Povestire scrisă de Violeta Berea, premiată de Bogdan Răileanu la concursul trimestrial de povestiri – „Această povestire se remarcă prin construcția ei, mai multe păreri, mai multe intervenții ale unor personaje alcătuitesc portretul unei femei care este prinsă aproape fără voia ei într-un joc politic minor care ajunge să o afecteze în mod direct. Mi-au plăcut dialogurile și felul în care prejudecățile sunt folosite în conturarea unei lumi reale, pe care o știm cu toții, lumea meschină a politicii românești care degradează și îi afectează pe cei mai inocenți. Mai ales pe ei. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.”
Începutul ăsta de vară ploios îmi răscolește durerile și mă face mai ursuză decât sunt de obicei. Mă duc la școală să copiez niște date din online în catalog.
Plouă torențial până la Vlăhița. Copacii bătrâni de pe marginea drumului se clatină în bătaia vântului. Mi-amintesc că voiam să mă opresc la Cața, să caut bureți usturosi. Un câine negru, slab și înalt încearcă să traverseze și se răzgândește. Virez și reușesc să evit o ciocnire, dar simt că-mi amorțesc picioarele și tremur în timp ce trag pe dreapta și-mi caut țigările. Întredeschid geamul, cât să las fumul să iasă; picurii de ploaie se preling pe ușă și pe mâna stângă.
Am un apel pierdut de la Zoltan. Zona pe care o parcurg nu are semnal constant.
Îl sun înapoi, e genul care mă sună numai pentru treburi serioase. Îl cunosc de vreo doisprezece ani, de când și-a cumpărat o casă la noi în sat.
— Salut! Am văzut că m-ai sunat, dar nu prea e semnal la Vlăhița.
— Servus, Larisa! Nu-i bai! Știi că m-am decis să candidez ca primar.
— Da, mi-o zis Ildi ceva.
— Am o rugăminte. Avem nevoie de-o femeie pe lista de consilieri și m-am gândit la ține.
— La mine? Din toate femeile pe care le cunoșți!? Tu știi cum sunt eu cu politica.
— Hai, măi! Trebuie să recunosc că n-ai fost prima opțiune. Nici a doua. Ildi n-are cum, că-i nevastă-mea. Anna e nevasta lui Laci.
— Și Laci e pe listă?
— Normal.
— Ia, stai un pic! Tu vorbeșți de UDMR?
— Da.
— Apăi, pe mine să nu mă cauți cu de-astea. Că știi ce părere am despre ei.
— Nu, măi, glumeam. E o formațiune nouă. CUM. Am înființat o filială.
— CUM?
— Coaliția Umanistă Maghiară.
— Mă auzi? Nu cred că am semnal…
Verific ora pe telefon și îl arunc pe scaun. Opt și douăzeci. Nu am timp să-l sun înapoi. Oricum nu prea știu ce să zic de povestea asta.
Îmi pun centura și-mi caut ochelarii de soare. S-a oprit ploaia și soarele strălucește. Las geamurile deschise să iasă fumul și pornesc spre școală. Drumul e plin de gropi și trebuie să conduc cu treizeci la oră. Opresc radioul și ascult păsările din pădure.
Mai sunt două zile până la vacanță.
Radu și Miruna sunt nerăbdători să plecăm în tabără la Comăna. Nu avem bani de mare nici anu’ ăsta. M-am înscris ca supraveghetor într-o tabără de copii, să le pot oferi și alor mei o vacanță.
Ocolesc un cârd de oi și parchez mașina în spatele școlii. În față se lucrează la canalizare și nu am loc. Îmi pun masca și mănușile și mă îndrept spre clădirea veche, care adăpostește gimnaziul.
Larisa e o visătoare. Mi-a împuiat capul cum vrea să trăiască din rodul grădinii ei și să scrie poveșți pentru copii. Seara le citește copiilor cărțile lui Beatrix Potter și lăcrimează la desene animate.
Radu este în clasa a doua, iar Miruna e în clasa a șasea. Sunt cuminți și harnici, iar Larisa își petrece foarte mult timp cu ei.
Adevărul e că toți se duc la ea pentru ajutor, ca la vraciul satului. Cunoaște toate plantele din grădini și de pe câmpuri.
Lumea are impresia că suntem prietene. Ne invită peste tot împreună. Ildi și Larisa la balul cu coșul, Ildi și Larisa la târgul de vechituri. De fapt, ea e prietenă cu Zoli, nu cu mine. Eu mă duc pe la ea după rețete sau sfaturi practice. Și ieșim împreună fiindcă ea are permis de conducere. Nu-i o șoferiță prea grozavă, dar în lipsă de altceva… De când s-o despărțit de bărbat, să tot fie vreo șase ani, e singură cuc. Școală și copiii, nu știe altceva. Și grădina.
