Povestire de Irina Georgescu, aleasă de Vasile Ernu la Creative Writing Sundays pe 4 octombrie 2015, la tema „o povestire în care erou principal este un animal”.
Mă învîrteam printre saci și cutii, încercînd să montez canapeaua, cînd am auzit mieunatul. Un mîț cu puf negru și zbîrlit se zgîia la mine prin geamul înghețat. Am ieșit pe balcon, papucii mi-au alunecat pe pojghița subțire de zăpadă. M-am aplecat și l-am luat în brațe. L-am scărpinat deasupra ochilor ca doi sîmburi negri. Tu de unde-ai apărut? l-am întrebat cînd a început să toarcă.
În iarna aia, puful s-a transformat în blană stufoasă, iar din pernuțele negre au ieșit niște gheare lucioase, cu care a zdrențuit marginile canapelei. Ozzy o să te cheme, i-am spus într-o seară, cînd l-am văzut atent la un top Osbourne pe VH1.
În aprilie, am cunoscut-o pe Adela, la ziua de naștere a unei amice. De cum am văzut-o, m-a atras decolteul ei larg, de la care nu-mi puteam lua ochii. Am intrat în garsoniera mea pe la patru, într-o dimineață de duminică. Ne-am aruncat hainele și ne-am rotit pe parchet sărutîndu-ne, căutînd locul unde camera nu se învîrtea.
Nu știu de cît timp dormeam, cînd am auzit-o țipînd. O mușcase de gleznă. A tras toată plapuma pe ea și s-a uitat de jur împrejur. Mîțul a măsurat-o din cap pînă în picioare și a înaintat. Eu m-am ridicat în coate și am început să rîd.
− Spune-i să plece, a strigat și s-a lipit de mine.
M-am ridicat cu intenția de a-l duce în baie, dar în momentul ăla a sărit la mîna fetei și a mușcat-o de degete. Adela n-a mai rămas la cafea, nu voia de la mine decît vată și spirt.
− Nu te-ai purtat frumos, i-am spus lui Ozzy cînd am rămas singuri.
Era o dimineață însorită de primăvară, mi-am dus cafeaua pe balcon și m-am uitat la mîțul care se lungise pe gresie. Nu era prima dată cînd vorbeam cu el, nimic extraordinar în asta. Mai puțin obișnuit a fost să-l aud răspunzîndu-mi, cu voce matură și dicție studiată.
− Ți-am făcut un serviciu.
− Poftim?
− Dacă ți-ai fi folosit creierul, n-am fi ajuns la situații neplăcute, a spus și a sărit pe masă.
− Cum adică? m-am întors spre el și-am răsturnat ceașca de cafea.
− Ai adus-o aici doar pentru sînii ăia. Zi că nu-i așa. Nu te-ai întrebat cine e, te-ai grăbit să-i scoți rochia.
− Ca să vezi, am spus strîngînd cioburile în făraș.
S-a apucat să-și lingă o lăbuță.
− Sau te-a deranjat că n-ai mai avut loc pe canapea?
− Nicidecum. Mă consum cînd văd cît ești de superficial. Crezi că ai dat de o amantă strașnică, dar cu timpul afli că a jucat teatru. Atunci vei fi deja sub papucul ei și îți va da ordine. Du motanul la tuns! Ia uite cît păr a lăsat pe pernă! s-a maimuțărit el.
− Și de unde știi tu toate astea?
− Aș vrea pentru tine o aventură cum n-ai mai avut, gîndește-te la asta, a mai spus înainte de a adormi într-o baltă de soare.
În următoarele zile, mi-am pierdut liniștea. Cum mă întorceam de la serviciu, mîncam ceva și mă așezam pe canapea cu cartea în mînă. Nu citeam un rînd, dar trăgeam cu ochiul la Ozzy. Părea indiferent, își lingea blana sau își făcea de lucru cu ciucurii de la o pernă. Băieților cu care ieșeam la bere nu le-am spus nimic, de teamă că vor rîde de mine. Într-una din nopți, m-am trezit pentru că inima îmi bătea puternic. Am deschis ochii și l-am văzut privindu-mă cu pupile fosforescente. De spaimă, l-am aruncat pe parchet. Apoi mi-a părut rău și l-am strigat. Era sub canapea.
