchii lui, dar săracul avea ochii trași în fundul capului după drum, nu dormise, mai că a stat toată noaptea cu ochii pe șofer și l-a ținut de vorbă de teamă să nu cumva să adoarmă ăla la volan. Ardeam de nerăbdare, eu să văd tot mi-a adus, iar el să-mi arate tot ce mi-a cumpărat. Am pus pe lângă mine cea mai frumoasă rochiță cu paiete cum numai la televizor văzusem și pentru prima oară în viața mea am urât că mă înălțasem cât o girafă.

— Mai ai puțin și mă ajungi, tată.

S-a rupt o bucățică din sufletul meu când am citit marea de tristețe din ochii lui. Am insistat că nu-i nimic, tati, o s-o port așa, cu pantaloni pe dedesubt, o să moară de invidie toate fetele din clasă. În secret îmi detestam corpul și aș fi dat orice ca picioarele să nu mi se mai lungească, nucșoarele să nu mi se transforme în mere, ba să fie totul ca înainte, când aveam toți trei loc într-un pat, mama îmi acoperea spatele și tata mă apăra de dracii de la picioare.

— Aura, tati, eu și mami am decis să ne separăm.

Mamaie îi făcuse patul în camera de la stradă, unde nu-mi aminteam să-l fi văzut punând piciorul înainte, și nu puteam să-mi dau seama ce doare mai tare, că mama și tata au hotărât să se despartă fără să le pese de mine sau că nu mai aveam același acasă. Am lăsat capul în jos și am început să-mi frec mâinile, aș fi plecat dacă nu aș fi știut că asta i-ar fi rupt sufletul, dar așa am rămas acolo și m-am lăsat doborâtă de valurile lui de cuvinte, că nu s-au mai înțeles, că mama s-a lăsat vrăjită de străinătate, că și-a găsit pe altul, că a prins gustul banului, că nu-i mai ajungi la nas, dar că tot timpul ăsta m-am gândit la tine, tati, la viața noastră de dinainte și nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă n-am fi plecat, că ne descurcam noi cu ce aveam, de bine de rău nu muream de foame. Stătea chircit cu capul în palme pe scaunul de lângă pat și era ceva în poziția asta a lui care-l făcea să pară mai mic. S-a mai rupt o bucățică din sufletul meu în seara aia, m-am ridicat de pe marginea patului unde stăteam și mi-am lăsat mâna pe umărul lui.

— Nu mai plânge, tata, o să fie bine, o să vezi.

După ziua aia, nodul din gâtul meu a crescut cât o alună de pădure și m-am ales cu o tuse măgărească după care nu mi-am mai revenit, de zici că am o flegmă în gât pe care nu pot s-o scuip. De fiecare dată când îmi vine în minte momentul ăla nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost dacă aș fi avut curaj să zic eu prima.

A tras poarta după el și dus a fost, nici că l-am mai văzut de atunci. Mi-a luat mobil cu clăpiță, să ne auzim la telefon ori de câte ori am nevoie, dar cum el lucrează în ture lungi, nu prea poate să vorbească. N-am vrut să-l deranjez și l-am lăsat pe el să mă sune când și cum îi e mai bine, de obicei cam o dată la două săptămâni, mă întreabă ce faci tati, cum e la școală, dar cum nimic nu s-a schimbat în viața mea, cu timpul apelurile noastre s-au transformat în această suită de momente penale de care am preferat să mă lipsesc.

*

Cu mama a fost altă treabă. Mi-a promis că o să mă ia la ea dacă trec cu bine peste clasa a opta, să-i dau tare să iau capacitatea și să intru la un liceu bun, că după o să facă ea pe dracu-n patru și o să mă transfere la un liceu din Spania, o să văd eu. Am intrat la liceul cu profil sportiv, n-am picat pe subiect la examen. Când am văzut basmul la partea a treia am început să tremur toată, de m-a scos supraveghetorul afară să mă liniștesc. Nu pot să zic că la mate sau geografie m-am descurcat mai bine, noroc cu media din generală care m-a ridicat puțin. Mama a fost mulțumită, era un început bun, plus că de la noi din sat, doar trei am intrat la liceu în anul ăla.

S-a întors în țară să mă ajute să-mi caut o gazdă la oraș. Se mai împlinise, își purta părul ca focul, unghiile asortate, iar în urma ei lăsa o dâră de parfum floral care se agăța de perdele, de cuverturile de pe pat, de hainele pe care le purtam și acolo rămânea pentru tot restul zilei, de nu puteai să nu te întrebi dacă a mai rămas ceva în sticluța aia, vorba lui mamaie. Era frumoasă și mă bucuram când lumea ne lua drept surori pe stradă. Îi mergea bine acolo unde era, își găsise pe altcineva, care o ajutase să-și ia un serviciu mai bun. Acum nu mai stătea aplecată de spate de dimineață până seara, avea grijă de un bătrân, învățase spaniola și mă amuza cum stâlcea cuvintele în românește. Nu mai contenea din povestit despre cât de frumoasă era viața în străinătate, că oamenii nu se spetesc cu ținutul casei, cu grădina și rânitul la animale, că făceau duș în fiecare zi și că nu miroseau a transpirație sau a pișat, cum mai put unele babe de la noi de pe uliță, nu dau nume, de-ți mută nasul din loc când trec pe lângă tine.