Nu e cochetă deloc. S-o îngrășat, are părul cărunt și are fire de păr în bărbie. Se îmbracă cu haine de la fosta cumnată, care a muncit vreo cinci ani prin Italia, cu taioare în carouri și fuste în cloș. Și nelipsitele fuste și veste croșetate, în culori imposibile.Verde cu albastru. Mov și galben. Te doare mintea!
Am discutat cu Zoli, că nu face nimic de capul lui! Cu primăria. Eu zic că are șanse să iasă primar. Cu consilierii ne-am tot contrazis. Am băut amândoi un bidon cu vin de rozincine, până i-am dat de cap.
Bokor ne-a refuzat, că e neam cu actualul primar și nu vrea să și-l facă dușman. Restul au fost de acord. Laci s-a lăsat convins mai greu. Că n-are timp de campanie electorală, că are fânul de făcut și două vaci gestante.
Surpriza o fost când o venit Zoli din oraș și-o zis că nu i-au aprobat ăștia lista, că trebuie să aibă și o femeie pe lista de consilieri.
Am terminat cu munca la școală pe la trei și am pornit spre casă. Le-am promis copiilor o prăjitură cu cremă și mi-am adus aminte că s-o înăcrit laptele. Înainte de a coti spre strada Morii, am oprit la Ildi să întreb dacă nu le-a rămas niște lapte de bivol. Ei duc laptele la lăptărie dimineața.
Întru în curte și strig, că mi-e cam frică de dulăul lor care e legat sub prun. În curte miroase a pâine caldă, de casă. Zoltan iese din șură și mă poftește pe terasă, să stăm de vorbă. Ildi a dat o fugă până la verișoara ei, să-i ducă o pâine.
— Hai, stai jos că se întoarce repede! Ce să-ți pun? Avem suc de soc și bere.
— Suc .
— Poimâine trebuie să mergem cu listele complete. Dacă eșți de acord, trebuie să te înscrii în filială și să completezi niște declarații. E ceva de lucru!
— Zoli, eu nu găsesc niciun motiv să fac asta, în afară că pe tine te arde la degete. Chiar nu ai găsit pe altcineva?
— Multe dintre unguroaicele la care m-am gândit au bărbații pe liste.
— Și te-ai gândit că merge și una care-i numa’ pe jumate unguroaică.
— Mai sunt niște criterii. Noi n-am fost membrii în alte partide și vrem să alegem și în funcție de asta. Mai e și chestia cu educația. Măcar liceul să-l fi terminat.
— Da, mi se pare corect!
— Eni m-o întrebat ce-i iese la faza asta. Păi ce să-i iasă?
— Ochii!
— Ochii, da! Că te freacă ăștia la icre de-ți trece cheful. I-am ajutat pe Laci și pe încă vreo trei să-și facă declarația de avere. Că nu înțelegeau niște întrebări. Plus că majoritatea nu aveau adrese de mail. Păi, îmi venea să mă las păgubaș!
— Zoli, eu stau foarte prost cu timpul și n-am nicio treabă cu politica!
— No, nu te mai alinta! Io zic să îmi trimiți documentele, să te pot înscrie în partid, și dup-aia facem niște poze cu Ildi. Că ne trebe pentru postere.
— Mda, ideea e că trebuie să apar pe listă. Și să-mi pun satu-n cap.
— Asta-i grija ta? Tu ai impresia că nu știe toată lumea că le citești la copii Confesiunile lui Rousseau și cum îi zice lu’ ăla. Seamănă cu o ciupercă numele.
— Candid. Le citesc la școală, la Educație socială. Ăștia n-au destulă treabă-n câmp?
— Ei, na, și tu! Mi-o zis Eni, că trage cu urechea la mesele bețivilor.
— Și Voltaire era subiectu’?
— Păi, nu era chiar ăsta. Gheorghe, păduraru’, știe toată lumea că e îndrăgostit de tine. Și-o adus vorba că stai cu nasu’n cărți și te faci că plouă când vine să-ți aducă câte ceva. O văzut cărțile pe terasă.
— Apăi, nu mă mărit io numa din cauză că-mi aduce bureți usturoși și ghebe.
A venit căldura și ne ducem să înotăm la vale. Copiii vor să rămânem până seara, dar eu mai am treabă și la șapte trebuie să ne întâlnim la sediu să stabilim niște strategii.
Miruna mă trage în apă, să ne jucăm de-a crocodilii. Ne târâm pe burtă până la salcie, unde apa este mai adâncă și formează o bulboană. Acolo începem să înotăm contra curentului și batem din picioare zgomotos.
Apa e verde și răcoroasă. Libelule albastre survolează salcia.
— Miruna, las’ că venim duminică și stăm până târziu.
— Aducem și mâncare?
— Normal! Prăjim niște slanină, aducem ceapă verde și roșii.