− Nu-mi place cînd mă studiezi, am spus stînd pe burtă, cu gîtul sucit.
− Înseamnă că ascunzi ceva.
I-am cerut să iasă și să stăm de vorbă civilizat.
− Să știi că nu dau nimănui socoteală. Nici măcar ție.
− Stai să ghicesc, a înclinat capul și a ridicat o lăbuță. Nu vrei decît să trăiești clipa.
− Cam așa ceva. Nu ești nevasta mea și…
− Gata, am înțeles.
− Dar uite, tot trebuia să-ți spun. O să vină aici o fată drăguță.
− Cum o cheamă?
− Ela.
− Nu-mi place.
− Păi nici n-ai…
− N-are cum s-o cheme Ela. Poate Elena sau Aniela.
− Am invitat-o sîmbătă la noi, am zis încercînd să nu rîd. Să nu o sperii și să mă lași să mă simt bine. Discutăm după ce pleacă.
− Mai vedem, mi-a întors spatele și l-am mai auzit împrăștiind nisipul în litieră.
În sîmbăta următoare, m-am pregătit de vizita Elei. Mîțul își lingea un picior în timp ce eu aprindeam lumînările de pe masă și-i aminteam să stea la baie.
− Stinge porcăriile alea, ești penibil, mi-a zis.
Atunci am auzit soneria. S-a ridicat și mi-a luat-o înainte. L-am lăsat să miroasă pragul, după care am deschis ușa. Ela purta un guler din blană de vulpe argintie, i-am luat paltonul și l-am așezat pe un scaun. Am turnat vin în pahare, uitîndu-mă cu coada ochiului la motan. Îl enerva blana, la care se uita pregătit să atace. Am pornit muzica, în casă mirosea plăcut, făcusem paste cu somon. Am vorbit o vreme uitînd de Ozzy. Nemernicul ne urmărea cu siguranță de undeva. Ela a vrut să mă ajute la vase. Fie, dacă nu te deranjează, i-am spus.
Cînd ne-am întors în cameră, ne-am așezat pe canapea. Ozzy a sărit în brațele ei și-a privit-o cu ochi umezi. M-am întins spre Ela. I-am sărutat gîtul, am coborît spre linia sînilor și cînd am vrut să intru cu nasul în decolteu, am dat cap în cap cu Ozzy.
− Pardon, l-am dat la o parte, iar el a coborît cu un icnet, în timp ce eu simțeam că pielea fetei toarce de plăcere.
Cînd m-am trezit, mirosea a cafea. Am auzit dușul și m-am ridicat. Pe blatul din bucătărie am găsit o farfurie cu clătite calde. Ne-am băut cafeaua și ne-am întors pe canapea. Ela s-a îmbrăcat, iar eu am întrebat-o de la ce vine numele ei. Chiar așa mă cheamă, a spus căutîndu-și dresurile sub canapea. Tatălui meu îi plăcea Ella Fitzgerald.
După ce a plecat, Ozzy a apărut de la baie.
− Ei, se pare că te-ai înșelat, i-am spus cu satisfacție.
− Nicidecum. Sunt tot mai dezamăgit de alegerile tale.
− De ce? am rîs.
− Mi-e jenă să-ți spun.
− Nu fi timid.
− Ți se pare că e delicată. Guler de blană, gesturi de prințesă, a făcut o grimasă. Mai prefăcută ca o mîță.
− Te ascult.
− Mi-e jenă, a dat el din coadă.
L-am privit cu ironie. Știam că moare pînă nu-mi spune.
− A făcut niște chestii în baie!
A plecat de lîngă mine și a deschis ușa de la balcon cu o lăbuță, iar eu l-am urmat.
− Ce chestii?
− Și-a scuturat nasul în chiuvetă.
− Ela?
− Apoi a făcut așa, de parcă trebuia să scoată pe gură un ghem de păr. Ce mai horcăială! s-a strîmbat el.
− Gata, oprește-te.
− Mai e ceva ce-ar trebui să știi.
− Chiar nu…
− S-a spălat cu periuța ta de dinți.
Am continuat să fumez, privindu-mi unghiile. Ozzy aștepta în tăcere.
− Și ce-i cu asta?
− A, nimic. Ai insistat să-ți spun.