— Și mai văd câte unele, mamă, de mă fac să mă rușinez eu de cum arăt, cu tot cu tinerețea mea.

Vorbea repede și pe alocuri mi se părea că înțeleg b în loc de v, descria eleganța spanioloaicelor mai mult cu mâinile, de m-am trezit hipnotizată de roșul de pe unghiile ei. Mi se întâmpla tot mai des să rămân cu privirea într-un loc, eram acolo dar nu mai eram acolo, cuvintele ei erau zgomot de fundal pentru mintea care mi-o apucase prin alte părți. Îmi ziceam că trebuie să mă bucur pentru mama mea, că are o viață bună, că nu mai trebuie să rânească la porci, să spele rufele la mână și să facă de mâncare, în timp ce ține loc de salahor și de om cu ziua. Oricât de mult încercam să-mi repet în cap toate lucrurile astea, tot apărea acolo o dâră de răutate, o voce care și-ar fi dorit să strige:

— De ce nu m-ai luat cu tine?

Mă simțeam prost, nerecunoscătoare pentru toate câte le-am primit, pentru hainele și dulciurile aduse, pentru toate poftele pe care a căutat să mi le facă în astea două săptămâni. M-a târât după ea pe la toate magazinele din oraș, nu cred că am ratat vreunul în care să nu fi intrat de cel puțin două ori, m-a dus la salon unde m-am tuns în scări și mi-am aranjat părul de am ieșit de acolo mai să nu mă mai recunosc în reflexia vitrinelor. În schimb, mă simțeam vinovată pentru viața pe care o duceam, pentru veceul din curte, pentru preșurile ticsite, pentru pișălăul din spatele casei. Mă trezeam cum mă scuz pentru haosul din dulap, pentru resturile de mâncare de pe masă și simțeam nevoia asta, să fac mai bine, să aleg pentru ea cel mai curat pahar, cea mai nouă furculiță, să o invit să se așeze pe scaunul care nu se bălăngănește. Mă fofilam și mă scuzam de parcă mama era cel mai de seamă musafir.

*

Mama m-a dus să o cunosc pe doamna Luminița, cea care avea să-mi fie gazdă pentru următorii ani sau cel puțin până când avea să-și dea seama ce sfori trebuie să dezlege să poată să mă ia cu ea în Spania. Divorțul punea multe piedici, aveam nevoie de semnătura ambilor părinți și tata nu era de acord să fiu târâtă într-o țară străină, într-o școală oarecare, fără să cunosc limba, departe de prietenii mei, că numai el știe cât de greu a fost să plece de acasă și că preferă să lase fata în pace, că e bine, a intrat la liceu, lucrurile o să fie diferite de acum încolo.  

Doamna Luminița locuia singură într-o garsonieră cochetă, aproape de piața centrală din oraș. Soțul îi murise cu mulți ani în urmă într-un accident de mașină, iar unicul băiat locuia la celălalt capăt al lumii, în Australia, unde era căsătorit și avea doi băieți mai mari decât mine. Am fost primite cu ardei umpluți și plăcintă de mere, o combinație de mirosuri care mi-a făcut stomacul să se piardă cu firea încă de pe casa scării. Pesemne că m-a citit când am pășit dincolo de ușa garsonierei, de numaidecât ne-a luat hainele, ne-a dat la fiecare câte o pereche de papuci de casă și ne-a invitat în bucătăria care luase locul balconului.

Înmuiam pâinea în sosul de roșii care mai rămăsese pe fundul farfuriei când am avut revelația că mama și doamna Luminița vorbesc de parcă se cunosc de-o viață, cum nici cu Vali nu am fost vreodată. Era ceva în modul precis în care s-a întins la dulapul cu pahare care m-a lăsat cu impresia că mama era de-a casei. Nu m-a dus capul atunci să întreb, bulbucasem ochii la tava de plăcintă care se odihnea pe ochiurile aragazului și cu greu mă puteam concentra la altceva. Abia pe drum înapoi spre casă am aflat că tot la doamna Luminița a stat și mama când a intrat la liceul pedagogic, că după ce a murit soțul dânsei a tot primit fete în gazdă, de care să aibă grijă și care să-i țină de urât, săraca, nu mai avea pe nimeni în oraș, cu băiatul mai vorbea la telefon când și când, dar a zis că-i prea liniște la ea în casă și așa am ajuns să stau la ea până l-am cunoscut pe tac-tu și am rămas însărcinată cu tine. În seara aia am prins la mustață ultimul autobuz care avea să ne lase acasă mult după apusul soarelui, stăteam la geam și puteam să-i văd ochii cum străluceau în lumina farurilor care veneau din contrasens. Mi-aș fi dorit să nu fi crescut, să pot să mă bag cu totul în sufletul ei așa cum se adăpostesc puii sub cloșcă. Mi-am lăsat capul ușor pe umărul ei, am închis ochii și i-am simțit obrazul umed cum îmi atinge fruntea. Pentru prima oară în ceea ce a părut o veșnicie, se simțea bine.