— Eu vreau și telemea!
— Radu, nu mai stropi că mă ia frigu’!
— Haideți la prosoape, gata, că-i târziu! Mă grăbesc acasă, că trebe să culeg salată, să fac o ciorbă, înainte de-ntâlnire.
— Ne oprim să culegem trifoi la iepurași?
— Vă opriți voi, că eu fug să pun ciorba la foc!
Am întârziat vreo zece minute. Zoli zice să stau jos, dar nu văd niciun scaun și nimeni nu se mișcă să-mi facă loc. Rămân lângă ușă și încerc să înțeleg despre ce vorbește Laci.
— Nu merge așa, bazd meg! Dacă nu prindem măcar șase locuri, nu are rost să continuăm. Că o să voteze eștia împotrivă și ne blochează toate inițiativele. Tu, Arpi, nu zici nimic?
— Trebuie să schimbăm ordinea consilierilor pe listă. Măcar primii șase să fie ce trebe: Zoli, Laci, Kerekes, Istvan, eu și Barna.
— Pai, Larisa e a cincea! S-o coborâm pe șapte?
— Băi, Zoli, da’ de ce-ai pus-o pe Larisa pe cinci? Estea-s treburi de bărbaț! Pune-o și tu mai la urmă!
— Larisa, e în regulă să cobori două locuri pe listă?
— Da, nu-i problemă.
— Ildi, adu un scaun pentru Larisa! Bei o bere?
— Nu. Niște apă.
— În turu’ doi, cu cine mergem?
— Stai, s-ajungem pân-acolo, zice Zoli.
— Cu UDMR, intervine Kerekes.
— Eu cred că-i mai sigur cu liberalii, sare Barna. E mai apropiat programul de-al lor.
Cumnată-sa o rupt afișele de prin sat. O bălăcărit-o, de nu-i vrednică. Că-i împuțită și i se arde mâncarea pe sobă și ea citește filozofi francezi.
Bine, era amuzantă Mirela. M-o făcut să râd. Scuipa pozele de pe porți și striga „Uite la ea, îmbrăcată cu sacoul adus de mine din Italia! O prăpădită. n-are asta față de consilier.”
Când i-o povestit Zoli lu’ Larisa, io i-am zis să nu-i zică nimica, dar el e prieten, no, Larisa o început să radă. Se ținea de masă și râdea în hohote. Când s-o oprit, o zis. „Mă, da’ proastă-i Mirela asta! Și-o tăiat singură craca de sub picioare. De ani de zile, vine la mine să-i dau bani cu împrumut, să fac lecții cu fiica-să, fă-i CV-uri, car-o la meditații! Am crezut că n-o să mă scap de ea, veci.”
Io l-am tot bătut la cap pe omu’ ăsta al meu, da’ n-o ascultat de mine. Putea să le dea și el câte ceva la ăștia. Măcar câteva lăzi de bere și vreo două oi, cum or cerut țiganii, ca să-l voteze. O prins patru locuri de consilier: Zoli, Laci, Kerekes și Istvan. PSD-ul tot patru și liberalii șapte.
Zoli zice că mai bine se-nțelege cu PSD-ul, că Popa vrea platformă de gunoi și after school. Mai zicea ceva, da n-am apucat să-l întreb; ceva ocolitoare cred, da’ nu știu ce treabă are Saligny ăla cu ocolitoarea. Ăștia când se-ntâlnesc vorbesc numa-n cimilituri; PNDR și RNDR, mai bine-mi văd io de treburi, că-n mai e nunta lui Robert și trebe să facem fațada.
M-a sunat secretara ieri, să mă duc să rezolv cu postul. N-am primit continuitate, deși în iunie directorul mă asigura că se rezolvă. Îmi pun masca și intru la el în birou. Nu sunt în apele mele.
— Bună ziua! Ia loc!
— Bună ziua!
— Lăsă masca aia, că suntem între noi.
— Păi, așa scria pe ușă, că-i obligatorie.
— Bine. Cum vrei! A venit titular pe postul de franceză. Nu am putut aproba continuitatea.
— Acum, în septembrie, mă anunțați și dumnevoastră? Luni începe școala și eu n-am nici dosar de suplinire făcut.
— Asta-i situația! Stai liniștită, că se mai găsesc posturi. În cel mai rău caz mergi ca suplinitor necalificat.
— Cam greu să trăiești cu doi copii din salariu de necalificat.
— Las’ că acum ai pile în primărie. Poate prinzi ceva la cadastru sau la impozite.
— N-am pile.
— Nu-mi prea vine să cred. Geaba te-ai băgat în rahat?
— Să nu uit de calificativ înainte să plec. Doamna Nela e în birou?
— Da. Te ajută ea, dacă mai ai nevoie de ceva la dosar.
— Mulțumesc! O zi bună!
