Povestire scrisă de Violeta Berea, aleasă de Cosmin Perța la atelierul intensiv de scriere creativă din noiembrie 2021 – februarie 2022.
E zece și socru-său nu se mișcă din bucătărie.
A făcut loc să iasă din curte cu remorca. Bea cafeaua în pridvor și privește cum se ceartă vrăbiile din vița de vie. Pepe, motanul tărcat, se oprește și se uită la ele. Nu mai e cald dimineața, vreo patru grade. Numa’ bine, să pună ordine în curte și șopron.
Nea Ghiță, socru-său, e om gospodar. De când s-a mutat aici, l-a învățat câteva meserii și nu se lasă până nu găsește rezolvare la toate.
Dezmembrează pompa veche de la fântână și mai aruncă două hoarne pe grămada de fier vechi. Duce găleata cu mâncare la câini și se uită la ceas.
Își ia un măr din pivniță și mușcă cu poftă din el. Îl șterge de vestă și ia a doua mușcătură. Le alege pe cele stricate și se duce să le-arunce la găini.
Intră în bucătărie la socrii, să vadă ce se-ntâmplă. Bătrânul e așezat pe scaun lângă sobă, cu mâinile împreunate. Se uită fix spre geam și nu zice nimic.
— Tata Ghițe, poate se vine, s-alegem fieru’ vechi? Che trebuie s-apare Radu cu remorca!
— …
— Arunc toate sau vine s-alegem ce mai trebe?
Dă din buze, face cruce și bolborosește .
La munte a nins deja. E senin și se văd clar crestele. De când s-a mutat în România, tot plănuiește să urce la Urlea, dar n-a prea avut ocazia. Când au venit ultima dată prietenii din Ungaria, s-au dus la Castelul Bran. Le-a arătat Șirnea și Piatra Craiului. Pentru Csabi, România este cea mai frumoasă țară din Europa. E plină de animale sălbatice și insecte. Și nu e parcelat și îngrădit tot, ca-n Austria sau alte țări pe unde a umblat.
Soacră-sa vine din grădină, cu doi morcovi și niște frunze de pătrunjel.
— Bune dimineața! Se-ngrop cârtița aia moarte din prag ?
— Du-o în spatele grămezii, unde-am îngropat găinile.
— Tata Ghițe simte bine la el?
— Da. De ce?
— O fost la bucheterie, se ducem fieru’ veche și nu zice nimica. Uite la mine și nu respunde.
— Azi e sărbătoare. Se roagă pentru familie și toate neamurile.
— Se roaghe?
— Da, e Sfântu’ Dimitrie, geaba îl aștepți, că nu muncește .
— Atunci, sun la Radu, se nu vine degeaba.
— Servus, Radu? Te-i pornit?
— Nu!
— Am sunat se zic che degeaba vine, socru-meu nu poate s-ajute. Io arunche toate, da’ ne certăm dache arunc.
— Nu veneam oricum, că-i sărbătoare.
— No! Ai zis che azi!
— Am zis mâine, poimâine, când am timp!
— Bine. Mâine? Che eu nu mai sînt liber dupe mâine.
— Mâine e duminică.
— Ioi! Nici mâine? Și cât ia pentru doi transporturi?
— Lasă că ne-nțelegem.
No, fut în gure de cretini! Nu poate înțelege omu’ cu voi. E serbetoare. La voi e serbetoare în toate zile. Ne-nțelegem! Asta-i vorba la voi, che toți sunteț hoațe!
— Bine, Radu! Ținem leghetura.
Aprinde boxa și se duce în grădină să caute niște râme. Nu se simte bine în curte când nu are ceva de lucru.
A jó Magyar pálinkának
Nincsen párja, nincsen párja
Egyedül van, mint a Magyar
A világba, a világba….
— Da! Ce zice?
— Să opreșți muzica. Că se-aude până-n stradă. Trebe să treacă ăștia cu mortu’ și tu faci discotecă!
— A világba, a világba!