*

Am fost umbră pentru mama cât a stat atunci în țară. Unde era ea, eram și eu, avea nevoie să meargă să discute cu avocatul, să facă pipi, să doarmă, mă rugam până o scoteam din minți să mă ia și pe mine cu ea. A pus asta pe seama dorului, nu știa când aveam să ne revedem, planul era să bage actele de divorț și să se judece pentru custodia mea. Mă șantajezi emoțional, așa îmi zicea, hai, fă-te gata, că în douăzeci de minute avem autobuz.

Nu m-am dezlipit de ea până în ziua în care m-am mutat în gazdă la doamna Luminița și pot să zic că a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea, când m-am văzut cu toate calabalâcurile la poartă. Pe mamaie au podidit-o lacrimile, că mă-ta pleacă, tu pleci, cui mai rămân toate astea aici?

— Lasă, femeie, că nu mori acum, vine fata înapoi, o să vezi tu.

Nu știu dacă au fost vorbele lui tataie sau faptul că mi-a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul, dar am înghețat. Stătea cu mâna sprijinită în stâlpul porții și părea cu două capete mai mare decât mamaia. În toată frenezia noului început, nu m-am gândit o clipă la cum va arăta viitorul și toată fericirea momentului parcă s-a risipit într-o clipă.

Noroc cu doamna Luminița, care ne-a primit ca într-o zi de sărbătoare. Toată casa mirosea a curat, că de când ați trecut pe la mine și până în sfânta zi de azi nu mi-au stat mâinile astea, prin toate am umblat și-am dat încolo ce nu mai foloseam. A eliberat două rafturi din șifonierul ei pentru mine, dar mi-am dat seama că mi-ar fi ajuns doar unul. Florile care obișnuiau să stea șir pe masă fuseseră adunate toate pe un raft improvizat lângă geamul de la bucătărie, să pot să am un spațiu al meu unde să-mi văd de teme. Aveam să împărțim același pat, ceea ce nu mă deranja, dormeam oricum cu mamaie înainte și deprinsesem obiceiul de a avea grijă să adorm eu înaintea ei, altfel nici că mai lipeam geană de geană. Mama și doamna Luminița m-au ajutat să-mi așez lucrurile, după am ieșit împreună să facem drumul pe jos până la liceu și să-mi arate cartierul, să știu și eu de unde pot să-mi cumpăr ceva când am nevoie, unde este farmacia sau dacă vreau să ies să fac o plimbare prin parcul din apropiere.

Mama avea să rămână cu noi peste noapte și să vină cu mine la liceu în prima zi, să-mi cunoască colegii de clasă și să stea de vorbă cu diriginta mea, cât să-i explice de ce nu va putea fi prezentă la ședințele cu părinții, dar dacă puteți și nu este mare deranj, aș vrea să vă sun din când în când să-mi spuneți cum se descurcă Aura la școală. Au făcut schimb de numere de telefon și aia a fost, începutul unei noi vieți pentru mine.

*

Părea că toate s-au așezat. Viața cu doamna Luminița era simplă, fără surprize.

— Te rog eu, zi-mi Lumi, uite cum mi se ridică părul pe mâini când mă strigi doamna Luminița.

Mă întreba mereu ce vreau să mai facă bun, că mi-e poftă de niște cornulețe cu gem, ce zici Aura, îți plac? Dacă îi ziceam că aș mânca niște clătite, imediat se ridica de la televizor. O vedeam cum își duce mâinile încrețite spre dulapul unde ținea făina și uleiul. Nu trecea un sfert de oră că și mușcam dintr-o clătită caldă, umplută cu dulceață de caise, așa cum îmi plăcea mie. Blugii mei evazați aproape că nu mă mai cuprindeau, atât de delicios era tot ce gătea.

