21 octombrie , 2018

FĂRĂ TITLU

FĂRĂ TITLU

Poezie scrisă de Cristina Ștefan, apreciată de Svetlana Cârstean la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 14 octombrie 2018, la tema „dimineața”.

 

mai ții minte dimineaţa când am chiulit de la biologie

erai aşa cuminte

abia de te-ai lăsat convinsă

am mers la cireșica, peste drum

am luat o cola şi două paie

aproape că ne-am lipit frunțile sorbind şi șoptind

în stânga un nene gras se tot lingea pe buze

în dreapta doi puștani cu şepci întoarse

erai prea crudă, bărbaţii te-au neliniştit,

aşa că am plecat spre universitate

 

sunt zece ani de când am terminat liceul

şi încă mă gândesc la cum făceam echilibristică

pe firele de înaltă tensiune

cum săream la trapez pe bulevard

cum dresasem toţi porumbeii din cişmigiu

şi tu

n-ai observat nimic

tu erai bine lipită cu tălpile de asfalt

îmi vorbeai de cursuri şi facultăţi şi joburi şi viitor

în vreme ce eu te luasem de mână

şi-ţi ziceam, aproape-ţi strigam

nu cred în big bang

aşa cum nu cred în dimineţi

înainte de ora nouă, lumea asta nici nu există

sub pleoapele mele închise

aşa că puţin îmi pasă mie de casă şi masă şi familie

ai râs mi-ai spus că-s nebună

să dau la litere, ai zis, deşi s-ar putea să mor de foame

şi uite-mă zece ani mai târziu

nu mai cred nici în tine

 

degeaba m-ai trezit

#cristina ștefan

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *