Poezii scrise de Erna Matzepa, apreciate de Cătălin-Mihai Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 octombrie 2021, la tema Urâtul și frumosul/binele și răul.
de fiecare dată când
de fiecare dată când ies din spital
îmi zic
că o să-mi șterg din carne dâra de salivă
pe care mi-ai lăsat-o peste abdomen
voi scoate pietrele pe care le-ai uitat
în corpul meu
și le voi așeza
pe umbra găurită
m-ai întrebat la ce mă uit
mă uit la oamenii ca noi
cum ies din camere zâmbind
și se izbesc în glastre
corpurile lor
se răsucesc între copaci
și ruginesc în umezeală
crescând grămezi de dragoste și fier
parcă ar imita
ceva albastru putrezit al unor flori
nemuritoare
noi suntem diferiți
primim stropii de ploaie rari
pe față
dintr-un cer crăpat
și înțelegem că din crăpături se nasc
frânghii venite dinspre nicăieri
deasupra noastră
îți caut corpul prin fisuri
din pielea mea
până te simt
mă ling
în petele de întuneric dintre vene
conturul tău rămâne neclintit
mergem pe o alee
în care dalele pătrund
cu fiecare noapte mai adânc
și fiecare întuneric se transformă
într-o agonie
sunt doar eroul prăjit de soare
al zilelor noastre
aștept lumina ta să mă descompună
în tije împrăștiate pe toate direcțiile
care duc spre tine
să ne salvăm reciproc
de sub picăturile de ceară curgând
pe corpul dezbrăcat în singurătate
împreună am construit
o realitate în continuă demolare
o realitate gâfâind fum albastru
cu sârmă ghimpată în jurul mâinilor
prinse la spate
a pectoralilor care nu mai simțeau durerea
pe metalul rece
dar își încrețeau pielea umedă
la fiecare atingere a încheieturilor tale
ne sprijineam capul de șina metroului
și priveam spre oamenii fericiți din stație
cum urcă și coboară
la distanță de suferința noastră
ascultam vibrația roților de fier
zgomotul dispariției dinastiilor
într-un vortex al colților de mamut
prin corpurile noastre
ne dezlipeam urechea de pe fierul ruginit
în ultimul moment
aruncându-ne în gangul întunecat
cu miros de urină și sticle sparte
ne tăvăleam pe jos
și ne străpungem pielea cu dinții
niciodată suficient de adânc
încât să ne omorâm
ne întorceam hainele de mușama
cu ghimpii metalici spre piele
ne strângeam în brațe
răbufneam
lanțurile pe care le-am înghițit
ne sărutam
ne lingeam degetele
de jur împrejurul articulațiilor firave
înmuiate în sângele scurs pe sub haine
secrețiile calde și apoase
ne curgeau pe genunchi
la sfârșitul fanteziilor noastre de eroi
prăjiți de soare salvându-ne
dintr-o realitate stupidă
în continuă demolare
nici nu mai știu ce ai zis
ai zis să ne vedem în față la statuia
lui matei corvin să ne cunoaștem
ascultai smalltown boy și eu nu mai știu
ce ascultam te ascultam pe tine
cum vorbești îmi plăceai
ești cu zece ani mai mare decât mine pot
să îți zic tata poți să mă bați ca el
poți să mă fuți în cur poți să faci
cu mine orice vrei până nu mai pot
până nu mai poți
până ei nu o să mai poată să ne privească
de scârbă
să știi că nu mă îmbrac ca un bombardier
de plăcere mă îmbrac așa fiindcă simt
teroarea
că la un moment dat
îmi vei înșfăca eșarfa roz de la gât
și mă vei sugruma ca tata
teroarea că o să mă sufoc
între picioarele tale
că o să mă tragi de ceafă până intră
toată în gât
promit să nu fac prea mult zgomot
când tușesc
promit să nu plâng când mă doare
tot abdomenul promit
să te iubesc așa cum l-am iubit pe tata
să te urăsc ca o femeie când te piși
între ochii ei deși i-ai zis că te piși
doar pe țâțe
copilul preferat
dacă tu ești copilul preferat
azi e ziua ta
și oricare altă zi e ziua ta
dacă nu
azi e oricare altă zi
și oricare altă zi
e doar o zi
în care femeia își ia șuturi în pizdă
ca să-și știe locul în familie femeia
ești și tu când te fute tac-tu
de-ți zbârnâie curul și mațele
femeia ești tu
pentru că taci din gură
femeia e mă-ta care plânge
în bucătărie pe ascuns la telefon
când ăla doarme
femeia ești tu fiindcă
la urmă spui mulțumesc tată
și i te adresezi dumneavoastră
că el e două coaie și ale tale puse
la un loc nu fac cât unul de-al lui
tu ești pulete du-te și spală du-te
și freacă acuma freacă-mi-o n-ai
frecat-o bine la școală
tu ești ăla cu note mari tu ești tocilarul
care vrea să fugă undeva cât mai departe
tu ești tâmpitul care a folosit a doua
plural cu colegul din greșeală tu ești
cel pe care proful l-a găsit sub postament
cu un corn în gură tu ai înghițit gunoaiele
de pe jos fiindcă era mizerie de la
colega din față și colega a sărit pe geam
tu aveai piciorul luxat și ai luat-o-n
bot de la prof până ai mâncat totul
tu ești singurul care a intrat la medicină
te caci pe tine noaptea când îți amintești
de tine
ăla de și soră-sa îi zice băi căcatule
tu ești femeia
un tip fără ochi albaștri și fără păr șaten
de ce să zici nu de ce să zici
da de ce nu mai știu ce știu de fapt
ce sunt în fața ta
am murit
da
așa-i
în sfârșit
e ca și cum aș fi murit
când mi-ai zis
că mă urăști
că mă urăști pentru că
sunt bisexual pentru că semăn
cu tatăl tău pentru că nu semăn cu sora
mea pentru că eu sunt cel care i-a tâmpit
creierii pentru că în continuare tot eu sunt
cel care nu a făcut niciodată sex pentru că
nu am iubit nici măcar o dată pe cineva
pentru că știi ceva
iubesc la fel de mult precum m-ai iubit
tu pe mine tată
niciodată
Semnat,
ceea ce sunt pentru tine
@
timpul rămas
număr timpul petrecut cu tine
în prezervative aruncate pe parchet
mai sunt trei o mai facem
de trei ori în seara asta până pleci
de lângă mine
bocesc până mă duc să mă spăl
de spermă și lacrimi o să mă consolez
cu sângele a treizeci de ciori împușcate
regulamentar în fiecare sezon
îmi acopăr negrul dintre dinți
cu negrul dintre oase îmi acopăr
nudul cu părul tău rămas în chiuvetă
până mă scufund cu totul în atingerea ta
din apa caldă părul meu negru e murdar
de fluidele tale nu am reușit să ies la timp
dintre picioarele tale răsucite în jurul
gâtului meu părul
din chiuvetă mi-a rămas pe degete
mi le îndes pe gât vomit numai când
îmi scot firele de păr înțepenite
vomit căldura ta vomit durerea
din abdomen vomit pumnul tău intrat
printre fese până în stomac vomit
negrul rămas între oasele mele ești
numai tu număr timpul petrecut
în prezervative
