Povestire scrisă de Irina Lupu, aleasă de Mihai Radu la Creative Writing Sundays, pe 19 iulie 2020.
Iei ultimul metrou, intri pe ultima ușă. Te așezi pe ultimul scaun. Mergi până la ultima stație. Balerina intră pe aceeași ușă pe care ai intrat tu. Rămâi așezat în loc să cobori, aștepți. Ceilalți coboară, atenție, se închid ușile. Ați rămas doar voi doi. Stă dreaptă în fața ta, cu picioarele lipite și mâinile pe lângă corp. Te privește, trenul pornește din stație. Aduce piciorul stâng în fața piciorului drept, ridică brațele deasupra capului. Se prinde cu mâna dreaptă de bară, ridică piciorul stâng mult în aer. Ești surprins, lași capul pe spate. Ai gura întredeschisă. Piciorul ei stâng coboară ușor. Începe să facă mișcări pe poante. Întâi pe loc, apoi îndepărtându-se ușor de tine. Când ajunge la capătul vagonului se oprește, iar tu te ridici. Balerina îți zâmbește și sare în următorul. Pornești în urma ei cu plasele tale murdare, de rafie, în mână. Ajungi în locul din care ți-a zâmbit mai devreme, dar ea sare deja în al treilea vagon. Te grăbești. Ești cu mult în urma ei și nu îți mai zâmbește. Când treci și tu în următorul se oprește o clipă. Face câteva piruete în direcția ta. Te oprești, îți scoți căciula. Crezi, ba nu, știi sigur că miroși. Nu vrei să te apropii. Își înclină delicat capul spre stânga. O imiți fără grație, dar măcar ai închis gura. Își îndreaptă capul și, când crezi că nu va mai face un pas înainte, pornește energic și sare mai departe, se aude doar zgomotul trenului, dar în capul tău sună trompete și talgere, îți trosnește un genunchi când vrei să te miști. Strângi căciula bine în mâna stângă, tragi plasele de rafie pe umărul drept, o urmezi grăbit. Se oprește din nou înainte să sară în ultimul vagon. Îți întoarce spatele și pășește ușor. Pas lângă pas lângă pas, ca mersul pe sârmă. Unul în continuarea celuilalt. Ajunge la capăt, se întoarce spre tine și râde, nu o auzi, trompete și talgere în urechile tale. Ai gura deschisă din nou, acum faci tu un salt, ajungi în ultimul vagon, trenul frânează și prinzi viteză. Se deschid ușile, iar ea iese fără să te privească. Înainte să o prinzi, înainte să-i spui ceva, se deschide ușa conductorului, mamă auzi, omul își duce mâna la nas, ieși afară, băi, aurolacule. Cum de nu l-am văzut p-ăsta că n-a coborât, îi spune cuiva din cabină. Te uiți după ea, dar nu e, ieși, mă, n-auzi, te întorci, nu mai e nimeni în tren. Chem poliția, zice el. Gata, șefu’, zici tu și îți pui căciula pe cap. Ieși din tren, te întorci spre el, îți duci mâna spre buze. N-ai cumva o țigară?