De la Lumi m-am molipsit cu dragostea pentru citit, putea lejer să stea toată după-amiaza fără să ridice ochii din carte, dădea pagină după pagină, de m-a făcut curioasă să văd cu ochii mei ce-i atât de fascinant în cuvinte. Puteam să stăm ore întregi fără să ne spunem nimic, eu la masa unde îmi făceam temele, ea pe fotoliu, lângă mine, într-o liniște întreruptă doar de gestul paginii date, de zici că trăiam într-o bibliotecă. Dar aveam și zilele noastre de final de săptămână, când făceam o curățenie de puteai să lingi pe jos, mergeam la cumpărături, găteam și ascultam muzică la radio. Câteodată, mai ales duminica, puneam de o cafea și ne luam la vorbă de ne uita Dumnezeu, până când pe masa din bucătărie intra reflexia luminii de amurg, iar stomacurile începeau să ne strângă, semn că micul dejun se întâmplase demult. Vorbeam despre școală și cărți, ea m-a încurajat să mă înscriu în echipa de handbal a liceului, eram înaltă, fâșneață, mă mișcam bine pe teren, iar proful de sport m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la antrenamentele săptămânale, să văd cum îmi e și apoi să decid dacă îmi place sau nu. M-am surprins pe mine însămi, nu-mi plăcea să fiu în centrul atenției, dar de fiecare dată când intram în sala de sport mă simțeam de parcă mă transform într-o altă persoană. Călcam apăsat și sigur, iar aruncările mele erau precise, marcam gol după gol și toată lumea începuse să mă cunoască ca tipa aia care e super bună la handbal. Vorbeam mult despre viitor, dar și despre trecut. Iar când nu îmi povestea despre viața ei de altădată, Lumi mă întreba despre mamaie, despre tataie, despre prietenii mei de acasă și dacă mai țin legătura cu ei. Mă fâstâceam de pe un picior pe altul și aveam impresia că vede tot ce se întâmplă în interiorul meu, că doar cuvintele mai rămân de spus.

Odată nu știu ce i-a venit de s-a luat să-mi povestească despre fata asta pe care a ținut-o în gazdă. Era o tipă slăbuță și înaltă, îmi amintești mereu de ea, dar săraca era amărâtă, tatăl ei era un om mișel, se deprinsese cu obiceiul ăsta de a-și chema foștii colegi de cazarmă la un păhărel, se luau de băut până când păhărelul devenea sticlă, iar sticla damigeană, de plecau acasă pe șapte cărări. Nu exista seară de băut după care el să nu devină violent în cel mai rău fel posibil cu soția și fata lui, iar dimineața se pocăia și se jura că gata, se lasă, că aruncă toată băutura din beci și alta nici nu mai face.

— A dat bunul Dumnezeu și s-a lăsat de băut, dar știi cum se spune, mamă, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Săraca fată trăiește cu teamă și în ziua de azi.

Cu teamă trăiam și eu, îmi era frică de întuneric și aveam senzația că toți bărbații singuri de pe stradă mă urmăresc. Pentru că aveam ore după-amiaza, pe timp de iarnă am ajuns la performanța de a scurta la jumătate timpul pe care îl făceam de la școală până acasă. Abia când trăgeam ușa blocului în urma mea simțeam că în sfârșit pot să mă opresc pentru câteva secunde și să-mi trag sufletul, cât să nu mă vadă Lumi așa. Povestea ei m-a răscolit pe interior până când n-am mai putut să mă controlez și am izbucnit în plâns, de s-a și speriat săraca femeie. S-a ridicat de pe taburetele pe care stătea, m-a cuprins cu brațele ei scurte, iar eu am cedat în îmbrățișarea ei. Nu mai știam dacă plâng pentru toții anii în care mi-a fost rușine să vorbesc despre ce mi-a făcut tataie, pentru dorul de mama și de tata, pentru nodul din gât pe care m-am străduit să-l controlez în toți anii ăștia. Am plâns până când bluza lui Lumi a început să i se lipească de piele și am simțit că nimic n-a mai rămas în interiorul meu.

Atunci i-am spus. I-am povestit cum a început totul după ce au plecat ai mei, despre abuz și despre cum mă amenința tataie să nu care cumva să spun la cineva, că amândoi o să dăm de belea. Săraca Lumi, își ținea mâna la gură și vedeam cum lacrimile îi curg șiroaie printre degete. I-am spus și că aveam senzația asta, că mamaie știa, că tot satul știa, că au fost mai multe dățile în care mi-a venit să strig, să spun tot, dar că nimeni nu voia să mă asculte, că sunt prihănită, că ei aveau să mă arate cu degetul și să spună că toate astea s-au întâmplat din vina mea. Când am terminat de povestit, în locul amurgului stătea întunericul de care mă bucuram, nu știu dacă aș fi avut curaj să spun totul la lumina zilei.

— Din partea mea, să știi că poți să rămâi aici cât vrei, Aura mamă.

M-a ajutat să pregătesc cada și am făcut o baie lungă, cât Lumi a pus masa de seară pentru amândouă. Am mâncat în liniște și pentru prima oară în viața mea am simțit că n-a mai rămas nimic de spus.

Aia a fost noaptea în care am încetat să mai visez bărbați care mă aleargă, iar cu timpul, cercurile negre de sub ochii mei au dispărut. Faptul că mă odihneam mai bine avea un efect puternic și asupra performanței mele de pe terenul de handbal, eram mai prezentă, mai rapidă, mai precisă în aruncări. Aveam momente în care mă surprindeam pe mine însămi de rapiditatea cu care reacționam în momente cheie, care decideau finalul jocului. Am câștiga meci după meci în competițiile pe licee de la nivel județean.

