Poezie scrisă de Letiția Provian, apreciată de Alexandra Bodnaru, la Atelierul Mornin’ Poets , pe 8 mai 2022, la tema poeziei multimedia.
distant auzeam zgomotele din jur ca prin vis
ca și cum îndepărtam o perdea lăptoasă acoperindu-mi ochii
mă apropiam și contururile lumii se retrasau
corpul îmi redevenea corp
boala îmi redesena universul pe o pânză albă
în care doar sunetele delimitau granițele lumii
și se împleteau în sens
orice alt simț devenea o agresiune
brațele îmi cădeau pe lângă corp
fără greutate
ca două baloane roșii suspendate de sfori
mă întrebam dacă mă aude cineva
îmi mișcam buzele dau nu purteam articula cuvinte
și din nou m-am întors cu ani în urmă
protejat ca de un cocon de mătase
febra împletea visele
febra împletea oasele și mușchii
iar eu nu mă putea ridica să sfâșii pereții
fierbinți, strânși ca un giulgiu –
trupul înfășurat în propria sudoare
nu era cu putință să privesc orizontul
conțineam o lume neactualizată
compusă din frânturi, din riffuri
ce îmi aminteam nu mai corespundea
realității înconjurtătoare
senzațiile se revărsau
nu era nimeni care să mă audă
alinarea venea în valuri chimice
febră și ceva intangibil la orizont
la ore fixe mă reîntâlneam cu un trup aproape familiar
incapabil să mă repun pe picioare
amorțeala era noul meu corp
culegeam sunetele
ca un copil care caută scoici
la malul mării într-o zi toridă
Muzica: Pink Floyd – Comfortably numb
Fotografia: O imagine care mi-a plăcut, fotografiată într-un muzeu din Dusseldorf
