Lucian Dan Teodorovici, „Celelalte povesti de dragoste”, Polirom, ediția a 2-a, 2013
Recunosc că am deschis cu destule rezerve volumul lui Lucian Dan Teodorovici, „Celelalte poveşti de dragoste”, dintr-un fel de prejudecată care mă face în mod obişnuit mai reticentă şi în acelaşi timp mai severă faţă de literatura cu subiect amoros, mult mai supusă riscurilor de a cădea în clişeu şi banalitate călduţă.
Această culegere de naraţiuni, apărută la editura Polirom în colecţia de buzunar Top 10+, a fost gândită ca un întreg, cu personaje care îşi răspund de la un text la altul şi un protagonist, mereu același, deşi uneori greu de recunoscut, cu care naratorul se identifică. Nici nu contează prea mult de fapt dacă este aceeaşi persoană – similitudinile de situaţie și de comportament te fac să intuieşti intenţia autorului de a crea variaţiuni ale aceluiaşi individ, căsătorit cu iubita sa însărcinată deja în luna a 5-a, permanent asaltat de presupunerile rudelor sau ale cunoştinţelor că a fost îmbrobodit de aceasta, resimţind mereu nevoia să specifice că s-a căsătorit din dragoste, nu din imperative morale. Spectrul adulterului, ce apare în discuţiile celor doi imediat după căsătorie, în povestirea „Copilul-lup”, dar şi în proza ce deschide volumul, „Şobolanul e mai viu decât ţestoasa”, într-o conversaţie alcoolizată cu prietenul său scenarist de sitcom-uri, se va materializa câţiva ani mai târziu, când protagonistul este nevoit să îşi confrunte soţia după aflarea adevărului, să se despartă temporar de ea şi să încheie în acelaşi timp idila.
Nu există o ordine cronologică, astfel încât căsătoria celor doi, săptămâna de miere, concediul de împăcare de după descoperirea adulterului, poveşti de dragoste întrevăzute de protagonist în copilărie alternează în vederea conturării unei idei generale, idee-fundament, despre varietatea formelor pe care le îmbracă iubirea (idee destul de banală) şi în acelaşi timp a anumitor clişee sau obsesii personale: monotonia, adulterul, gelozia, dispariţia, figuri ale vieţii interioare şi de cuplu care, iarăşi, nu prezintă nimic extraordinar, nici ca subiecte, nici ca stil.
Cele mai reuşite texte din volum par să fie tocmai cele care nu abordează iubirea la persoana I, direct, în prezenţa unei fiinţe iubite, ci în absenţa ei sau ca spectator al iubirii altora: întoarcerea de la Londra după dispariţia logodnicei în „Cu mai mulţi kilometri în urmă”, povestea torţionarului îndrăgostit din „Nişte documente” şi întâmplările din copilărie şi adolescenţă, redate puternic, cu certă dibăcie narativă, în „Pe catalige”, „După gâşte” şi „Tramvaiul care cântă”.
Printre povestirile noastre preferate din volum se numără ultimele două. Cea dintâi este narată de către protagonistul adult prin recuperarea privirii din copilărie, încă necunoscătoare a rosturilor lumii şi violenţei, care a „înregistrat” pentru totdeauna în memorie reglarea unui caz de adulter în partea ţigănească a satului bunicilor, separată de restul localităţii şi impregnată de mister şi legendă. Cea de-a doua conturează tot o lume mai dură, cea a adolescenţilor de cartier, a alcoolismului şi confruntărilor fizice, capabilă însă să scoată la iveală rezerve de prietenie şi umanitate neaşteptate.
După o lectură atentă a volumului şi o analiză în amănunţime a textelor, concluzia este mai degrabă una pozitivă: desigur, banalitatea nu lipseşte, iar uneori dialogul amoros, când ambii parteneri sunt prezenţi, răsună fals şi forţat, dar există şi texte cu o certă valoare literară şi forţă, cum ar fi cele în care protagonistul e un simplu spectator al iubirii altora sau al propriei iubiri dispărute; fapt care de altfel de întâmplă adesea şi în realitate, când cel aflat înăuntrul relaţiei e lovit de o stranie obtuzitate şi uneori de o banalitate ucigătoare (gândindu-ne doar la drăgălăşeniile inerente), pe când cel situat în afară e frecvent capabil de o analiză mult mai fină şi de o redare mai coerentă a situaţiilor amoroase.
Iată că am încheiat şi eu cu o banalitate, nu departe de zicala „dragostea e oarbă”. Fir-ar să fie. Dar aţi reţinut, cred, ideea. Este o lectură agreabilă, de vacanţă: nu o să vă răpească mult timp, o să vă şi emoţioneze puţin, însă nu o să vă stârnească prea multe probleme existenţiale.
