Poezie scrisă de Iulia Stoichiț, apreciată de Elena Vlădăreanu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 28 octombrie 2018, la tema „iubire – poți construi în afara unui clișeu?”.
Mama m-a asamblat din frică.
Tata m-a asamblat din spermă.
Mama m-a asamblat din supraprotecție, supraproducție, suprarațiune, supramaturitate.
Tata m-a asamblat din subrăutatea altora pe care eu n-o văd pentru că sunt un copil bun, din subdorința reprimată de a avea fete, minore, așa sunt subprădătorii masculi, din subvenele șerpuitoare pe care nu mi le-a putut subplanta pe inima pulsândă și pereții vaginului să știu și peste ani cine m-a făcut subom în fața orgoliului masculin.
Mama m-a asamblat din abuzul și lanțul de iubire care nu rugineşte primit în dar de la tatăl ei la moartea acestuia.
Tata m-a asamblat din dezamăgirea de a nu fi fost cel pe care îl credeam.
Mama m-a asamblat din circumvoluțiunile creierului ei unite cu cordonul ombilical.
Tata m-a asamblat din absență.
Mama m-a asamblat din copiii pe care nu i-a mai avut niciodată după mine.
Împreună m-au asamblat din bile de rulmenţi explodate in slow-motion.
Împreună m-au asamblat din TCM şi Mecanică fină.
Împreună m-au asamblat din prea multă iubire inginerească.
