Povestire scrisă de Laura Cosma, aleasă de Elena Vlădăreanu la Creative Writing Sundays, pe 12 februarie 2023, la tema: „o povestire cu cinci personaje, fiecare să fie identificabil, să fie din aceeași familie și/ sau prieteni; de familie, dialog”.
Ca de obicei, Liviu a ajuns primul. Stă în fața porții și se uită la Grigore cum se apropie agale.
― De ce n-ai intrat? îl întreabă Grigore. Știi că nu încui niciodată.
― Acum am ajuns și te-am văzut. De unde vii?
Grigore n-apucă să zică nimic, că Liviu continuă fără să respire.
― Stai, nu-mi spune, că știu.
Grigore deschide poarta și îl poftește în curte. Sunt prieteni de aproape șaizeci de ani. Se știu din clasa a cincea. Au făcut împreună armata, au fost colegi la politehnică și au împărțit aceeași cameră de cămin cinci ani și, uneori, câte-o fată. Dar astea au fost demult-demult, înainte ca Grigore s-o cunoască pe Lucreția.
― Pari supărat, îi zice Grigore.
― Chiar sunt.
― Păi nu mai fi. Iar te-ai certat cu Ioana?
În secunda următoare, Grigore regretă că a întrebat. Prea târziu, Liviu s-a pornit.
― Cum, mă, să-mi spună mie, ta-su, că sunt pur și simplu un cretin care n-are niciun alt merit decât că a dat la un moment dat de două ori din cur și a lăsat gravide niște femei? Cum adică, am dat de câteva ori din cur și gata? Păi io-s ta-su, mă, și dacă n-aș fi dat din cur, ea nici măcar praf de stele nu era.
― Hai, bă, Liviule, nu te enerva! Ce mare lucru?
Grigore nu știe ce altceva să-i spună. De fapt, niciodată n-a fost bun la dat sfaturi. Și oricum Liviu a făcut toată viața lui doar ce l-a tăiat capul. Lui Grigore i se pare că fata asta a lui Liviu, cea de-a doua din cele șase fete câte are, făcute cu patru neveste, are și ea dreptatea ei. Dar asta n-ar putea să i-o spună în veci.
Din fericire, intră pe poartă Stan cu Matilda și Suzy, care-l țin fiecare de-un braț.
― Da’ de unde veniți voi împreună? îi întreabă curios Liviu.
― De unde vrem noi, îi răspunde Stan cu un ton hâtru.
― Bine-ați venit. Și tu ce-ai, mă? îl ceartă Grigore pe Liviu.
Intră toți în casă. O vilă cochetă, îmbrăcată în iederă, printre blocuri de zece etaje. Cei care trec pentru prima oară prin cartierul muncitoresc, se miră cum de-a scăpat nedemolată.
― Să ne organizăm, zice Grigore. Fetelor, ia pregătiți voi niște gustări d-alea bune și noi pregătim masa de joc.
Femeile merg în bucătărie, iar cei trei bărbați trag în mijlocul sufrageriei o masă rotundă. Așeză scaunele cu spătar în jurul ei și apoi o acoperă cu o față de masă dintr-un postav verde. Arată exact ca la cazino.
Fața de masă a fost cusută special de Matilda. De când s-a pensionat, Matilda, care a fost doctoriță, și-a descoperit pasiunea pentru croitorie așa că are cele mai extravagante ținute. Hainele ei sunt foi de material suprapuse și drapate artistic. Matilda n-a fost niciodată măritată și stă singură într-o garsonieră plină ochi de cărți.
― Adapă-ne, Grigore, zice Stan pe-un ton dramatic. Nu putem juca așa, pe uscat.
― Doar dacă ne spui o poezie, zice Matilda.
Fără s-aștepte alt îndemn, se urcă pe un scaun și începe să declame o poezie licențioasă. Stan e actor. E singurul dintre ei care încă nu e pensionar. Ceilalți glumesc c-o să crape pe scenă și îi spun că e cam trist dacă asta-i e soluția lui ca să ajungă celebru, dar Stan râde cu ei. Poezia și interpretarea îi amuză copios.
― P-asta n-o știam, zice Suzy aplaudând.
Se așază la masă și partida începe. O vreme nu se aud decât paharele ciocnindu-se hai să trăim și mormăieli: dă-mi una, merg și eu, plătesc cu sec, pas.
― Dați-vă dracu’, că prea sunteți norocoși, zice Liviu numărându-și banii.
― Nu suntem noi de vină că joci prost, îi zice Stan. Dă-mi două. Sau mai bine, dă-mi trei. Auzi, Gogule, iar ai fost la Lucreția?
Grigore dă din cap.
― Io zic că nu ești întreg la minte cu dusul ăsta zilnic la cimitir, fie ploaie, fie vânt.
― De ce, mă?
― Cum de ce? Păi înainte s-o calce mașina nici nu vă mai suportați.
― Ei, da, da’ abia după ce s-a dus și n-a mai fost a mea, m-am îndrăgostit numai de ea, zice Grigore făcând cu ochiul.