Nici nu lăsam haina de pe mine că mă și grăbeam să-i povestesc lui Lumi cum a fost la școală, ce note am luat sau să-i zic de vreo fază tare din sala de sport, când l-am lăsat pe prof mască cu aruncarea mea. Nu mai conteneam din vorbit, ceea ce nu-mi stătea în fire, dar era ceva în prezența ei care mă făcea să-i spun vrute și nevrute. Lumi îmi zâmbea și mă bombarda cu întrebare după întrebare, mă încuraja cu așa, mama, bine ai făcut, și mă ajuta cu sfaturi în momentele de cumpănă.

De ziua mea a insistat să dăm o petrecere la noi acasă, să-mi invit colegii de clasă și de echipă, că își dorește mult să-i cunoască și ea. Am făcut nu știu câte feluri de prăjituri, tort, am cumpărat suc și am dat drumul la radio. S-a umplut casa de oameni și de râsete, Lumi stătea la bucătărie unde o auzeam cum povestește cu toți care se propteau în geam. Vorbeau mai mult ei decât ea, de uitau să mai tragă din țigară, râdea la glumele lor, îi întreba de părinți și de viitor și îi vedeai cum unul câte unul se spovedește mai ceva ca la popă în Săptămâna Mare. Printre ei a fost și colegul ăsta de clasă care tot insista să ies cu el la o cafea. Se ținea bine la școală, ridica mereu mâna și profii îl plăceau, dar era prea băgăreț de seamă și asta nu mă atrăgea la el. Mi-a zis Lumi că băiatul ăsta a întrebat de mine, ce îmi place și cum să facă să-i accept invitația în oraș. Eram doar noi nouă în haosul de după petrecere, mâncam colțurile de la prăjitura cu ciocolată din care nici nu apucasem să gustăm.

— Zi-i că nu ești interesată, treaba lui cum primește asta.

Atunci mi-am dat seama că Lumi avea darul ăsta să treacă de la un subiect la altul până când ajungea să vadă în sufletul tău. Dintr-una într-alta am ajuns să vorbim despre alegeri și băieți, despre relații și iubire, că ceea ce simt și cred eu este cel mai important, că nu trebuie să fac nimic din ce nu-mi doresc să fac și că asta este perfect în regulă.

3.

Lumi s-a dus în mai puțin de două săptămâni. Am găsit-o căzută în mijlocul casei când m-am întors de la școală, abia mai putea să vorbească. Tremura toată, am luat pătura de pe pat și am pus-o peste ea, după am sunat la urgențe, nu știam ce altceva să fac. Am stat acolo și am ținut-o de mână până când au venit paramedicii, au consultat-o, mi-au zis că a făcut un AVC și că trebuie dusă la spital de urgență, să-i facă niște teste și să vadă cât de grav e, că așa pe ambulanță ei n-au tot ce le trebuie, dar că în cazuri ca astea trebuie acționat rapid, mai ales că n-am știu să le răspund cât timp a stat chircită așa. Au ridicat-o pe targă și aia a fost, ziua în care Lumi a plecat de acasă și nu s-a mai întors.

M-am trântit pe burtă în pat, cu fața în pernă, și am început să plâng. Când m-am ridicat, aveam impresia că pomul de la geam și-a scuturat toate florile. Am rămas așa, cu ochii la boabele de corcodușe din floare, fără să știu încotro. Am sunat-o pe mama, a fost primul gând care mi-a trecut prin minte, mi-a zis că o să fie bine, că Lumi este o femeie puternică și că o să se întoarcă repede acasă, să fac bine să-mi pun ceva de mâncare, să mă asigur că am închis ușa și să mă bag în pat, că se ocupă ea de restul.

În fiecare zi înainte de școală o vizitam, îi duceam flori proaspete de primăvară și i le puneam într-un pahar cu apă pe noptiera metalică de la capul patului. Nu mai putea să vorbească, colțurile gurii îi erau orientate în jos, iar infirmierele m-au avertizat că cel mai bine ar fi să nu-mi fac așteptări prea mari, că abia dacă mai mănâncă, că medicul neurolog nu-i mai dă zile. Se stingea, iar eu nu puteam să fac nimic în privința asta. Mă fixa cu privirea de cum intram în salon, obrajii i se umezeau, iar cuvintele îi rămâneau blocate pe interiorul buzelor.

