Mă pregăteam să traversez, când telefonul a sunat din nou. Era deja al treilea apel. Voia, probabil, să vadă ce mai fac, că nu mă mai auzise de mult. De-aseară, mai precis. Ce e, ce s-a-ntâmplat? Ei, nu, că asta-i culmea! a răsunat brusc vocea maică-mii. Vorbea, ca de-obicei, prea tare, să fie sigură c-aud. O mamă nu mai are voie să-și sune copilul decât dacă s-a întâmplat ceva. Stai liniștită, dragă, nu s-a-ntâmplat nimic. Voiam doar să-ţi aduc aminte că-i sărbătoare mare azi. Nu speli, nu calci, nu bagi aspiratorul. Ai înțeles? Bine, mamă, nu spăl, nu nimica, dar hai că e târziu, trebuie să-nchid acum. Mai stai, dragă, puţin, ce te grăbești așa? Vezi că iar te-am visat azi-noapte. Erai îmbrăcată în rochie de mireasă şi-aveai un păr lung şi frumos… Să nu te mai tunzi, că nu știu ce-ţi fac, auzi? Ce naiba, mă, Diana, tu chiar nu te vezi cum arăţi? Cât ai de gând să mai umbli în halul ăsta? Nu te supăra pe mine că-ți spun, dar ai și tu o vârstă acum, ar trebui să te gândești… Te rog, mamă, nu-ncepe iar! Ei, lasă, că nu-ncep nimica. Mai bine-ai asculta ce-ţi spun, că nu te-nvăţ de rău.
Peste drum, la Caşin, începuseră să bată clopotele. Bat clopotele, a zis, de parcă eu nu le-auzeam. Ce ai, de ce-ai tăcut așa? Nimic, mă doare iar stomacul. Da’ ce sensibilă ești, dragă, nu știu cui i-oi fi semănând. Ascultă, Dienuța, mamă, știi la ce mă gândeam acum? Să intri și tu s-aprinzi o lumânare, poate-o da Dumnezeu și ţi-oi găsi un om ca lumea, că azi e miercuri şi ştii că la mine visele de marţi spre miercuri întotdeauna s-au adeverit. Nu de alta, da’… Uite că intru, am zis, numai să nu o mai aud.
Biserica era în renovare. Icoanele, atât cât se vedeau de schele, erau lucrate-n mozaic. Începuse slujba. Două lumânări, am şoptit către femeia de la pangar, după ce-am reuşit să-mi fac loc printre oameni. Aşezată într-o parte pe un scăunel, cu faţa acoperită de un batic negru îndreptată spre altar, femeia asculta slujba. Nu m-a auzit. Am scos banii şi i-am întins. Mă grăbeam, speram ca gestul să-i atragă atenţia. M-a văzut. Am tresărit amândouă în acelaşi timp. A ezitat puţin, apoi s-a ridicat, a luat banii, mi-a întins lumânările şi s-a întors la locul ei, pe scaun.
***
Fără îndoială că ea era. Greu de recunoscut, dar ea. Trecuseră vreo zece ani de-atunci, ori poate chiar mai bine. În vacanţa de iarnă din clasa a XII-a, şcoala organizase o tabără la munte. Maică-mea îmi spusese du-te, să mai respiri şi tu, să respirăm şi noi, înţelesesem eu. Ai ei n-au vrut s-o lase. Nu se poate să lipsească tocmai Mara, trebuie să vină şi ea, insistase diriginta. Erau săraci, nu-şi permiteau să arunce banii pe tabere. Dar dacă dumneavoastră ziceţi că trebuie… E copil bun şi merită, nu a fost niciodată nicăieri, măcar de data asta, vă rog! Când am aflat că vine, s-a dus dracului toată bucuria. Cum altfel? Era cea mai frumoasă din cele mai frumoase. Un păr creţ, numai inele, un pic dacă mişca din cap şi-ţi părea că auzi clinchet de clopoţei. Iar eu chiar auzeam, n-aveam cum să n-aud. Auzeam, şi ceva în stomacul meu se chircea şi se răsucea pe toate părţile, izbind cu violenţă. Cling, dang, zbang! Iar ochii… Cine-a zis vorba aia cu ochii care nu se văd se uită n-a văzut ochii Marei. Albaştri, mari, o frumusețe. Până și maică-mea o plăcea. Amărâta aia de ce poate şi tu nu poţi, mă repezea ea după câte o ședință cu părinții, tu ai toate condiţiile, ai camera ta, ai biroul tău, nu te deranjează nimeni, ce-ţi lipseşte, hai, zi, îţi lipseşte ceva? Of, numai mamă să nu fii…
În ultima seară, proprietara pensiunii ne-a lăsat să organizăm o petrecere. Uşile camerelor fuseseră împinse la perete, să avem loc de dans. Luminile stinse, doar becul din marchiză pâlpâia slab. Eu nu aveam nevoie de lumină, l-aş fi recunoscut şi oarbă. Îi ştiam mirosul, îi simţeam înălţimea, îi ascultasem paşii de atâtea ori că i-aş fi ales dintr-o mie. Eram colegi de bancă din clasa întâi, crescuserăm împreună, îl avusesem mereu lângă mine, doar pentru mine, era al meu. De la un timp însă, nici bine nu suna clopoţelul că el fugea la Mara, sunt sigură că s-ar fi şi mutat cu ea în bancă dacă n-ar fi insistat mama, am auzit-o în noaptea de Revelion spunându-i maică-sii, vorbeşte, dragă, tu cu Alexandru să mai stea măcar anul ăsta cu Diana, vine bacalaureatul, vine admiterea, vrei să-mi facă o criză tocmai acum? Eşti şi tu mamă şi ştiu că mă-nţelegi, n-ai cum să nu-nţelegi…
