Povestire scrisă de Alin Buzoianu, aleasă de Radu Pavel Gheo la Creative Writing Sundays, pe 27 septembrie 2020, la tema „un diavol mic pe strada mea”.
În fața mașinii, femeia îmi face semne: stânga, stânga, acu’ nițel înainte, așa, gata, las-o așa. Opresc motorul și mă dau jos. Din ghereta acoperită cu postere decolorate apare un bărbat: ce facem, șefu’? Totu’, zic, interior-exterior. Ce te bagi, Anghele, zice femeia, nu vezi că-l iau io pă domnu’? Ia-l, fă, zice bărbatul plictisit, da’ ai grijă, nu începe cu prostiile tale. Aveți grijă, șefu’, zice și spre mine, că asta-i cam șmecheră. Du-te, bă, d-acilea, îl repede femeia, parcă io nu știu ce vrea clienții. Păi nu-i așa, domnu’, nu știu io ce vrei matale?
Durerea de cap încă nu mi-a trecut, m-a apucat de dimineață, după ce am lăsat copiii la școală. Deja era zăpușeală, la dus a mai fost cum a mai fost, dar la întoarcere, nu știu cum dracu’, am prins și blocajul de la Obor, și pe cel de la Viitorului, m-am târât aproape o jumătate de oră până când traficul și-a dat drumul. Când am intrat pe strada noastră, aproape sufocat în mașina încinsă, pentru că de câte ori porneam aerul condiționat durerea de cap mă săgeta atât de tare încât aproape că nu mai vedeam și îmi înțepenea gâtul, iar mâinile îmi tremurau pe volan, am văzut un loc liber la spălătoria din colț și am oprit. Ce dracu’ fac, ce caut aici, mi-am zis, dar am intrat, atras de umbra răcoroasă.
Da, interior-exterior, spun din nou spre femeia care deja deschisese toate portierele, scosese covorașele din cauciuc și se pregătea să dea cu aspiratorul. Da’ te doare rău capu’, șefu’, zice ea, iar eu o privesc mirat. De unde știe, chiar așa de dărâmat arăt? E rea dă tot căldura asta, continuă femeia, mai ales când te ia așa, dă dimineața. E vară, spun și dau să plec de lângă mașină. În spatele barăcii de tablă în care se află spălătoria văd un loc întunecat, cu bănci, mă gândesc că e pentru clienți. Da’ stai acilea, unde să te mai duci acu’, spune femeia privindu-mă drept în ochi. E scundă și foarte slabă, are un chip colțuros, cu nasul și bărbia ascuțite și cumva strâmbe. Are o mulțime de riduri în jurul ochilor și gurii, iar părul lung, prins în coadă, e vopsit roșcat, dar cam de multișor, căci i se văd rădăcinile cărunte. E bătrâioară, îmi zic, și mi se face puțin milă. Poartă un tricou roz, plin de dâre de apă, și pantaloni scurți negri, murdari și descusuți pe alocuri, din care-i ies picioarele slabe, cu pielea îmbătrânită și plină de vânătăi. Din papucii de plastic i se văd degetele cu unghii rupte și cu urme de ojă roșu-închis.
Dacă vrei, spune femeia, îți fac io acușica ceva să nu te mai doară. Se apropie de mine, iar eu mă dau înapoi. Ce dracu’ fac, de ce stau la discuții cu asta? Mă lipesc cu spatele de peretele de tablă al barăcii, durerea de cap crește brusc, ochii mă ustură de abia mai pot să-i țin deschiși, iar tâmplele îmi zvâcnesc. Femeia lasă pe capota mașinii cârpa pe care o ținea în mâna stângă, apoi își trece palma prin dreptul ochilor mei, fără să mă atingă. Ce tot face? Durerea dispare brusc, ba chiar simt o răcoare plăcută și pot să respir în voie. Parcă abia m-am trezit.
Io nu fac nimica, spune femeia, tu singur… Hai, Gabrielo, se aude de undeva din spate, te apuci dracu’ de treabă? Că nu stă lumea după tine. Da’ lasă-mă, bă, în pace, nu vezi că m-am apucat, ce, io mă bag pă treburile tale? răspunde femeia. Păi nu-i așa, șefu’, face apoi spre mine, fiecare să-și vadă de treaba lui. Iar treaba mea acușica ești matale, râde femeia gros, lăsând să i se vadă dantura galbenă, cu un dinte lipsă chiar jos, în față. Vrei să-ți spun cine sunt io de-adevăratelea? Vrei? Că lumea mă vede numa’ așa, o babă amărâtă la spălătorie, vai de capu’ ei. Da’ stai acilea, nu te du încolo, în spate, stai acilea să vezi cum îți fac mașina, că eu nu sunt ca proștii ăștia care mai mult stropesc și fac tămbălău, da’ lasă treaba neterminată, de, ca bărbații. Că d-aia am și zis să te iau io, că am văzut că ai mașină tare, păi nu erea păcat s-o lași pe mâna la ăștia? Pă mine poți să te bazezi, io fac treabă bună mereu.
În interior, mașina e deja curată. Când a dat femeia asta cu aspiratorul? Nu-mi amintesc. Acum șterge panourile ușilor, apoi trece rapid la geamuri. Nu știu de ce, dar mă țin după ea.
Io-s un drac, îmi zice brusc, apropiindu-și fața de a mea. Îmi vine să râd. Râzi cât vrei, zice femeia. Nu mă crezi, ai, deși ți-am luat durerea dă cap? Ia fii atuncea atent. Vezi mașina aia albă dă la stop, din dreapta, care are acu’ roșu? Da’ pă aia gri care vine în viteză din partea ailaltă, că vrea să mai prinză verdele? Ei, o să se bușească cu asta albă chiar acușica.