Nu-mi amintesc mare lucru din zilele alea, de parcă o ceață densă s-a așezat peste ele. Am rămas doar cu frânturi, cu bucăți din drumul pe care îl făceam de la spital la școală, de parcă mă teleportam în clasă, cu colegii care mă dojeneau, că strigă omul după tine, Aura, dar tu nimic, nu mai bagi lumea în seamă? De antrenamente m-am ținut cu sfințenie, mă simțeam de parcă era singurul lucru care mă ajuta să n-o iau la sănătoasa. În rest, tot timpul liber pe care îl mai aveam îl petreceam ținând-o pe Lumi de mână în salonul de terapie intensivă, unde vedeam cum culoarea ochilor i se duce și cu fiecare zi ea devine tot mai mică pe patul de spital, până într-o dimineață în care am intrat în salon, iar peste Lumi era tras cearceaful.

*

După înmormântare, băiatul lui Lumi m-a tras deoparte să mă anunțe că are de gând să vândă garsoniera, dar că uite, câte luni de școală mai sunt, două, trei, n-are importanță, nu mă grăbesc, dacă vrei, poți să rămâi aici până termini anul, mama ținea mult la tine și într-un fel mă bucur că n-a fost singură, că a fost cineva să-i țină de urât.

— Atât te rog să nu mă lași cu astea neplătite pe aici, să te ocupi de întreținere și ce mai e de plată, iar în săptămâna aia în care termini școala, dă-mi un semn, ai numărul meu, o să aranjez să vină cineva să ia cheia de la tine.

Mama n-a putut să vină acasă atunci, mă suna în fiecare seară să mă întrebe cum sunt, dacă am mâncat, dacă am dormit și apoi începea să plângă, că-mi pare rău că nu pot să vin să te ajut, mami, am încercat, dar n-am găsit pe nimeni care să-mi țină locul de pe-o zi pe alta și nici nu pot să plec și să-l las pe ăsta bătrân singur, că nu se descurcă.

— Dar vii acasă în iunie așa cum ai zis, da?

— Încerc, mami, încerc, dacă nu, cel mai târziu în august vin sigur să te ajut să-ți găsești o altă gazdă.

— Și până atunci eu ce fac?

— Te duci și tu și stai cu mamaie și tataie, că n-o fi foc acum. Le-am zis deja, te așteaptă, mamaie nu mai poate de dorul tău, mereu mă întreabă ce face fata, când vine acasă, că vrea să te aștepte cu bunătăți.

Poate că ar fi trebuit să mă răstesc la ea, pentru a mia oară una promitea și alta făcea. Poate că ar fi trebuit să-i reproșez că mă duce de nas, că de când a plecat de acasă numai asta a făcut, mi-a promis că se întoarce repede și tot acolo era, mi-a zis că o să mă ia la ea, dar eu tot a nimănui mă simțeam. Stăteam cu telefonul lipit de ureche și mă simțeam de parcă am ajuns iar pe marginea râpei, iar în hăul de sub mine curgeau toate promisiunile mamei. Cumva, în toată furtuna asta, numai gândul de a mă întoarce acasă nu trezea nimic în mine.

*

Autobuzul m-a lăsat în centrul satului, vizavi de secția de poliție, de unde am luat-o la pas în sus pe drumul spre casă. Teii nu dăduseră încă în floare. Mi-a venit să mă opresc în loc pentru o clipă, cu bagajele de-o parte și de alta a mea, să-mi clătesc ochii la culorile dealurilor din depărtare. Erau aproape gata de cosit, puteam să simt deja mirosul ierbii proaspăt tăiate. Oricât de departe m-aș fi dus, locul ăsta rămânea amprentat în interiorul meu.

Puține erau lucrurile care se schimbaseră în ultimele luni cât fusesem plecată. De pildă, după buruienile ridicate în fața casei, am dibuit că săracul de nea Marin s-a dus și el. Locul arăta acum părăsit, de parcă țipenie de om n-a mai pus demult piciorul în bătătura lui. De Vali nu mai știam mare lucru, pierdusem legătura cu ea, dar după pereții proaspăt ridicați în curte îmi venea să zic că spre deosebire de ai mei, părinții ei s-au ținut de promisiune și au continuat munca la casă, semn că plănuiau să se întoarcă curând. În poartă la nea Petrică dădea din coadă un pui de pămătuf de blană, pe care l-am auzit cum îl strigă din dosul curții Prințesă, hai la tata, Prințesă! Își târa galoșii în țărână și ținea ridicat în aer un os.

— Să trăiești, Aurico, ce faci, ori au dat ăștia foc la școală?

— Încă nu, nea Petrică, e vacanță.

Din poartă o vedeam pe mamaie cum nu-i stau picioarele o clipă, se mișca de colo-colo prin curte, în grabă să mai rezolve ceva, așa cum o știam. Mi se părea că s-a mai încovoiat de spate și că a mai intrat puțin la apă, dar purta același batic negru legat la ceafă, fără de care nu am văzut-o vreodată.

— Sărut-mâna, mamaie!

— Tu ești, Aurico? Să nu te mai recunosc și alta nu, ai slăbit, mamaie, ai avut și tu ce să mănânci pe acolo?

