Poem scris de Vlad Minea, la Atelierul Mornin’ Poets cu Elena Bălășanu , pe 27 noiembrie 2022, la tema poeziei confesive și a autobiografismului în poezia românească contemporană.
anul 2021 a fost unul plin de alcool și poezie
în care am uitat de ziua mamei
iar sufletul a devenit
o hematurie îmbibată în fecalele
dintr-un closet înfundat
an în care gura mea a dat afară mai multă vomă
decât a bolnavilor de ciroză
în care am jignit o femeie pentru prima dată
după ce mă înșelase pentru a doua oară
an plin de compagnon shakespeare victorieni
în care mi-au apărut poeme în reviste și am avut
prima lectură în public
anul când am băut țuică și am stins cu bere
în care i-am spus
așa-s poeții. ne place viața.
unei vecine de palier
care m-a întrebat
cum poți să te rupi așa de tare în sesiune?
anul în care m-am simțit singur vacanța de vară
am tradus din bukowski și plath de plăcere
m-am reapucat de fumat și de mersul la stadion
anul în care am simțit cum e să te îndrăgostești
de cineva care are relație
și să nu-ți pese
anul în care am fost conștient
de senectutele părinților
și de tensiunile dintre ei
care vor pulsa în continuare
ca o inimă în prag de anevrism