— O sun pe Mara, că parc-ai luat-o razna azi! Ți-am zis odată că e sărbătoare. Și-l înmormântează pe Cornea. Doar nu sîntem țigani!
— Lase, mama-soacre pe Mara, che-i ocupate. Me duc la pește.
Îi scrie un mesaj Marei, să nu îl caute mai târziu când vine de la serviciu. Nu prea are semnal la Olt și știe că se enervează, dacă nu dă de el.
Îl întreabă cu ce se duce la pescuit s-aducă și câțiva baloți de paie dacă se duce cu mașina.
Csabi îi scrie că s-ar duce cu bicicleta. Sună telefonul.
— De ce te duci cu bicicleta? Vrei să te-mbeți așa-i?
— E circulație mare și trebe se iese pe șosea naționale. Se nu face accident.
— Ce accident!? Nu ești în stare să conduci trei kilometri fără să faci accident? N-am nicio nădejde cu tine.
— Io vinovat, che conduc eștia ca la rali? Nu semnalizeaze niciuna chind depeșește.
— Eu cum pot să fiu atentă?
— Păi și io sînt atentă, da’ e prea mult la mine. Che vine până la curu’ meu. Iese trei-patru din coloane și depeșește fără semnalizare.
— Eșți handicapat! Du-te cu ce vrei și lasă-mă!
Când să iasă pe poartă intră Adi, șogoru’. Descarcă doi stupi din remorcă și îi face semn, să se ducă să-l ajute.
— Unde ducem?
— În grădină, că trebe să le fac tratament înainte să-i acopăr.
— No, néz meg! La tine nu e serbetoare.
— Nu, că io nu trăiesc cu bătrânii.
— Tatăl-tău o rugat toate dimineața și-o lăsat se aștepte ca prostu’!
— Mai uită-te și tu-n calendar, că doar știi să citeșți! Hai, că vin și io la pescuit. O juma’ de oră să termin cu tratamentu’.
— Oho, trage un liter palinca din damigeane! Ia niște slenine?
— Ia! Ai râme destule?
— Are! Are!
E liniște pe malul Oltului. Sălciile sunt încă verzi și apa limpede. Despachetează undițele și le așază pe poziții. Aduce boxa din mașină și descarcă plasa cu mâncare. Adi s-o apucat de adunat câteva vreascuri, să prăjească slănina.
— Hai, noroc, cumnate! Ai văzut că-i bine să mai fie câte-o sărbătoare?
— Bine, no! Da’ iară are cearte cu Mara.
— Si-asta-i drept!
— Ce-i aia? Șoiom?
— Nu, cred că-i uliu. Când eram mici erau mulți. Dădeau târcoale la puii de găină. Trebuia să-i păzim, când le dădeam drumu’ la iarbă, că venea uliu, așa în picaj, cum vezi în filme, și te trezeai fără ei.
— Frumos tare zona asta! Ai mei nu crede c-aicia e chiar ca la documentare. Istvan o vezut România selbatiche și o zis che-i propagande.
— Să vezi în deltă, câtu-i de fain. Cocori, pelicani, chiar și flamingo. Acolo să mergi la pescuit!
— Flamingo la România?
— Da, mă, c-or migrat de prin Grecia sau Turcia.
— Io tot zis se mergem la delta, da’ Mara nu vrea.
— De ce să nu vrea?
— Păi, nu-i che nu vrea. Da’ mereu se rezghindește când are concediu. Che trebuie se schimbem geamurile, se zugrevim, se schimbem frigideru’ și gata banii de concediu.
— Apăi, în deltă nu-i scump. Că mănânci numa’ pește.
Se duce să mute o undiță și se pișă îndelung peste tufa de urzici, privind orizontul, încântat.
— Mei, ce senzație! Sînt unele care nu știe cum e se piși în nature.
— Așa-i?
— Când muncit la Austria, asta me omora, barátom. Che nu puteai se piși nicheieri. Parcelat, îngredit toate. Unde întorceai, aperea cineva și zicea c-ai chelcat teritoriu’.