M-am aplecat și am pupat-o pe obraji. Pielea-i moale mirosea a vacă, semn că doar ce făcuse curat în grajd. I-am luat mâinile boante în mâinile mele cu bătături de la ultimele antrenamente și ne-am ținut așa o clipă, după mi-a făcut semn să intrăm la bucătărie, mi-a zis mă-ta că vii și l-am pus pe tac-tu mare să taie o găină de dimineață, am făcut o ciorbiță bună, îți pui?

— El nu-i acasă?

— E dus după aci, zicea că are o vacă de văzut, pesemne că s-o fi dus în vale, n-ai dat de el când ai urcat încoace?

— Nu l-am văzut. Ce face?

— A îmbătrânit și el, îl văz că nu mai poate cum putea odată, are probleme cu inima, obosește, nu mai e cum îl știai tu, Aurica.

A rămas așa, în mijlocul bucătăriei, cu farfuria goală în mână, și m-a fixat cu privirea de parcă ar fi vrut să-mi mai spună ceva. Nu i-a ieșit decât un amândoi ne bucurăm să te vedem, mamaie, s-a întors cu spatele la mine și și-a șters fața cu poalele șorțului.

— Ce-o fi fost în capul meu că am uitat să pui de mămăligă, Aurico. Mă duc să aduc mălaiul, numaidecât e gata.

Era curioasă să afle despre toate, despre cum e la școală, dacă mi-am făcut prieteni, ce am de gând să fac mai departe, dacă m-am gândit. M-a întrebat ce-i ăla handbal, că eu cu sportul nu știu mamaie, ce se mai uită tac-tu mare la fotbal, dar pe alelalte mi se împletește limba-n gură numa să le pronunț.

— În rest, toate cum le știi, cu animalele, se face acuma de coasă, roșiile au început să se coacă, îs bune, dulci și zemoase, mâine mă duc să văd ce găsesc pe acolo și punem de o salată.

Mămăliga se răcise demult când mi-am ridicat ochii și am văzut că parcă nu doar mamaie intrase la apă, toate îmi păreau mai mici. La dulapul pentru care avem nevoie de un taburete să pot să iau ceva din el, ajungeam acum cu lejeritate doar dacă întindeam mâna. Toată mobila de jur împrejurul bucătăriei era mai joasă decât îmi aduceam aminte, inclusiv masa la care stăteam, cu coatele încă sprijinite de marginea ei, masa la care odată încăpeam cu mama, tata, mamaie și tataie, de mă întrebam cum de nu ni se loveau furculițele între ele.

— Ne-am luat cu vorba, mamaie, dar eu am treabă, mă așteaptă Anișoara, i-am promis că o ajut la sarmale, face pomană pentru ăla bătrân sâmbătă. Lasă astea așa că strâng eu când viu, tu du-te sus în casă de te odihnește, oi fi și tu obosită după drum. Trage zăvorul după tine dacă ți se face urât.

*

Să se fi scurs vreo două ore când am coborât la bucătărie să-mi iau niște apă, simțeam că mi se usucă gâtul după ciorba potroacă a lui mamaie.

— Ce faci, fetiță, ai ajuns de mult?

Am tresărit de mai să mi se oprească sufletul în loc și am rămas așa, cu cana goală în mână și cu apa prelingându-se în balta care începuse să se adune la picioarele mele. Stăteam cu fața îndreptată spre găleata ridicată pe masă, am pus cana lângă, am acoperit la loc apa și m-am întors spre el. În becul de la bucătărie, care proiecta o lumină galbenă care mai că dădea să se stingă, conturul corpului îi era neschimbat, înalt și masiv cât un vârf de munte. Abia pe măsură ce ochii mi s-au obișnuit cu lumina, iar el a făcut un pas mai aproape de mine, i-am distins mimica serioasă și ridurile mai adânci. Săptămâni întregi și tot drumul cu autobuzul de la oraș până aici mi-am repetat în minte momentul ăsta, în care aveam să ne reîntâlnim, că sunt diferită acum, că o să mă uit cu tupeu în ochii lui, că am o viață nouă, că sunt cea mai bună la handbal din școală și că toți profesorii și colegii mă respectă pentru asta. Dar cumva, atunci, acolo, am înghețat.

— Nu te-am auzit, m-ai speriat.

Mi-am lăsat privirea în jos în căutarea unei cârpe cu care să șterg apa pe care o auzeam cum picură de pe marginea mușamalei pe galoșii din plastic cu care eram încălțată. M-am întins după ștergarul părăsit pe colțul aragazului și am dat să mă aplec să curăț potopul de sub mine.

— Unde te duci, dă să pupe tataie pe ea de fetiță.

