Poveste scrisă de Horea Sibișteanu, aleasă de Mihai Bădică la Creative Writing Sundays, pe 12 noiembrie 2017. Temă individuală.
(Atenție, conținut 18+)
Trenul InterRegio 1256 spre Vatra Dornei este aproape gol. În vagonul 7, cei câțiva pasageri moțăie în scaune.
Cei mici se joacă în capătul vagonului, se gâdilă și râd. Merg spre pasageri și le cer biletele de tren, spunând că sunt controlori.
Sora mai mare numără banii. A făcut foarte puțini în weekendul ăsta. Oamenii nu mai dau bani copiilor cerșetori.
O să ajungă târziu acasă și, deși nu și-a făcut temele, sora mai mare va trebui să își culce frații. Apoi să facă de mâncare pentru a doua zi. E atât de obosită…
Controlorul intră în vagon și îi privește pe toți trei cu dispreț. Cei mici se fugăresc gălăgios pe culoar, se ceartă. Unul din ei îl scuipă pe celălalt.
— Gata cu gălăgia! Lumea vrea să doarmă, strigă un bătrân.
— Vă dau jos din tren cu Poliția, acușica la Ploiești, spune controlorul. Faceți gălăgie și, uite, m-ați și scuipat.
Fata se sperie doar când aude cuvântul poliție. Ultima dată când apăruse poliția era să își piardă frații.
— Da’ ce-am făcut, domnu’? La Ploiești coborâm și noi oricum. Sunt și ei mici și se joacă. Nu au vrut să vă scuipe!
— Unde e mama voastră?
— Muncește, domnu’!
— Unde?
— La București. Vine şi ea mâine dimineață.
— Și voi cu cine stați pânâ mâine dimineață?
— Cu mine, șefu’. Mă jur că frații mei o să stea cuminți.
Fetița se ridică de pe scaun, se duce la băieți și îi scutură bine de mânecile gecilor.
— Bă, stați cuminți! Vreți să ne despartă poliția și să nu ne mai vedem niciodată? Dacă stați cuminți, vă iau ciocolată cum ajungem în gară.
Băieții se ridică de pe jos și se așază cuminți pe scaune. Fetei îi bate inima nebunește. „Controlorul a plecat. Dar dacă cheamă poliția? Mai bine mergem în ultimul vagon, să ieșim repede și să fugim când ajungem la Ploiești”.
⧫
Vântul rece îi intră pe sub geaca neagră, strâmtă, de piele. Niciodată nu-i ține de cald geaca aia. E doar de formă, să nu fie prea dezbrăcată, că prea ar atrage atenția. Copiii sigur au ajuns acasă de-acum.
De fiecare dată despărțirile sunt tot mai grele. Băieții sunt deja mari și îi simt lipsa. Noroc cu fata, că ține casa, așa mică cum e.
Nu mai vrea să stea mult pe stradă, dar a fost o noapte proastă, a făcut numai șase sute de lei. Îi trebuie cel puțin o mie. A crezut că e mai bine fără pește, că nu mai dă jumătate din bani. Dar acum e singură. Mai trece câte o mașină, mai zâmbește câte unul chinuit spre ea. „Bă, da niciun student să vrea o muie? Unde-i toată lumea weekendul asta?” Își dă seama că vorbește singură și începe să râdă. O mașină o claxonează.
— Pula mea de labagiu! Claxonezi în loc să te oprești să te rezolve fata…
Își aranjează sânii în sutienul roz, prea mic și strâmt pentru pieptul ei. Din spate se apropie o mașină care încetinește. Oprește lângă ea. Se apropie de geam și se apleacă.
— Spune șefu’, cu ce vă ajută fata?
— Cât pentru o muie?
— Cinci sute de mii, fără prezervativ.
— Cât?
— Cincizeci de lei, din ăștia noi.
— Mult!
— Ei, mult! Vrei, dai banii. Dacă nu, la revedere.
— Și de banii ăștia îmi dau drumul la tine în gură, sau ce?
— Hai că ești nesimțit, bă! Nu. Nici pe față, Pe țâțe, dacă vrei.
De asta era bun peștele, vorbea el cu clientul, îl aburea și ea își făcea treaba în siguranță. Oare mai avea hârtie igienică în geanta pe care o ascunsese în tufișul de la piciorul podului?
— Bine, dar nu vreau în mașină. Mi-o sugi în genunchi, aici la stâlpu’ ăsta. Eu mă rezem de el și tu prestezi. E bine așa?
— Bine, șefu’! Da’ să nu îți fie frig…
Că ei îi era și ar fi vrut să se încălzească puțin în mașină.
Bărbatul se dă jos și se îndreaptă spre stâlp. Arată bine, se gândește femeia. De ce o fi venind la curve? Mașină bună, tip prezentabil, sigur o are mică. Sau, Doamne ferește, foarte mare.
— Aștepți invitație specială?