Ela m-a sunat de cîteva ori, dar nu m-am mai întîlnit cu ea. Știam că Ozzy se umfla în pene de fericire.
Cînd m-am îndrăgostit de Mădălina, n-am invitat-o la mine. Ne-am petrecut nopțile la ea și o vreme a fost foarte bine. Atît de bine, că într-o zi mi-a spus că ar fi tare plăcut să ne mutăm împreună. Asta era într-o marți. Miercuri am mers la garsoniera mea și a hotărît să mă aștepte în mașină cît îmi strîngeam lucrurile. Ozzy s-a așezat pe canapea și m-a privit cu dezgust.
− Te muți la ea, să nu vă încurc.
− Poate că nu mai vreau să-ți bagi coada.
− Dacă tu crezi că ea e mai bună ca celelalte…
− Bogdan? Unde ești?
Părul ei auriu și lung a apărut în cadrul ușii. Ochii albaștri au strălucit fericiți. Privindu-i, am simțit că sunt foarte îndrăgostit.
Ozzy s-a dus la gleznele ei, pe lîngă care s-a foit cu viclenie. Asta m-a amuzat, dar eram mulțumit că pe ea o plăcea.
După ce ne-am mutat, n-a mai vorbit. Cînd rămîneam singuri, îl întrebam cîte ceva dar se făcea că nu mă aude. Pretindea că e un motan obișnuit. Într-o zi a dispărut. Am crezut că a fugit după vreo pisică și o vreme am uitat de el. Poate că eram prea îndrăgostit ca să-mi lipsească.
Dar la șase luni de cînd stăteam la Mădălina, s-a întîmplat din nou. Era o după-amiază de sîmbătă și eram tare plictisit. Week-end-urile deveniseră de o monotonie exasperantă, ne mulțumeam să stăm în casă și să jucăm în rețea. În sîmbăta aia trebuia să trecem la nivelul trei al jocului pe care tocmai îl cumpărase. De la o vreme mă tot gîndeam la garsoniera mea și la compania lui Ozzy.
Am tresărit cînd a sunat telefonul și imediat m-am bucurat că se gîndiseră și la mine. Am rămas în pat, întrebîndu-mă ce aveam să-i spun Mădălinei, cînd l-am văzut strecurîndu-se pe lîngă picioarele mele.
− Tu de unde-ai apărut? am sărit din pat și m-am luat după el.
L-am căutat peste tot, dar dispăruse fără urmă. Cînd am ajuns în dreptul ușii de la baie, am auzit un șușotit. M-am aplecat la gaura cheii. Mădălina stătea pe vasul de toaletă, cu Ozzy în brațe.
− Eu ți-am zis de la început că e superficial și nestatornic. Da, într-o oră, așa spunea la telefon. O altă femeie, probabil. Ce-i mai plac aventurile! Păcat, tu ești cea mai bună și cea mai frumoasă dintre toate. De ce să fii tristă? Bucură-te că scapi. Oricum stă foarte prost cu igiena, nici nu vrei să știi.
Ușa s-a deschis dintr-o dată și am dat nas în nas. Motanul era în brațele ei.
− Ce faci?
− Vreau să fac un duș, am spus încet.
− Mergi undeva?
− E ziua lui Andrei și dă o bere.
− Hai să trecem de nivelul doi și mergem.
− Sunt numai bărbați, m-am uitat spre mîț cu reproș. Dar dacă nu te simți stingheră cu noi…
− De ce să mă simt stingheră?
− Zic așa, că nu vin alte fete.
− Dacă nu vrei să vin, rămîn acasă.
− Sunt doar niște prieteni cu care nu m-am mai văzut de mult timp.
− Te porți ciudat în ultima vreme, m-au fixat ochii ei albaștri.
Pupilele lor s-au alungit pînă au devenit două linii negre și tăioase.
− Îmi ascunzi ceva?
− E vina lui Ozzy, am spus privind ochii care se umpleau cu întuneric. El mi-a zis că vrea o aventură pentru mine. Aventura vieții mele, am șoptit.
− Ce tot spui acolo? Cine e Ozzy?
L-am simțit plimbîndu-se printre picioare, rîdea ticălosul. Ce-ar fi s-o ștergem de-aici? a mieunat încet și-a început să toarcă.
