Povestire scrisă de Ilinca Mănescu, aleasă de Diana Geacăr la Creative Writing Sundays, pe 8 noiembrie 2020, la tema „Scrie o povestire (sau, și mai bine, rescrie una pe care ai scris-o deja) folosind un cadru diferit, neconvențional, într-un stil caracteristic acestuia (cu fraze scurte, clare, cu instrucțiuni, explicații etc.) – poate o rețetă culinară, poate o lecție de tenis, poate un antrenament la sală.”.
Salonul 1
Doamna a fost extrem de drăguță și ne-a permis s-o examinăm împreună. Nu-i, așa, doamnă? Bună seara! Cum vă simțiți azi? Excelent, foarte bine, mă bucur. La vârsta dumneavoastră și eu eram plin de energie. Acum nu mă mai ține cârca. Mulțumesc, nu. Nu pot să stau pe scaun când dumneavoastră stați cu toții în picioare. Haideți, cei din spate, veniți mai aproape! Vă puneți ochelarii de soare și priviți cu atenție. Ce observați?
Doamna stă în șezut, cu genunchii la piept, puțin aplecată în față. Strânge o pernuță în brațe. E o pernuță, nu-i așa? Un puișor, exact, doamna știe mai bine. Ce vedeți aici se numește semnul pernei. Da, semnul pernei. Doamna râde și este foarte bine că râde, însă dumneavoastră trebuie să băgați la cap. Semnul pernei indică prezența lichidului în pericard. Înconjurată de lichid, inima bate mai greu. Amintiți-vă cum e să mergeți prin apă. Nu sunteți la fel de sprinteni ca pe uscat, nu-i așa? Dar inima doamnei nu are încotro. Ea trebuie să rămână la fel de sprintenă. Imaginați-vă efortul ei. Da. Din fericire, doamna știe instinctiv ce e de făcut. Cum știe? Simplu. Asta e singura poziție în care dumneaei poate să respire. Zic bine, doamnă? Zic bine. În poziție aplecată, așa cum stă cu puiuțul în brațe, face ca lichidul din jurul inimii să se scurgă anterior, eliberând de sub presiune cele două camere posterioare ale inimii. Camerele care lucrează direct cu plămânii. Ventriculul drept pompează sânge în plămâni fără efort, sângele din plămâni se scurge înapoi în atriul stâng cu ușurință și doamna respiră bine. Acum e clar? Perfect. Dar dacă, să zicem, venim peste două zile și o găsim pe doamna noastră în genunchi, aplecată în față? O bănuim că a trecut la mahomedanism și își face rugăciunea de seară, nu-i așa? Doamnă, să nu vă supărați, mai glumim și noi. De fapt, nu e chiar o glumă. Semnul rugăciunii mahomedane indică o cantitate și mai mare de lichid în pericard decât semnul pernei. Dar desigur că așa ceva nu se va întâmpla. Doamna este din ce în ce mai bine și lichidul se resoarbe pe zi ce trece. Este doar o reacție post-inoculare și este autolimitantă.
Apropo, ce lot intră săptămâna viitoare? Lotul trei mii, da, așa e. Cineva de-aici? Tu ești. Păi îți ținem pumnii, să meargă și la tine strună, cum a mers la doamna. Doamnă, ați avut noroc, să știți. Până acum, rata de succes a fost de maximum 20%. Adică doar în douăzeci de cazuri din o sută vectorul viral a reușit să implanteze gena în toate celulele corpului. Iar dumneavoastră vă numărați printre cei aleși. Da, cei aleși. Sunt de modă veche, știu, puteți să mă judecați. Voi, tinerii, nu mai credeți în bazaconiile astea și foarte bine faceți, dar inima mea bătrână are nevoie să creadă că nu e totul întâmplător și că există o lege mai presus de noi toți după care se aranjează lucrurile. Eeee, iată, și doamna crede la fel. Dar, în viitor, ce credeți, părerea doamnei nu va cântări oare mai mult decât a celorlalți 80%? Luați întrebarea asta și rumegați-o acasă, în liniște. Nu vreau răspunsuri. E suficient să rămâneți cu întrebarea.
Acum haideți să revenim. Priviți pielea doamnei de aproape. Este înconjurată de un halou luminos. Dacă n-ați avea ochelarii de soare, v-ar fi greu s-o priviți. În funcție de tipul lentilelor, bănuiesc că vedeți acest halou în culori diferite. Dar dacă i-am măsura lungimea de undă am vedea că se încadrează undeva în intervalul 560-650nm, adică în spectrul culorilor oranj, galben sau verde, în funcție de tipul de piele. La doamna este un galben foarte deschis, corespunzător tipului I de piele, cel ivoriu. Observați și ochii deschiși la culoare. Fiecare fibră a irisului sclipește ca un led. E un efect de-a dreptul hipnotic. Observați și pupila punctiformă, felul în care ochiul s-a adaptat la lumina puternică.