Femeia dă să comenteze ceva, dar se abține. Nu are niciun rost. Se apropie de bărbat, care începuse să își descheie prohabul. Apoi îi întinde banii. Se uită să vadă dacă sunt toți și îi vâră în buzunarul gecii strâmte, lângă ceilalți bani.
Se așază în genunchi în fața lui. Betonul de pe postamentul stâlpului e plin de pietricele care îi intră în carne, în genunchi. Asta îi mai trebuie acum, răni pe picioare.
— O scot eu din pantaloni sau te descurci singur?
— Mă descurc, spune bărbatul, care brusc pare agitat și emoționat.
„Sigur are pula mică”, gândește femeia. Surprinzător, însă, o are chiar frumoasă. Zâmbește când o vede. „Hai că nu e chiar atât de rău”.
— Șefu’, dar să știi că am mâinile reci, că e frig afară.
— Nu pui mâna deloc, doar cu gura.
Gemetele în surdină ale bărbatului îi ghidează mișcările. Genunchii îi amorțiseră deja de durere și frig și nu păreau să fie prea aproape de finalizare. Brusc, un curent rece, metalic, îi străbate gâtul la spate. „Bate vântul”, se gândește femeia. Însă senzația nu trece. Realizează că un obiect rece o presează pe gât. Încremenește și ridică privirea spre bărbat.
— Dă toți banii pe care i-ai făcut, sau îți iau gâtul. Și să nu te gândești să mă muști, că ți-am şi tăiat jugulara.
O apucă de părul din creștetul capului și o împinge în spate. Inima îi bate foarte tare. Bagă mâna în buzunarul cu bani și îi scoate pe toți, întinzându-i spre el. Bărbatul îi ia și o întreabă scurt:
— Altceva ce mai ai?
— Un telefon. Nu mă omorî, că îți dau tot.
Bagă mâna în celălalt buzunar și scoate iPhone-ul. I-l întinde. Bărbatul se uită la el, îl ia și apoi, într-o fracțiune de secundă, o împinge pe jos. Se apropie de ea și îi dă un șut în ficat.
— Pizda mă-tii de curvă!
Rămasă pe jos, încremenită de teamă, femeia îl vede pe bărbat cum se urcă în mașină și demarează în trombă. După ce din mașină rămân numai două puncte mici roșii, femeia se târăște pe bordura stâlpului, se ridică în fund și începe să plângă. Se aplecă pe spate, uşor. Căldura o cuprinde încet, dinspre coapse. E umedă. Tresare. Nu are cum să fie doar de la muie. Face asta mereu, mecanic, nu o mai excită de ani de zile. Cuțitul. Inima îi bate cu putere. Îşi introduce mâna în chiloţi. Începe să se masturbeze violent. Se îneacă în sughițuri de plâns amestecate cu spasme de plăcere.
Cu greu, se ridică de jos și privește în jur. Nu e nimeni pe stradă, e beznă completă. Îşi strânge geaca cu un pumn în fața pieptului şi o ia agale spre șosea. Înfrigurată, fără niciun ban şi fără telefon, alt gând o sperie cel mai tare. Era pentru prima dată în ani de zile când simțea plăcere.
Ajunge pe pod, în capătul celălalt era stația de autobuz. Lume. Deci mai avea șanse. Se întoarce spre balustradă și privește în zare. Orașul e definit de luminile străzilor şi de becurile din apartamente. Acolo sigur locuiesc oameni fericiți, familii unite. Se ridică pe vârfuri şi privește în jos. „Oare dacă mă arunc, mor direct? Sau îmi rup oasele şi rămân schiloadă prin spitale?”
⧫
Trenul oprește în gară. Fetița coboară prima și privește în zare. Undeva pe peron se văd două siluete care par să fie de polițiști. „Dacă a chemat controlorul poliția?”
— Băieți, repede! O luăm la fugă spre casă! Ne ținem de mâini și nu ne oprim până nu am ajuns la noi la poartă. Da?
— Dar ai promis că ne iei ceva bun! reacționează unul din băieți.
— Şşş! Că e poliția pe peron! Vrei să ne ia şi să ne dea la stat?
— Dar ai promiiiiiiis!!!
Fetița îi smucește și le mai spune o dată:
— Promit că vă iau, dar nu acum!
O iau la fugă. Se opresc din alergat abia pe strada lor. Atunci fetița se uită în urmă cu inima cât un purice. Nu e nimeni. Se șterge de transpirație pe frunte cu dosul palmei și deschide zăvorul. Poarta într-o balama se freacă de betonul trotuarului. Băieții încep să plângă.
— Vreau la maaaama!
— Și eeeeeu! Când vine să știi că te spun, că ești rea cu noi!
Curtea lor e cufundată în întuneric. De prin vecini se aude gălăgie. Unii au musafiri și ascultă muzică, alții se certă. Zumzetul străzii rămâne în urmă, acoperit de cântecul unei cucuvele. Pentru o secundă, fata se oprește. Simte ca și cum un curent rece îi traversează spatele gâtului. Nu e semn bun. Ultima dată când a auzit o cucuvea, a murit mamaia.
