Poezie scrisă de Diana Burja, apreciată de Robert Elekes, la atelierul Mornin’ Poets, pe 16 ianuarie 2022, la tema spectrele trecutului versus spectrele viitorului.
Undeva toți copiii avortați
Rod cojile de semințe lăsate de adolsecenți în parc
Și mestecă gumele lipite sub bănci
Făcând balonașele de săpun pe care le vezi la duș.
Miros florile veștejite din care își fac coronițe
Și apoi dansează o horă de mult uitată cu niște pantofi găuriți.
Călătoresc cu un autobuz șchiop
Condus de un șofer cu ochii roșii de la băutură,
Și merg ba să se bronzeze pe soare,
Ba să pescuiască de pe lună niște păsări
Curentate de firele electrice.
Se îmbracă cu fularele rămase
În măruntaiele unui om de zăpadă obosit
Și se joacă cu mingi dezumflate sau păpuși fără păr,
Murdărite de resturile din tomberon
Care pentru ei este o cutie de cadouri.
Sângele vărsat pe aleile dintre blocuri
După o seară cu ghinion la pariuri,
Curge prin venele lor înnodate cu forța.
Poartă măști din circuri părăsite ca să își ascundă
Obrajii din ceară topită pe care se scurg
Picături din apa din burlane.
Pe spinările încovoiate cară genți
Din pielea năpârlită a șerpilor
Ce au lăsat-o să se fiarbă pe nisipurile
Pe care calcă și acum copiii avortați,
Numai că nisipul e cenușa
Luată de vânt în timpul iernii
Și semințele putrezite sub gheață,
Care au acoperit sarea de bucătărie vărsată pe masă.
Undeva toți copiii avortați
Plimbă Carul Mare
Pe un fum de eșapament
Și așa sunt purtați pe fereastra deschisă
Și intră pe urechea cuiva,
Iar din ureche, ajung în vis
Și merg pe dâmburile minții
Până cad din nou în cer
Unde se aude numai plânsul stelelor care
Nu au reușit să se mai țină de galaxie.
Și poate cerneala ștearsă cu picul
Apare pe cărțile roase de șoareci,
Zgâriate cu dintele unui stilou
Scăpat în vârf.
Undeva toți copiii avortați
Se uită la fotografii cu rame sparte
Pe care le îngroapă în țărână,
Fiind doar o îngrămădeală de alb și negru
Pe o radiografie ruptă-n două.