L-am auzit cum își târăște picioarele și se apropie de mine. Era ceva neobișnuit la nesiguranța pașilor lui, ceva ce îmi aminteam că mai văzusem foarte devreme în copilăria mea, dintr-o perioadă în care, dacă le întrebam pe mama sau pe mamaie cum era tataie când era mai tânăr, se făceau că nu mă aud. Abia când am scos capul de sub mușama am simțit mirosul înțepător care venea din direcția lui. Și-a apropiat capul cât o minge medicinală de mine și a dat să mă pupe pe obraz. Într-o fracțiune de secundă mi-au trecut prin fața ochilor toate momentele în care Lumi mi-a spus că dacă vreodată mai vine spre tine, să fugi, mamă, să nu stai, că nu știi ce intenție are animalul, așa mai bine te ferești și cauți să te duci într-un loc unde să te simți în siguranță. Mi-a venit să fac asta, să mă feresc, să-mi dau capul într-o parte și să fac un pas în lateral, dar eram înconjurată de mobilă de-o parte și de alta, în spate aveam găleata cu apă și prea puțin era spațiul de mișcare. Eram ca un șoricel prins la colț.

— Nu mă lași să te pup?

I-am inspirat toată duhoarea alcoolului. Ești beat, m-am auzit spunându-i fără voia mea, iar asta m-a făcut să-mi fie teamă. Am dat să plec, dar m-a prins de mână și m-a tras în strânsoarea lui, a început să mă adulmece, cu o mână mă ținea și cu cealaltă începuse să mă pipăie pe gât până în jos, pe sâni. Îi simțeam respirația încărcată de alcool și pielea nerasă pe umărul meu. Lasă-mă-n pace, am strigat, și am început să mă zbat. Sălbatică te-ai mai făcut, mi-a zis fără să-și dezlipească buzele de gâtul meu.

— Lasă-mă-n pace, dacă nu o să zbier de o să m-audă tot satul.

— D-aia nu mai poate satul, că zbieri tu.

Am încercat să mă împotrivesc, să mă desprind din strânsoare, dar sub presiunea muntelui, corpul meu a cedat. M-am scurs pe covoarele din bucătărie așa cum s-a scurs apa din cana cu apa. Își înfipse genunchii în brațele mele, c-o mână stătea proptit în pieptul meu, iar cu cealaltă se desfăcea la pantaloni.

— N-aș zice că te-ai făcut fetiță de oraș, te porți ca o sălbatică.

Mi-a ridicat rochia de vară, mi-a smuls chiloții și am simțit cum își înfige degetele în interiorul meu. Eram paralizată. Asta nu putea să mi se întâmple mie, îmi simțeam lacrimile cum îmi curgeau șiroaie pe obraji, îmi zbăteam capul într-o parte într-alta, era singura mișcare pe care puteam să o mai fac. Nu-mi venea să cred că am ajuns din nou aici, puteam să jur că avea să fie diferit, că noi vom fi diferiți, că eu m-am schimbat, că mi-am promis de un milion de ori că n-o să mai trec printr-un moment ca ăsta. Și uite-mă, lungită pe covoarele îmbâcsite ale bucătăriei, cu animalul care se înfige în mine. Doar ochii mai puteam să mi-i mișc, în sus dacă mă uitam vedeam intrarea bucătăriei, în dreapta erau picioarele scaunului pe care stătusem cu puțin timp în urmă, unde am povestit cu mamaie despre viață și viitor, iar la stânga, sub dulapul de la bucătărie, stătea ciocanul pe care îl folosea mamaie la spartul nucilor.

Nu asta era viața pe care mi-o doream pentru mine, mă visam înapoi pe teren, știam că va veni o zi în care lumea mă va cunoaște, mă va aprecia, va ști că eu sunt tipa aia super bună la handbal. Asta nu era povestea mea, momentul ăsta nu mi se întâmpla. Am întins mâna după ciocanul de sub dulap, am adunat toată forța din lume în mâna mea și l-am lovit în moalele capului.

O dată.

De două ori.

De trei ori.

De patru ori.

De cinci ori.

De șase ori.

De șapte ori.

Până când mâna mea a devenit una cu ciocanul și i-am simțit toată greutatea corpului cum se lăsa pe mine.

Am crezut mereu că așa trebuie să se simtă iubirea, când celălalt îți oferă tot ce are, cum știe și poate mai bine. Că dacă te dojenește și te face să simți durere e pentru că are toate motivele din lume, de cele mai multe ori pentru că tu ai făcut un lucru rău ce trebuia îndreptat. Stăteam acolo, întinsă pe covorul bucătăriei, iar ceva din mirosul de fier al sângelui m-a făcut să mă gândesc la cum a dat-o nea Petrică pe Prințesă cu spray de muște s-o scape de purici. Atât a putut el atunci.

Am dat leșul de pe mine și nu m-am mai uitat în urmă. Am traversat curtea luminată de becul stradal și m-am târât în jos în vale, până la secția de poliție din centru. Cu-o mână trăgeam de poalele rochii de vară-n jos și în cealaltă țineam ciocanul de spart nuci al lui mamaie.