Poezie scrisă de Anastasia Fuioagă, apreciată de Cristina Ispas la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 21 iunie 2020, la tema „risipa”.
acolo unde nu e nici întristare, nici suspin,
nici mirosul înțepător de clor
arsurile mi se întind pe mâini
ca pătlăgelele roșii, moi
pe care le mâncam în silă când eram mică
și pe care acum nu le mai mănânc deloc
aș putea scrie
din nume de substanțe imunosupresoare
de pe cutiile zornăind a blistere poluante
dar voma îmi umple gâtul în fiecare dimineață
și stomacul mi se frânge
spiralând halucinant în 49 de kilograme
sunt într-o mare și niște pești mari și urâți vin înspre mine
înțelegerea-omenească e-ntotdeauna de-ajuns
