Interviu realizat de Simina Diaconu.
Petruț Călinescu e antrenor de fotografie la atelierul de proiecte foto, un nou atelier în colecția noastră, cu înscrieri până pe 20 februarie. Ne place mult cum gândește el.
Care e istoria proiectului tău, Mândrie și beton? Cum ți-a venit ideea, de ce a fost un subiect important pentru tine, în cât timp a fost gata, ce piedici au apărut pe parcurs, ce ai făcut cu proiectul după ce fotografiile au fost gata?
Mândrie și Beton a început în 2010, când am avut ocazia să particip la un masterclass organizat de WPP și Bosch, See New Perspectives. Am primit atunci două burse mici care mi-au permis să merg de două ori în Țara Oașului și o dată la Paris. Nu mi s-a părut suficient și în continuare am căutat alte finanțări, iar în timpii morți dintre ele am continuat pe cheltuiala mea. Subiectul m-a prins și nu m-a lăsat decât în 2013, când am reușit să finanțez și să scot albumul, alături de un site al proiectului și un filmuleț. Piedici au fost destule și în principal legate de partea de scriere și administrare a proiectelor. Nu am contorizat timpul, dar cred că astea mi-au luat mai mult ca fotografierea în sine. Ideea mi-a venit mai demult, când alături de prietenii din 7 zile mergem în Maramureș o dată pe an. Schimbările din satul tradițional erau vizibile de prin 2000, dar preferam să nu le văd. La un moment dat mi-am dat seama că ar fi mai interesant să ma concentrez doar pe ele.
- Cajvana, Bucovina
Ești prof la atelierul de proiecte foto, mai precis de fotografie documentară. Ce înseamnă pentru tine un proiect de fotografie documentară. Dă-ne câteva exemple care îți plac și nu sunt asemănătoare.
Prof e mult spus. Nu am făcut o școală adevărată de fotografie și ca urmare nici nu am metoda să predau. Mai degrabă o să conduc niște discuții, în care ar fi cel mai bine ca fiecare să ia parte în egală măsură. Proiecte de fotografie (documentară) sînt din ce în ce mai multe și mai bune, în ciuda mult decretatei morți a fotojurnalismului și a presei în general. Un proiect bun de fotografie documentară e puternic în primul rând vizual și schimbă ceva în tine: emoții, percepții, adaugă informații. Exemple rapide și nu neapărat un top: The Sochi Project, Satelittes și ceva mai pe lângă noi, Postindustrial Stories.
Cum se deosebește fotografia documentară de fotografia de reportaj/presă, de fotografia de artă, de fotografia de portret? Pe rând :) Dacă crezi că mai sunt genuri cu care uneori se confundă, spune-ne și de diferențele față de ele.
Fotografia documentară și cea de presă pleacă de la aceleași premize, ale situațiilor reale, neregizate. O diferență o face timpul acordat fiecăruia: cea de presă înseamnă grabă, moment surprins, viteza de difuzare. La fotografia documentară, tocmai inversul, de slow-jurnalism, îi dă esența. Fotografia de portret poate deveni documentară (exemplu). Cea de artă de obicei ne spune mai multe despre artist decât despre lumea din jurul nostru.
Câtă regie întră într-un proiect de fotografie documentară?
Sînt multe de spus aici, dar ca să răspund totuși rapid: mai puțină sau deloc.
- Nina and her daughter (background) fish from a jetty for Frog fish. The catch suppliments their meagre diet which is limited by her monthly pension of about 50 Euros. Nina used to work in a fish canning factory but it was destroyed in the 1992 – 1993 separatist war with Georgia.
Se poate face un proiect de fotografie documentară în București? Sau e nevoie să pleci la țară, la mare, în Africa, în locuri mai interesante?
Sînt fotografii cu proiecte foarte frumoase care și-au documentat strict membrii familiei sau doar pe unul singur. Bucureștiul pare un univers pe lângă asta, nu? Normal, funcționezi altfel când pleci în locuri interesante, totul ți se pare nou, ești atras de orice, dar, ca de obicei, nu poți trece de suprafața lucrurilor și crea ceva original. Și mie îmi place foarte mult să călătoresc și mai degrabă o fac pentru plăcerea plimbării, iar fotografia devine un pretext pentru asta.
Crezi că povestea spusă de un proiect de fotografie documentară trebuie să fie inteligibilă oriunde în lume? Am observat că proiectele tale sunt scrise în engleză.
Păi ar fi bine să fie așa, e un limbaj universal doar. Mi-am făcut site-ul în engleză pentru că am mai multe de câștigat din poziția de codaș la oraș, de fotograf într-o piață globală. Chiar dacă ies șifonat, comparația cu fotografii pe care îi apreciez mă ține alert.
- Vanea, 12 years old, gave up school and joined the fishermen in Sfistofca. one of the most remoted village of Danube Delta
Proiectul The Black Sea pare foarte complex. Cum e să faci un proiect în așa de mulți oameni? Ce e mai greu, ce e mai mișto.
The Black Sea a început și el tot în 2010, când, împreună cu un prieten reporter, Ștefan Candea, am plecat într-o tură în jurul Mării Negre. El scria ce voia, eu fotografiam ce voiam și a funcționat foarte bine. Acum fostul nostru blog de călătorie s-a transformat într-un fel de platformă online pentru materiale mai long term. E ca un portofoliu comun al autorilor, așa că, în afara puținelor excepții, ele sînt făcute individual.
„Pentru mine, a fi fotograf înseamnă să poți spune povești prin imagini.” (sursa) Care sunt poveștile pe care îți propui să le spui prin imagini în următoarea perioadă?
Am de ceva vreme în cap o poveste despre periferia Bucureștiului, pe care sper să încep să o fac în curând, deja vorbesc periculos de mult despre asta fără să și încep ceva :)