— Da, știu, c-așa era și-n Italia.
— La Austria nu mai este buruiane. Mecar insecte prin iarbe. Teiat iarba, nici miroase, nici animale nu ie.
— Nu-i ca la noi. Ursu, lupu, căprioara, de toate.
Se așază pe mal și urmăresc undițele.
Csabi se simte ca acasă aici. E mâncare, băutura bună, viață linistită. Cand iese la Olt, e ca în concediu. Face baie din mai până la septembrie. Pescuiește, se plimbă cu bicicleta.
Adi scoate slănina și o pregătește s-o infigă în băț. Desface o bere și face semn spre dreapta malului.
— Cocor!
— Da! Cum ținut bere rece?
— O fost în congelator, o juma’ de oră.
— Okos vagy. Pune muziche. Vezi che-i boxa la rucsac!
— Ce să pun?
— Ce vrea!
— Mircea Rusu?
— Merge.
— Unde ți-i briceagu? Nu pot tăia șoricu’ ăsta. No, și când v-apucați de făcut copii?
— Io, mâine. Da Mara nu vrea. Zice che terminăm case. Și se schimbe servici, che salariile noastre nu e mie de euro.
— Vezi dac-ai lăsat armata? Ieșeai la pensie cu grămada de bani.
— Am stricat spatele, de-aia am lăsat.
— Prindem somn azi? O prins Florin unu’ aici. Avea vreo șase kile. Mai jos, încolo după curbă, la repeziș.
— Numai pletica prins aicia. Și cum se zice rominește, bodorka, la optzeci deka.
— Babușcă. Ăsta-i pește care nu se face mare, un kil jumate-i maxim.
— Io schimb cu-n cherlig de șaișpe. Poate are noroc la babușche astezi.
— Treaba ta! Io mai sper la un somn.
Se gândește aproape în fiecare zi, cum era când pleca în câte-o misiune. Ce încredere și energie avea. Cum era când se simțea bărbat. Câștiga bine și nu-și făcea griji pentru nimic. Femeile erau cucerite doar cu o privire pe vremea când nu voia încă să se așeze la casa lui.
Acum, nu-și mai dorește decât să aibă și el un serviciu bun, un câștig decent, o familie mare si frumoasă. Să sune un meșter și să se-nțeleagă cu el omenește. Să se ducă la service si să-și repare mașina cum trebuie, fără amânări, fără hoții. Să se ducă la primărie sau la bancă, fără să trebuiască s-o sune pe Mara, panicat, că nu mai înțelege nimic din toate chitanțele si dosarele ălea. Să aibă încredere în el și să nu-l mai numească handicapat. S-o vadă relaxată și zâmbitoare ca pe vremea când s-au cunoscut, în Graz, la braseria aia măruntă unde beau bere cot la cot și izbucneau în râs din orice prostie.
— Auzi, mei, Adi?
— Da! Ți-i foame?
— Nu.
— Sau ți-i sete?
— Nu.
— Or ți-i dor de codru verde?
— Nu, mei! Nu e glume. Io vreau se vorbește cu-n psiholog. Che m-apase pe piept treaba asta. Simte ca o pule bleaghe.
— Ești impotent?
— Nu, mei, Adi! Nu poate se rezolve nimica aicia. Mara nu vrea copii che nu are incredere la mine. Și ciubuc. Se dai ciubuc la toate. Și se ne-nțelegem. Și-om vedea, mâine-poimâine.
— Te-nveți!
— Trebuie se ghesesc un psiholog, că io așa nu mai poate.
— Bă, tu nu ești numa’ handicapat. Ești și nebun, pretene! Du-te și lasă-mă dreacului cu căcaturile astea, că-mi strici pofta de mâncare!
— No, nu mai zice nimica. Stai liniștit! Unde-i palinca?
— Lângă rucsac. S-o lași baltă cu mofturile, că, daca te-aude Mara, bagă la divorț.
— Și ce se fac?
— Mai bine te-apuci de băut. Sau te duci la curve!
