Poezie scrisă de Sorin Voicu, apreciată de Adela Greceanu la atelierul Mornin’ Poets, pe 05 decembrie 2021, la tema poemului narativ despre o călătorie.
fără niciun fel de așteptări
mașina lasă în urmă orașul
autostrada decojește anvelopele
și iată-mă printre pietrele hercinice
erodate în straturi rotunjite
ouă matrioșka
pietre aproape putrede
calc pe acest munte scufundat rașchetat
un horeb mult mai mic și mult mai bătrân
fără dorința de a mai porunci
din vârful lui câmpia se desface
și gândurile capătă oarecare speranță
când fratele meu mă sună
întreabă dacă îmi amintesc
luminile timpanele arse
sala care pompa energie
vreau să îi spun că trăim
din recul din imagini prăfoase
dar o țin doar pentru mine
urcă un munte și nu spune nimănui
și soarele încă se vede
chiar dacă e coborât sub orizont
refracția îl mai arată puțin
vorbim despre conducători
despre structuri care ne conțin
despre zeii mici care șoptesc în ureche
filtrez sunetele încerc să le separ
urcă un munte și nu spune nimănui
am nevoie să mă urnesc
să ies din groapa asta de potențial
să fiu sclavul unor obiceiuri mai bune
pentru că azi e doar o întâmplare
urcă un munte și nu spune nimănui
dar sunt un virtuoz al procrastinării
și ulii desenează cercuri
deasupra acestui paradis endemic
