Poezie scrisă de Oana Nasta, apreciată de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 28 februarie 2021, la tema Bosonul Higgs sau așteptarea unui om, care nu mai are multe speranțe de la viață, dar totuși așteaptă să i se întâmple ceva.
Așteptare 1
dimineața
dungi oblice de lumină pe dulapul de haine
aerul rece împinge afară
din casă mirosul greu
de peste noapte al respirației
ochii se deschid,
se închid,
se deschid
se decolorează se fac
o pată mare și albă
între frunte și nas
ridurile de pe obraji
se unesc cu cele din colțurile gurii
printr-o linie imaginară dusă
la infinit un zâmbet forțat
(#selfie)
(#dupăpatruzecideanifemeiledevininvizibile)
Așteptare 2
amiază
lumina ca o pâine tare
veche de trei zile
îngroașă conturul lucrurilor
căldura intră în casă în porții egale
prin geamurile rabatate
țipete de păsări subțiri
cu aripi albe
vorbe de oameni fără fețe
într-o limbă necunoscută
apa răcorește ochii care au privit păsările
apa răcorește mâinile care au hrănit oamenii
spală fețele
le face nevăzute
nu potolește țipetele
nu înțelege vorbele.
(#tablou)
(#fațanevăzutăalumii)
(#limbistrăine)
Așteptare 3
noaptea
ceața vine aproape de geamuri,
le aburește ca respirația cuiva
care vrea să deseneze cu degetul
pe ele <3 <3 <3 <3 <3
ochii se acomodează greu cu lipsa luminii
mâinile bâjbâie în cautarea unor puncte de sprijin
ca pe un vas în derivă
un câine latră scurt
de câteva ori într-o curte
departe sufletul rătăcit al cuiva
sau vreo jivină va sta acolo încovoiată
până la ziuă.
(#tablou)
(#nimicclar)
(#mononoaware)