Mă uit neîncrezător spre intersecție și văd cum mașina albă pornește brusc, deși semaforul ei e încă roșu, pentru ca imediat să fie izbită în partea dreaptă de cealaltă mașină. Peste toată intersecția se lasă o clipă de tăcere, ruptă apoi de claxoane și de urletele șoferului din mașina gri.
Ei, ce zici? întreabă femeia, acu’ mă crezi? Dacă vrei, mai pot să fac figuri d-astea, că pentru mine nu e mare lucru. Da’ cam vrei să mă crezi, văd io. Acu’, să nu cumva să te sperii, că nu sunt cine știe ce mare drac, doar unu’ așa, mai mărunțel. Că suntem de toate felurile, după ce știe fiecare să facă. Și io chiar am un talent, io văd iegzact-iegzact ce e în sufletu’ omului. Că să știi, nu toți dracii se pricepe la asta, că și la noi e ca peste tot, unii mai dăștepți, alții proști făcuți grămadă. Deci io, ascultă-mă bine, văd tot-tot-tot ce are omu’ în suflețelul lui. Și io mai am și o ambiție: nu preiau decât cazuri speciale, nu lucrez cu orișicine. Păi de ce crezi c-am venit io imediat la tine, șefu’? Am venit c-am văzut din prima că ești special. Ascultă la mine, că așa e, tu ești un om special, șefu’, și mie cu oameni d-ăștia îmi place să lucrez. Pe oameni ca tine pot io să-i ajut cel mai bine.
Da, da, nu te uita așa. Păi dacă iegzistă la fiecare om îngeru’ lui păzitor, nu poa’ să iegziste și dracu’ lui păzitor? Sau cum oi vrea tu să-i zici. Da’ să știi că tot așa e cel mai corect și la noi, drac păzitor. Că uite, mă jur acilea pă ce vrei, să-mi sară ochii dacă mint, noi facem mai multă treabă decât Ăilanți. Cică îngerii păzitori… Ascultă la mine, Ăilanți e niște puturoși. Toți, toți, toți, dă sus până jos. Păi nu vezi cum arată lumea? Nu vezi ce se-întâmplă în fiecare zi? Că multă lume zice că numai Noi facem și dregem, că de la Noi vine toate relele. Da’ când colo, Noi facem numa’ ce vrea omu’ și-ți spun pă cuvânt, în ultima vreme aproape nici nu mai e nevoie să facem Noi ceva, că face oamenii singuri. Și, pe deasupra, Ăilanți, putorile… Păi ia să te duci, șefu’, la Fundeni, dă egzemplu, să vezi acolo ce de copii și copilași… Pe două etaje de spital! Păi cum vine asta, ce îngeru’ lu’ pește ești tu? Ce activitate ai? Nimica, nimica nu face Ăilanți toată ziua. Stă cu ochii pă cer și visează. Ca și Șefu’. Nu al nostru, al dracilor, că al nostru e un terminat, vai de capu’ lui. De Șefu’-Șefu’ zic, ăla Marele. În locu’ vostru, câte n-aș avea io să-i spun!… Cum i-aș mai bate io obrazu’… Câte chixuri n-a dat, numa’ în astea două sute de ani de când sunt io pă lume… Da’ tu ești om fin, șefu’, știu io de ce te-am ales. La tine nu merge cu nimicuri, ca la alții. La tine nu e cazu’ dă bani ori dă frumusețe, că oricum ești mișto, ori dă putere… Case, mașini, femei… Post dă nu știu ce manager, director dă nu știu ce rahat pă nu știu ce zonă, vedetă, ministru, deputat, scriitor… Pă toți numa’ la asta-i duce mintea, dă ni s-a și luat la toți dracii. Dacă o fi vreodată să se-nchidă iadu’, să ne disponibileze pă toți, să știi că dă plictiseală o să fie.
Mașina e aproape gata, roșul metalizat al caroseriei strălucește chiar și în lumina slabă din spălătorie. Femeia șterge cu o cârpă curată ultimele dâre de apă. Când dăduse cu jet sub presiune și cu detergent? Și ce detergent folosise de mirosea atât de bine? Sau mirosea a parfum?
Deci la tine, șefu’, reia femeia, alta e treaba. Alta, alta… Minte multă, lucru fin, așa cum îmi place mie. Tu, șefu’, numa’ un gând ai în cap. Gându’ ăla de care i-e frică și lu’ Dumnezeu. Tu vrei să…
Lasă-mă-n pace cu prostiile tale, aș vrea să-i spun, dar cuvintele mi se opresc în gât. Femeia a deschis iar portierele și acum lustruiește bordul cu un fel de lac de protecție contra prafului. Stă pe scaunul șoferului și se întinde ca să ajungă în colțurile de sub parbriz. Tricoul i se ridică din cauza frecării de volan și-i văd partea de jos a sânilor. Rotunzi, plini, fără nici un pic de piele lăsată, fără nici o pată de bătrânețe, se leagănă molatec în ritmul mișcării brațelor. Ridic privirea și întâlnesc ochii femeii în oglinda din plafon, dar n-o mai recunosc: o văd tânără, are buzele roșii, pline, obrajii puțin îmbujorați, părul negru-negru… Pot să te ajut, să știi, șoptește femeia și îmi zâmbește, tot în oglindă. Numai să vrei.
Gata, fă, acolo? întreabă răstit bărbatul de mai devreme, apărut deodată lângă mașină. Hai, șefu’, scoate-o, că mai e și alți clienți. Deci, douăzeci și cu cinșpe, treișcinci cu totu’. Dacă vrei bon, hai acilișa în gheretă. Ce, te-a amețit proasta asta de cap? Mai bine te duci, acasă, frate, că arăți cam nasol, nu te supăra. Io decât îți zic.