Să nu vă speriați, o să vă ating brațul. Fiecare, pe rând, să atingă brațul doamnei. Simțiți? Pielea este fină, umedă și caldă, la fel ca la pacienții cu hipertiroidism. Dacă palpăm tiroida doamnei, o să vedem că este normală. Hormonii sunt și ei în limite normale. Este doar un efect al bioluminiscenței. Am aici un senzor pentru temperatură. Dacă îl aplic pe pielea doamnei, ce ne spune? 36 cu 5. Vă așteptați să fie mai mult, nu? Dar pulsul? Cum credeți că e pulsul doamnei?
Să lăsați doar un moment pernuța la o parte. Îmi permiteți să vă ridic puțin bluza ca să vă ascult la inimă? În regulă. Să nu vă jenați, că eu sunt bătrân și le-am văzut pe toate, iar studenții trebuie să ajungă și ei tot ca mine. Uitați, am atins-o cu stetoscopul rece. Observați micile scântei de pe piele? Se simt ca niște furnicături, nu-i așa? Acum, să facem puțină liniște! Perfect. Fiecare, pe rând, să vină să pună stetoscopul aici și, cu cronometrul în mână, să calculeze pulsul. Cât ți-a dat? Foarte bine. Și ție? Bun. Deci valori apropiate, să zicem în medie șaptezeci, adică pulsul unui om relaxat. Ciudat, nu? Pun pariu că oricare dintre voi aveți acum pulsul mai mare decât al doamnei, deși, după cum ați văzut, doamna a fost mult mai stresată de situație decât noi toți la un loc. Păi, dragilor, tocmai asta e șmecheria bioluminiscenței! Valul de energie care străbate corpul în timpul unei emoții puternice sau într-o situație de stres se elimină prin radiație luminoasă și nu mai ajunge să schimbe constantele organismului, cum ar fi temperatura, pulsul, tensiunea arterială. Nu-i așa că e fascinant? E ca o supapă.
Mai puneți un pic pernuța jos. Două minute. Și-acum o să vă mai rog ceva. Aș vrea ca la semnalul meu să vă lăsați pe spate, în poziție culcată. Voi fi aici, lângă dumneavoastră, și vă promit că nu veți păți nimic rău. Dacă simțiți că nu mai puteți, vă ridicați sau ne faceți semn și vă ridicăm noi. Aveți încredere în mine? Bun. Încă nu vă lăsați pe spate. Vă spun eu când. Domnișoarelor și domnilor, vedeți petele întunecate care i-au apărut doamnei în jurul gurii, pe piept, pe mâini? Dacă ați fost atenți, ați observat că același lucru s-a întâmplat și atunci când mi-a spus că n-o deranjează s-o ascult la inimă. Asta înseamnă că m-a mințit. Doamnă dragă, nu vă cereți scuze. Este normal să nu aveți încredere într-un străin bătrân, îngălat și nebărbierit. Nici nu știu cum de mă mai țin ăștia pe-aici. Glumesc. Ia uite, doamna s-a umplut toată de pete. Nu vă rușinați, doamnă, asta e noua condiție umană, cu care va trebui să ne obișnuim. Și noi, și dumneavoastră. Probabil că în viitor toată această conduită va dispărea. Replicile de complezență de tipul „nu e nicio problemă”, cum a spus doamna înainte s-o ascult la inimă, sau „cu plăcere”, „sunt bine” și așa mai departe devin total redundante în condițiile în care ne este imposibil să disimulăm.
Acum haideți, doamnă, lăsați-vă pe spate. Încet. Vă rog să priviți cu atenție pielea doamnei. Rețineți faptul că pe măsură ce coboară mai jos, doamna respiră din ce în ce mai greu. Deja este tahipneică. Dar ce observați la nivelul pielii? Nu-i așa că luminează mai tare? S-a aprins ca o torță. Și intensitatea crește, corpul doamnei a devenit deja greu de privit. Încă puțin. Încă puțin. Asta e! Ridicați-o! Ați văzut? Sunteți șocați? Aduceți-i, rogu-vă, un pahar cu apă. Gata. Poftiți și pernuța. Vă mulțumim! Ați fost foarte curajoasă.