― Du-te, bă, dracu’! intervine Liviu. Dacă nu eram eu, divorțai și nu mai primeai nicio despăgubire. Io te-am făcut boier!
Matilda se simte datoare să intervină ca să calmeze spiritele.
― Vezi cum ești, Liviule? Cum adică tu l-ai făcut boier? El i-a suportat patruzeci și trei de ani toanele și capriciile.
― Și noi nu? Ați uitat cum erau partidele noastre când trăia Lucreția?
― Care partide? întreabă Stan.
― Exact, îi răspunde Liviu.
Grigore dă din mână a lehamite, dar tace.
― Da’ e bine să bei și să mănânci pe banii lui, nu-i așa? se bagă și Suzy în vorbă.
― Stați, mă, nu vă inflamați așa. Vi se pare că gloaba asta nu se poate apăra singur? zice Liviu arătând spre Grigore. Ia mai bine concentrați-vă la joc! Sec.
În sufragerie, e fum să-l tai cu cuțitul.
― Răsucește și tu un joint, Matildo! Acum ar fi momentul, zice Stan.
Plimbă jointul de la unul la altul până devin euforici.
E rândul lui Suzy să dea cărțile.
― Nu mai am parale pentru miză. Mă împrumută cineva?
― N-ai de miză? Jos bluza și arată-ne țâțele, zice Stan. Să jucăm pe dezbrăcate!
Toți izbucnesc în râs.
― Acu’ patruzeci de ani n-ai fi zis! comentează, mucalit, Matilda.
― Nu ți-am zis că nu te cunoșteam, Matildo. Da’ acu ce-are?
― Ați înnebunit? Cum să jucăm pe dezbrăcatelea? zice Liviu.
― Uite-așa! ne imaginăm că suntem în Vamă, la plajă. Și cred c-o să fie mai palpitant așa. Ce, vă e teamă c-o să pierdeți? îi zgândărește Stan.
― Bine, mă! Mă bag, zice Grigore suflând încet fumul.
― Să jucăm! se entuziasmează Liviu. Dă cărțile, Suzy! Și pune jos textila.
― Moș pervers, zice Suzy râzând. În seara asta, sunt pusă pe câștig. O să-ți vadă toți puța fleșcăită, deși nimeni nu vrea.
Se uită la Matilda și se gândește că ea chiar e îmbrăcată potrivit pentru jocul ăsta. Greu de dezbrăcat!
Suzy oftează ostentativ, își dă jos bluza și o pune pe masă. Pe sub bluză, poartă furou. Amestecă pachetul de cărți și îl dă la tăiat. Se-ntristează brusc și se oprește din împărțit cărțile.
― Ce mă fac, măi, cu noră-mea? Mă tot amenință că mă duce la azil. Că dac-am fost proastă și i-am făcut acte pe casă ei și lu’ fii-miu… Așa-mi trebuie!
― Cum să te ducă la azil dacă tu nu vrei? zice Matilda.
― Mai ales că ești în putere… N-au loc de tine în casă sau ce?
― Cam așa ceva, răspunde Suzy. Îi încurc.
Tac toți îmbufnați. Știu și ei că nu mai sunt tineri dar niciodată nu s-au gândit că ar fi ajuns deja inutili și incomozi.
― S-a cam terminat cu pokerul în seara asta, constată Stan.
Ceilalți îl aprobă.
― Cum rămâne cu cine n-are bătrâni să-și cumpere? mormăie Liviu.
Lui Suzy îi dau lacrimile.
― Îmi pare rău c-am stricat jocul, zice. Nu știu ce m-a apucat. E problema mea, nu a voastră.
― Poți să vii să stai cu mine, zice Grigore.
― Cum adică, să vin să stau cu tine? se bâlbâie Suzy.
― Da’ ce-ar avea? Sunt destule camere. Ai putea să-mi faci mâncare…
― Pare o idee bună, zic în cor Matilda și Stan.
― Și lumea? Ce-o să zică lumea?
― Asta era acum, ce-o să zică lumea… Lumea o să zică ce-o să zică. Te gândești, nu trebuie să-mi răspunzi pe loc!
Suzy izbucnește în plâns. Matilda sare și-o ia în brațe.
― Ce-ai, fată?
― Nu știu, reușește să zică printre sughițuri.
Bărbații, vizibil stânjeniți, sorb din pahare. După câteva minute de tăcere, Grigore se ridică în picioare și începe să se plimbe prin cameră. Se oprește și le zice:
― Știți la ce mă gândesc? Cum ar fi dacă v-ați muta toți la mine?
Cel mai repede își revine din uluială Stan.
― Ne propui să facem un kibbutz? Haha. Dacă-mi venea ideea asta când făceam politică, acum eram președintele vostru, la al doilea mandat, zice hohotind.
― Nu mai râde ca tâmpitu’, Stane. Când eram tineri, Grigore era plin de idei d-astea socialiste și chiar voia să creeze un falanster într-un sat de munte în livada scăpată de colectivizare a bunică-sii. Mai ții minte, Gogule?
Aproape țipând, Grigore zice:
― Băi, io vorbesc serios.