Cineva adusese de-acasă o sticlă de whisky. Ca de obicei în ultima vreme, el nu era lângă mine. Sticla, în schimb, ajunsese în mâna mea, şi atunci am băut, era prima dată şi-mi plăcea ce simţeam, şi dacă tot îmi plăcea mi-am zis ce rost are să mă opresc acum, când mi-e atât de bine, şi nu, nu-mi pasă că-i cu ea, şi ca să vă dovedesc că nu îmi pasă vin chiar acum la voi, dar unde naiba sunteţi, am luat toate camerele astea la rând, nu sunteţi nicăieri, mi-e cald, de ce-o fi așa cald, hei, Mara, ce faci tu aici, ia zi-mi, de cine te-ai ascuns, cum arde soba asta, ce-i, ce te uiţi aşa, unde e Alex, te faci că nu ştii ce te-ntreb, tu crezi că eu nu mi-am dat seama c-a fost cu tine până acum, s-a ascuns, și el s-a ascuns, ce tot dai din capul ăla, nu-ţi mai scutura părul că mă doare, mă arde stomacul, ah, cum mai bate nenorocitul ăsta de clopot, dar ce faci, tu fumezi, când te-ai apucat de fumat, a, nu-i a ta, a cui e, nu contează, dă-mi şi mie să trag un fum, na că s-a stins, ce mama naibii, dă-mi cutia aia de chibrituri s-o aprind iar, vrei o gură de whisky, Mara, hai, ia, e bun, te rog, ia, ia şi nu mă face să strig la tine, ei, dacă nu vrei tu, îţi dau eu, noi două trebuie să împărţim sticla asta, doar împărţim totul, nu? bea, bea când îţi spun! N-a vrut, scutura din cap şi zicea lasă-mă, eşti nebună, pleacă de aici, nu mai da din cap, că mă doare stomacul, opreşte-te, opreşte-te imediat, dar ea se pornise să plângă ca proasta şi părul i se mişca încoace şi încolo şi clopotul cling şi dang şi zbang, nu am mai rezistat, i-am dat cu sticla-n cap, cu asta nu te puteai înţelege altfel, dar sticla nu s-a spart, s-a vărsat toată în părul ei, şi poate nu s-a vărsat chiar singură, poate am ajutat şi eu puţin, uite cum din cauza ta am irosit bunătate de whisky, eu ce mai beau acum, m-am enervat şi clopotul bătea din ce în ce mai tare şi-atunci i-am aruncat chibritul aprins în păr. Capul ei vâlvătaie, asta e tot ce-mi amintesc.
Şi iată-mă acum lângă cea mai frumoasă dintre frumoase, ea fără să fie ea, doar fragmente din ceea ce fuseseră odinioară nasul, şi buzele, şi obrajii. Şi ochii, singurii pe care i-am recunoscut.
***
Am aruncat lumânările la primul coş. Am trecut în goană pe lângă panou şi am intrat în parc. Am trimis un mesaj la studio și-am anunţat că nu ajung. Pe urmă am sunat-o. Da’ repede ai mai ieșit! De ce n-ai mai rămas puțin? Tocmai îi povesteam lui taică-tău că iarăși te-am visat mireasă… Mamă, m-am întâlnit cu Mara. Ce Mară, care Mara? Hai, nu te face că nu ştii! De Mara aia zici… Da, mamă, Mara aia. Ştiai că e în București? Tu ai văzut-o cum arată? De ce nu m-ai lăsat atunci să merg eu să vorbesc cu ea? Ar fi trebuit să-mi cer iertare, să-i spun că nu am vrut, că-mi pare rău, dar nu am vrut! Sau, nu știu, să plătesc, cumva! Să plăteşti, zici? Şi eu, eu ce aş fi făcut? Tu nu-ţi dai seama că ne-ai fi compromis pe toţi? Eram cineva, aveam un nume în oraş, nu ca amărâții ăia. Şi lasă, că le-am dat destul. Neam de neamul lor nu a văzut vreodată atâţia bani. Dar, mama, e desfigurată! Şi e doar vina mea, înţelegi? Vina ta? Mai scutește-mă! E cât de cât sănătoasă? Are un loc de muncă? E pe picioarele ei? Ăla e loc de muncă, mama? La pangar? Ei, ce să-ți povestesc acum! Bine că ești tu mai brează. Auzi la ea, fotograf! Când te-a rugat taică-tău să te întorci acasă să ne ajuți cu firma, n-ai vrut, ai zis că tu nu ești făcută să fii contabilă. Bine că ești făcută să te întindă câinii de amărâtă ce ești! O casă n-ai și tu, sau un bărbat al tău. Vai de capul şi de zilele tale, ai ajuns mai rău ca aia, şi tu tot ei îi plângi de milă? Ah, numai mamă să nu fii!