Ce ați văzut mai devreme este reacția corpului într-o situație amenințătoare de viață, așa cum este senzația de sufocare. Poate ați dat la un moment dat peste materiale de arhivă cu imagini video distorsionate de fluctuațiile de semnal. Nu vi se pare că seamănă? Cum pielea se împarte în secțiuni orizontale, fine, cu semnal alternativ: una luminoasă, alta întunecată, luminoasă, întunecată și tot așa, într-o spirală care se înșurubează din ce în ce mai repede, din creștet până-n tălpi. Apoi, ați văzut?, a dispărut brusc. Imediat ce am ridicat-o în șezut, corpul doamnei a revenit la luminozitatea normală, omogenă. E adevărat că inițial lumina și-a păstrat intensitatea crescută, dar acum, că doamna și-a tras sufletul, începe ușor-ușor să pălească.
Vă mulțumim încă o dată, doamnă! Să fiți sănătoasă și să vă bucurați cât mai mult de organismul dumneavoastră imun la stres! Și acum vă rog să mă urmați cu toții afară.
Salonul 2
Bună seara, doamnelor! O să trag puțin perdeluța. Bună seara, domnilor! Ca să ne vedem așa, cu toții. Numai o clipă, să-mi pun ochelarii. Bravo, vă felicit! Arătați foarte bine. Acum voi trece repede pe la fiecare. Studenții mă vor ajuta cu foile de observație. În principiu, toată lumea se simte bine, nu-i așa? Perfect.
Îi mai ținem câteva zile sub supraveghere ca să ne asigurăm că nu apar efecte adverse. Încă nu știm dacă avem de-a face cu o latență a activării genei în anumite zone ale corpului sau dacă este vorba despre niște celule imune la vectorul viral. Anumite tratamente pot avea acest efect asupra celulelor. Domnișoara, de exemplu, are în istoric un tratament împotriva acneei. Este greu să-i distingeți fața, deoarece este mult mai întunecată decât restul corpului. Pe de altă parte îl avem pe domnul, care face foarte des herpes. Aici este vorba de o hipersensibilizare a celulelor epidermice în urma infecției cu alte virusuri. Observați zona gurii. Este înconjurată de o spuză strălucitoare. Restul corpului, însă, luminează mai slab. La fel și în cazul doamnei, care prezintă pe piele numeroase plăci luminoase de diferite dimensiuni.
Încă se lucrează la structura implantului. Se încearcă perfecționarea vectorului viral, astfel încât să eludeze mecanismele memoriei celulare. Evident că domnii și doamnele din acest salon vor avea prioritate la primirea noilor formule de implant.
Sigur, doamnă, facem tot posibilul. Important este că nu vă supără nimic. Doamna din salonul vecin nu poate dormi decât stând în fund și cu perna în brațe. Am văzut tot? Perfect. Haideți să ieșim, veniți după mine.
Salonul 3
Aici nu intrăm. Ne uităm doar prin ecranul de protecție, ca să nu ne stricăm ochii. Nu s-au spart țevile, deci nu e un sudor înăuntru. Nu e nici o încăpere de testare a materialelor pirotehnice. Vă mai vin și alte idei? Nu, nu este un neon de două sute de wați care nu face bine contact. Este un pacient psihiatric. Teoretic, se fac niște evaluări, există și niște interviuri înainte de inoculare. Dar uite că mai scapă câte unul. Cred că e groaznic și pentru el. Îl înnebunesc luminile astea intermitente care se reflectă pe pereți. Cum zicea Sartre, „l’enfer, c’est les autres”. În cazul acestui pacient, el e propriul său infern.
E trist, știu. Nu plângeți, domnișoară. Dincolo de toate bâlbele pe care le-ați văzut azi, dincolo de micile rateuri, bioluminiscența este, după părerea mea, cea mai mare descoperire a medicinii de la penicilină încoace. Nu știu dacă înțelegeți foarte clar implicațiile. Practic… Da. Da, domnișoară, s-au făcut studii. Victime umane? Cred că exagerați. Bineînțeles că puteți refuza implantul. Dar este în dezavantajul dumneavoastră. Ratați șansa de a deveni imună la stres, la cancer, la infecțiile oportuniste. Ratați șansa de a vă asigura că nu veți dezvolta niciodată în viața dumneavoastră o boală autoimună! Nu țip, nu țip. Dar aș vrea să mă ascultați. Aș vrea să… Numai puțin! Trageți concluzii pripite. M-ați înțeles greșit. Veniți, veniți să vă arăt! Mai este un salon.
Salonul 0
N-o să vă pară rău celor care ați rămas. Poftiți, intrați.
Voi sunteți lumina! Vă rog să repetați după mine: voi sunteți lumina! Îmi cer scuze, studenții mei nu sunt încă familiarizați cu noua conduită. I-am adus doar să privească, sper că nu vă deranjează. Mulțumim foarte mult. Da, sigur, puteți sta oricât, doamnele și domnii sunt foarte amabili. Stați, stați. Stați și priviți.
