Poem scris de Anca-Ioana Câdă, la Atelierul Mornin’ Poets #72 cu Mina Decu, din 9 aprilie 2023, la tema celor 5 simțuri.
a plâns când l-a găsit pe patul din bucătărioara de vară.
era vânăt, țeapăn și rece.
– îi explodase splina.
trupul lui fusese prea mic pentru
nisipul din sahara, mușcătura de scorpion și
viciile adunate de pe trei continente.
a plâns ca dup-o extirpare de tumoră turbată
sau de braț beteag,
până s-a curățat de el și de vănătăile care-i rămăseseră
peste tot pe sub piele.
când ai gustat-o o viață-ntreagă, te obișnuiești și cu bătaia.
după ce l-au îngropat, au rămas opt
în numai două camere:
ea, cavalerul lu’ mămica și cele șase băiate
turnate direct din coasta bărbatului.
cavalerul sclipitor și desfrânat avea voie să stea singur în casă dincolo.
când nu era acolo, se antrena
în parte la sacul cu nisip din chiler,
în parte la coastele suratelor.
suratele
trebuiau să aibă grijă
să nu le-nghesuie vreun flăcău,
să nu rămână borțoase,
să nu rămână fete bătrâne,
să nu le râdă lumea,
să nu le dea nimeni pe pustia cea neagră.
în chiler nu erau fantome,
era doar sărăcie
și râsul de pe urmă al lumii
care-a răzbătut prin pereți
mult timp după ce și-au luat zborul din casa părintească.
