Povestire scrisă de Adriana Jderu, aleasă de Andreea Răsuceanu la Creative Writing Sundays, la tema „Alegeți o întâmplare, banală sau care v-a marcat, din propria biografie și scrieți despre ea un text cu narator omniscient, ca și cum ați fi înregistrat/observat totul din afară.”, pe 26 aprilie 2020.
Diana se trezi în beznă cu ecoul liftului în urechi. Se ridică în fund la marginea patului, își lăsă picioarele să atârne în șosete cu inimioare și ascultă. Era în același bloc de când se născuse și îl cunoștea deja așa de bine că ar fi putut să umble prin el cu ochii închiși. Știa ce vecin ieșea din apartament să ducă gunoiul în funcție de numărul de pași până la ghena de pe hol, ce ușă se deschidea după scârțâit și cine venea acasă după zgomotul cheilor care descuiau ușa de la intrare.
Fata auzi pocnetul metalic pe care îl scoase liftul ca de obicei între primul etaj și parter. Se repezi către dormitorul părinților, unde mama dormea adânc, apoi ieși pe palier. Liftul se oprise.
— Iar? spuse doar pentru ea.
Coborî în grabă cele trei etaje pe scări până la parter unde găsi un bărbat îmbrăcat la costum.
— Tati, ce faci?
— Mă duc la muncă, șovăi el. Trebuie să fiu la birou la prima oră.
— Ce birou, tati? E sâmbătă. Hai, nu pleca, spuse fata și încercă în zadar să-l clintească.
— Tu nu înțelegi că trebuie să ajung la muncă? spuse bărbatul. Chiar nu-nțelegi? Du-te și culcă-te!
Fata simți nevoia să plângă, dar își menținu tonul calm.
— Bine, bine, dar ai uitat cardul. Cardul ăla de acces în clădire. Nu poți să pleci fără el. Haide, tati, vino sus să-l luăm.
Bărbatul bombăni uitându-se în podea și apoi urcă în lift. Când ajunseră înapoi în apartament, Diana îl trase de mână spre dormitor cu o determinare caraghioasă. 1,33 metri de inițiativă adormită conduceau un bărbat la costum, cu barba veche de o zi și fruntea ridată, înapoi la culcare. Fata pipăi cu stângăcie peretele în preajma întrerupătorului și aprinse lumina. Fereastra ușor rabatată lăsase răcoarea să se așeze în cameră și mama fetei se învelise în pătură ca o gogoașă împletită.
— Uite, e noapte afară și tu umbli așa pe străzi? Luni te duci la muncă, nu acum. Mami? Mami!
Femeia se trezi încercând să-și dea seama ce se întâmplase. Avea cearcăne ireversibile câștigate în luni de zile de când dormea iepurește în casă cu un somnambul. Când înțelese despre ce vorbea fata ei, își privi soțul nu cu surprindere, ci doar cu dezamăgirea că se întâmplase din nou. Petrecuse ore întregi pe internet citind despre cauze și simptome, despre cum nu e bine să încerci să trezești pe cineva care merge în somn, despre suplimente de magneziu și aranjarea obiectelor din casă pentru a reduce riscul de accidentări. Discuțiile din familie erau din ce în ce mai disperate, discuții la care Diana nu participa niciodată, dar le auzea mereu din camera ei. Trebuie să mergem la psiholog, așa nu se mai poate. Ei, mergem la psiholog acuma, las’ că trece. Ce, noi avem bani de așa ceva?
— Mami, l-am găsit jos la parter și zice că trebuie să se ducă la muncă.
— Of, nu știu ce-o să ne facem cu tine. Puiule, hai, tu du-te și culcă-te, spuse mama Dianei.
Întoarsă în camera ei, fata se întinse la loc sub pătură și se uită la animalele de pluș cu care nu mai dormea în pat, dar care vegheau de pe noptieră. Pe Norocel, ursul cu papion, îl primise de la bunica, iar pisica Lola fusese un cadou de la părinți după moartea bunicii. Uitându-se la formele lor dolofane, mintea fetei se adânci într-un somn tulbure. Afară, întunericul ezita.
Era dimineață când Diana se trezi pentru a doua oară. Corpul îi tremura de frig în pijamaua subțire și inimioarele erau înnegrite de praf. Avea julituri pe ambii genunchi și o tăietură pe gamba dreaptă a cărei usturime o simți brusc. Se propti mai întâi în coate pe suprafața dură a acoperișului de bloc, apoi se ridică încet în picioare uitându-se la cartierul încă leneș, fără nici cea mai vagă idee despre cum ajunsese acolo. Intră în scara blocului prin ușa firavă care nu fusese niciodată reparată după ce doi puștani spărseseră lacătul cu câțiva ani în urmă ca să fumeze iarbă pe acoperiș. Liftul era în repaus. Fata se sprijini într-un mod familiar de balustrada acoperită de un plastic negru, coborând în liniște pe treptele reci de la ultimul etaj înapoi până la apartament.
În dormitorul părinților, mama dormea cu gura deschisă. Pe masa din bucătărie stăteau o cafea băută pe jumătate și un sudoku rezolvat pe de-a întregul, așa cum găsea în fiecare dimineață după ce tatăl ei pleca la muncă. În baie, fata își dădu jos șosetele și le îndesă în coșul cu rufe murdare, cum făcuse de atâtea ori cu cearșaful de pe pat când făcea pe ea în somn. Își șterse genunchii cu apă caldă, apoi îi tamponă cu o bucată de vată îmbibată de spirt ținând dinții încleștați și ochii închiși. Își duse mâna deasupra tăieturii de pe gambă, dar nu îndrăzni să o atingă.
Diana se strecură în camera ei și ascultă. Era liniște, iar Norocel și Lola erau tăcuți ca întotdeauna. Fata încuie ușa cu o mișcare scurtă, nu ca să țină pe cineva afară, ci pentru a se ține pe ea înăuntru.
