Trist, singuratic și plictisit, cactusul își fuma țigara de dimineață în aceeași lumină opacă revarsată pe mult comunul pervaz… gânditor, visa la o apariție fantomatică și înmiresmată care să îl scoată din cotidian… astăzi era ziua bătrânei stăpâne, zi sărbătorită cu miros de prăjituri, naftalină și aceleași povești cunoscute, dar cu înflorituri… „Mă plictisesc…” murmura și își scutura un spin răzleț… ofta și privea pregătirile de petrecere apatic și bosumflat… „Iar bătrâni, proteze, povestiri răsuflate și romanțe, ce viață…” Invitații se scurgeau plutind prin lumina camerei, zâmbind fals precum un tablou postmodernist… Închise ochii… atunci realiză că nu era singur. În colțul celălalt, suava, învăluită în parfum discret, cu ochii bleu, îl privea discret, ea… orhideea.
