Povestire scrisă de Ilinca Mănescu, aleasă de Lavinia Braniște la Creative Writing Sundays, pe 6 noiembrie 2016, la tema „o povestire cu câini”.
Cu palma întinsă netezește șervetul de hârtie pe care nu l-a folosit. Are în față un pahar cu apă și o scrumieră. Valuri de fum ies prin gura ei întredeschisă și-i alunecă peste pomeți. Nora nu este fumătoare, dar în serile în care simte că nu iubește pe nimeni își aprinde o țigară. Nora își înfige degetele adânc în pachet. Încă una. Se răzgândește și o pune alături.
Se ridică și face câțiva pași. Pantofii lui stau în mijlocul holului, exact cum i-a descălțat, cu scobitura tălpii drepte agățată în călcâiul stâng, cu șireturile lăbărțate și limbile scoase pe deasupra. Nora îi ocolește. În baie, mirosul mentolat al spumei de ras e încă viu, iar pe marginea chiuvetei stau lipite câteva fire scurte și negre. Nora rotește robinetul din stânga și apa curge cu presiune, împroșcându-i brațele și pieptul. Cu mâna udă șterge marginea chiuvetei, iar firele negre i se lipesc de piele. Le frământă în palmă și simte un fior pe mijlocul spatelui. Se clătește repede și iese.
Pe jos e plin de monede căzute din buzunarele pantalonilor. Nora le lovește cu piciorul. Monedele ricoșează în pereți cu mici țipete metalice. Se aude un scârțâit și așternutul foșnește. Nora împietrește câteva secunde, apoi își scoate picioarele din papucii de casă. Merge pe vârfuri și se împiedică de scaunul din fața mesei. De pe spătar cad două tricouri. Nora le adună de jos și își îngroapă fața în ele, respirând aerul prins în țesătură.
Tălpile ei goale lasă un șir de amprente mătuite care se opresc la marginea patului. Nora tremură, un tremurat fin și solubil, atunci când pipăie corpul ascuns sub așternuturi. Se ghemuiește la picioarele lui și îi îmbrățișează gleznele. Căldura o amorțește și zâmbetul îi înflorește pe buze. Simte gust de tutun și înghite în sec. Cu obrazul lipit de călcâiul lui se gândește la următoarea lovitură.
Sunetul soneriei îi taie gândul. Se ridică repede pe marginea patului. Bărbatul de lângă ea oftează în somn. Nora își leagă mai strâns cordonul, își trece mâna prin păr și deschide ușa. Se proptește cu umărul stâng în toc. Ascultă, apoi clatină din cap. Duce piciorul drept la spate și îl freacă de stângul. Clatină din nou. Strânge mâna pe clanță. Aruncă o privire în spate, apoi se strecoară afară și apropie ușa.
Dunga de lumină care pătrunde prin crăpătura ușii se întrerupe, se alungește, sclipește întreagă, se lățește. Nora intră înapoi, închide ușa, se reazemă cu spatele de ea. Respiră precipitat, cu nările dilatate.
Se apropie de fereastră și privește strada. Printre frunzele platanului vede mașina de poliție cu girofarul încă pornit. Închide fereastra și se apropie de pat. Ce faci? întreabă bărbatul răgușit de somn. Nora nu răspunde, doar continuă să îi adulmece pielea feței. Mentolat în barbă, puțin rânced pe pomeți, metalic la tâmple. Bărbatul o apucă de mijloc și o trântește lângă el. Nora îl mușcă de umăr. El o prinde de gât și-o întreabă: Știi cum se cheamă femeia care mușcă? Râd amândoi.
